Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva va efectua în perioada următoare lucrările anuale de prevenire şi combatere a dăunătorilor forestieri, în arboretele şi pepinierele silvice administrate, potrivit unuicomunicat de presă Romsilva remis Redacţiei.
O pondere însemnată o au lucrările de combatere avio-chimică a insectelor defoliatoare ale foioaselor, lucrări care se desfăşoară în perioada de primăvară.
Romsilva transmite: "În funcţie de fenologia vegetaţiei forestiere şi a insectelor dăunătoare, Romsilva va efectua, în perioada aprilie-mai , lucrări de combatere prin metoda pulverizării cu ajutorul avioanelor utilitare, în arboretele de foioase de pe raza judeţelor Mehedinţi, Olt şi Tulcea. Pentru o eficienţă corespunzătoare a acţiunii, se vor utiliza produsul chimic DIMILIN 48SC, substanţă activă Diflubenzuron, precum şi produse biologice pe bază de Bacillus thuringiensis".
Graficele de execuţie a lucrărilor de combatere avio urmează a fi aduse în atenţia factorilor interesaţi prin afişare la sediile ocoalelor silvice şi ale consiliilor locale de pe raza teritorial-administrativă a suprafeţelor de pădure incluse în zona de combatere şi prin mass-media locală şi centrală, cu cel puţin 5 zile înainte de începerea lucrărilor, potrivit sursei citate.
Apicultorii care deţin stupine amplasate în zona arboretelor ce urmează a fi tratate vor fi informaţi asupra acestor acţiuni, pentru a preveni eventualele efecte negative.
Conform comunicatului, neefectuarea lucrărilor de combatere a dăunătorilor forestieri poate conduce la defolierea arborilor şi implicit la debilitarea pădurilor respective, existând posibilitatea de uscare în masă a arboretelor. Neefectuarea lucrărilor de combatere va conduce la înmulţirea excesivă a insectelor şi la extinderea atacurilor în suprafeţele agricole şi pomicole învecinate.