ROMSILVA: "Volumul tăierilor ilegale din fondul forestier de stat a scăzut cu 25%, în prima jumătate a anului"

A.C.
Companii / 22 august 2017

"Volumul tăierilor ilegale din fondul forestier de stat a scăzut cu 25%, în prima jumătate a anului"

Volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, administrat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Conform sursei, în primele şase luni ale acestui an, s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiaţi ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, faţă de 26.193 de metri cubi tăiaţi ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale şi păşunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei.

Angajaţii Romsilva au efectuat, în primele şase luni ale anului, 45.806 de acţiuni de control la circulaţia materialului lemnos, din care 9.827 desfăşurate împreună cu Poliţia Română, fiind constatate 539 de infracţiuni silvice şi confiscaţi 9.908 de metri cubi de materiale lemnoase. În urma controalelor au fost aplicate şi 6.971 de contravenţii, în valoare totală de 15.057.100 de lei, se informează sursa.

Potrivit sursei citate, au fost efectuate 157 de controale la instalaţiile de debitat, din care 102 împreună cu organele de poliţie, fiind constatate 45 de contravenţii silvice, cu o valoare totală de 345.500 de lei, fiind confiscaţi 3.982 de metri cubi de lemn.

Potrivit reprezentanţilor Romsilva, se menţine tendinţa descrescătoare a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică de stat înregistrată anul trecut, când scăderea a fost de 16,27%, cu un volum total al tăierilor ilegale de 47.788 de metri cubi, faţă de 57.080 de metri cubi înregistraţi în anul 2015.

În acelaşi timp, a crescut numărul agresiunilor asupra personalului silvic care asigură paza pădurilor, fiind înregistrate în primul semestru 21 de agresiuni, faţă de 22 agresiuni înregistrate în tot anul trecut.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează o suprafaţă de 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietate publică a statului şi, pe baze contractuale, aproximativ un milion de hectare fond forestier al unor unităţi administrative sau aflat în proprietate privată, arată sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb