Rusia cere clarificări de la SUA după ameninţarea lui J.D. Vance cu o eventuală acţiune militară

A.B.
Internaţional / 14 februarie

Rusia cere clarificări de la SUA după ameninţarea lui J.D. Vance cu o eventuală acţiune militară

Rusia a cerut vineri explicaţii de la SUA după ameninţarea cu sancţiuni şi eventuale acţiuni militare formulată de către vicepreşedintele J.D. Vance, în cazul în care Moscova nu acceptă un acord privind încheierea războiului din Ucraina, potriit celor consemnate de Reuters şi EFE.

"Este vorba despre un element şi o poziţie nouă pe care nu le auzisem înainte. Ne aşteptăm la explicaţii suplimentare în timpul viitoarelor contacte", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Reprezentantul Kremlinului a răspuns astfel declaraţiilor vicepreşedintelui SUA pentru The Wall Street Journal (WSJ), conform cărora 'opţiunea de a face presiuni asupra Rusiei cu sancţiuni şi chiar acţiuni militare rămâne pe masă' dacă Moscova nu negociază cu bună-credinţă.

''Există pârghii economice, există evident pârghii militare'' pe care SUA le-ar putea folosi contra lui Putin, a spus JD Vance într-un interviu acordat publicaţiei americane.

''Există o serie de formulări, de configurări, dar ne pasă de independenţa suverană a Ucrainei'', a spus el.

Sunt declaraţii dure care contrastează cu cele făcute de secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, care a sugerat miercuri că Statele Unite nu vor desfăşura forţe militare în Ucraina, şi care au loc în ajunul începerii contactelor directe între reprezentanţii Rusiei şi Statelor Unite la Conferinţa de Securitate de la Munchen (Germania), scrie EFE.

Între timp, Rusia a anunţat că nu va avea reprezentanţi la Conferinţa de securitate de la Munchen, contrar a ceea ce afirmase în ajun preşedintele american Donald Trump, notează AFP.

"Reprezentanţii ruşi nu sunt invitaţi la Conferinţa de la Munchen (...) Este o decizie luată deja de mai mulţi ani (...) Prin urmare nu vor exista reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe rus, nici din alte structuri oficiale ruse", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, în conferinţa sa de presă săptămânală.

Vance urmează să ia cuvântul vineri la Conferinţa de securitate de la Munchen, unde se va întâlni şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Preşedinţii Statelor Unite, Donald Trump, şi al Rusiei, Vladimir Putin, au convenit într-o conversaţie telefonică purtată pe 12 februarie să înceapă imediat negocierile pentru soluţionarea războiului din Ucraina.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Si-au dat cu firma in cap negociatorii astia de gradinita. Dupa ce si-au etalat toate cartile de joc e cam greu sa o mai dea la intors acum. Pana si Putin este şocat de cadoul primit...

    Fostul ministru de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, le-a dat o replica de adult: ”Cam greu sa negociezi acum dupa ce Putin ştie deja că nu trebuie să dea nimic în schimb”. ”Nu subestimati Ucraina. Cu toate problemele şi greutăţile pe care le îndurăm, Trump subestimează capacitatea şi hotărârea Ucrainei de a se apăra.”  

    1. Si se vede asta din atitudinea rusilor. Deja incep sa aiba pretentii si cer explicatii pentru fiecare cuvant scos de partea americana.

      Au americanii o vorba desteapta, pacat ca n-au aplicat-o, daca n-ai aflat inca cine-i fraierul de la masa de poker s-ar putea sa fii tu ala...

      parghii militare nu inseamna neaoprat soldati americani in ucraina. poftim, explicatia pentru rusnaci.

      in concluzie, razboiul se va termina, the easy way sau the hard way.

      putin , s-a terminat cu omorarea de rusi, si fratii lor ucrainieni. 

      "...Trump subestimează capacitatea şi hotărârea Ucrainei de a se apăra..." alte vorbe goale din Zeeland, s au mai vazut actiuni "geniale" de maxima prostie, de exemplu actiunea Kursk cu neglijarea frontului principal

      Niciodata sa nu subestimezi niste oameni pusi cu spatele la zid. Sigur ca Zelenski vrea sa fie politicos cu Trump, stie ca este periculos sa-l contrazici in public, dar Ucraina nu va renunta niciodata la lupta ei pentru ca nu are de ales. Daca va fi nevoie si se va ajunge acolo, se va face mobilizare generala si vor lupta si femeile pe front.

      In WW2, divizia 101 Aeropurtata americana a fost inconjurata la Bastogne in Franta, au ramas aproape fara munitie si hrana zile in sir, vremea era ingrozitoare, au suferit pierderi semnificative si cu toate astea au luptat eroic si s-au acoperit de glorie.  

      Când vz moartea, muști de beregată

      Asa o sa lupte si Zele intre doua prize pe nas, pana la ultimul săculeţ

      lupta ma-ta

    ...

    Se pare ca ricanii astia nu comunica unul cu altul, cum sant posibile declaratii atat de contradictorii, e penibil, unde e profesionalismul?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9799
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.7474

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb