"RomTelecom" - profituri de cinci ori mai mari în primul semestru

V.B.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 1 septembrie 2005

Compania "RomTelecom" a obţinut, în al doilea trimestru al anului, un profit net în valoare de 57,6 milioane de euro, cu 519,4% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează un comunicat al grupului elen de telecomunicaţii OTE, acţionarul majoritar al RomTelecom. Profitul net în primul semestru al anului a avut un avans semnificativ, de 434,5%, comparativ cu primul semestru al 2004, ajungînd la 103,7 milioane de euro.

Panagis Vourloumis, preşedintele OTE, a declarat că RomTelecom a obţinut un profit record datorită creşterii vînzărilor şi implementării programului de restructurare.

În primul trimestru, "RomTelecom" a înregistrat venituri de 232,4 milioane de euro, cu 16,4% peste nivelul anunţat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea a fost favorizată de evoluţia pozitivă a serviciilor de date şi a numărului de linii utilizate de clienţi. Pentru primul semestru al anului, veniturile au crescut cu 14,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pînă la 458,1 milioane de euro.

Conducerea "RomTelecom" va implementa în continuare programul de restructurare a companiei. Numărul de angajaţi s-a redus de la 18.083 în la sfîrşitul lunii decembrie 2004 la 15.242 la 30 iunie 2005. Eficienţa a crescut cu 14,5%, de la 240 de linii pe angajat, la finele anului trecut, la 275 linii pentru fiecare salariat la sfîrşitul celui de-al doilea trimestru al acestui an.

Proiectele sînt implementate conform planului stabilit de managementul companiei şi implică, printre altele, introducerea unui nou sistem centralizat de tarifare, care a devenit operaţional în luna iulie.

La sfîrşitul primului semestru, "RomTelecom" administra peste 4,1 milioane de linii de telefonie fixă, în scădere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Abonaţi mai puţini pentru "CosmoRom"

Divizia de telefonie mobilă "Cos-moRom" avea, la 30 iunie, peste 28.000 de abonaţi, cu 9,6% mai puţin comparativ cu primele şase luni ale anului trecut, în timp ce numărul de clienţi care utilizează cartele preplătite a cres-cut cu 4,1%, depăşind 56.000. Veniturile "CosmoRom", deţinută în proporţie de 30% de RomTelecom, au înregistrat, la sfîrşitul celui de-al doilea trimestru, venituri operaţionale de 1,6 milioane de euro şi pierderi nete de trei milioane de euro.

La începutul lunii iulie, operatorul de telefonie mobilă al grupului OTE, "Cosmote", a investit în "CosmoRom" 120 de milioane de euro, fondurile urmînd să fie utilizate pentru majorarea capitalului social şi dezvoltarea infrastructurii. Compania elenă a preluat 70% din capitalul "CosmoRom".

Reprezentanţii OTE estimează că "RomTelecom" va continua să obţină rezultate bune şi în a doua jumătate a anului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb