Rusia se pregăteşte de noi exerciţii militare în Crimeea

J.P.
Internaţional / 5 septembrie 2021

Rusia se pregăteşte de noi exerciţii militare în Crimeea

Armata rusă va desfăşura marţi, 7 septembrie, exerciţii militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014. La manevre vor participa peste 500 de militari cu echipamentul militar de rigoare, inclusiv ambarcaţiuni şi nave de sprijin din cadrul Flotei Mării Negre, a informat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, conform Digi24.

În timpul exerciţiilor militare, unităţi ale Marinei ruse, cu sprijinul unui grup de atac naval, vor debarca în nave amfibie de atac pe coasta "inamicului". La manevre vor fi folosite toate tipurile de arme uşoare, lansatoare de rachete şi armament de pe vehicule de luptă, potrivit sursei citate.

Totodată, Departamentul de Informaţii al Flotei ruse de la Marea Neagră a anunţat sâmbătă că peste 500 de locuitori ai Crimeii şi ai oraşului Sevastopol, şi el anexat de către Rusia, s-au alăturat forţelor armate ruse de la începutul acestui an. Peste 300 de cetăţeni s-au înrolat în Flota Mării Negre, iar restul au decis să facă parte din forţa aeriană şi din alte unităţi militare ale Districtului Militar Sud al Rusiei, staţionate în Crimeea şi Sevastopol, afirmă Departamentul de Informaţii.

Potrivit unor estimări, Rusia a desfăşurat la începutul anului în jur de 100.000 de militari la frontiera ucraineană şi în Crimeea, pe care i-a retras parţial în primăvară, ceea ce nu a liniştit însă comunitatea internaţională.

Apoi, în iunie, cu trei zile înainte de summitul NATO, Rusia a început o serie de exerciţii militare în Crimeea, la care au participat forţele aeriene ale Flotei ruse de la Marea Neagră, implicând şi subunităţi ale regimentului antiaerian şi antirachetă.

De data aceasta, exerciţiile militare anunţate de Moscova în Crimeea intervin în contextul vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut-o săptămâna aceasta în Statele Unite. Volodimir Zelenski a fost primit miercuri la Casa Albă de liderul american Joe Biden, căruia i-a cerut sprijinul ferm în faţa Rusiei, într-un moment în care retragerea dezordonată din Afganistan a provocat o undă de şoc în rândul ţărilor care, la fel ca Ucraina, au mizat totul pe ajutorul militar american, comentează AFP, preluată de Agerpres. Întâlnirea, prevăzută de multă vreme, a fost programată iniţial pentru luni şi amânată pentru marţi, apoi pentru miercuri.

Statele Unite au promis Kievului un ajutor militar suplimentar în conflictul cu separatiştii proruşi şi şi-au exprimat "angajamentul ferm" faţă de integritatea teritorială a Ucrainei. Este vorba despre un ajutor militar suplimentar de 60 milioane de dolari, în special rachete anti-tanc Javelin, conform Pentagonului şi Casei Albe.

Anunţul a provocat imediat reacţia Moscovei. Ajutorul militar american acordat Ucrainei ar putea determina Kievul să se comporte impredictibil şi periculos în conflictul din estul acestei ţări, a atenţionat Kremlinul, care şi-a exprimat regretul că, în opinia sa, prietenia americano-ucraineană este motivată de opoziţia faţă de Rusia.

Zelenski a fost abia al doilea lider european primit de Joe Biden la Casa Albă, după cancelarul german Angela Merkel, dar cu toate aceastea, liderul ucrainean nu şi-a ascuns amărăciunea pentru faptul că Joe Biden s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin înaintea lui.

Vizita preşedintelui ucrainean la Washington, imediat după sfârşitul intervenţiei militare în Afganistan, a căpătat însă o cu totul altă dimensiune. Ruşii au văzut în dezastrul american o bună ocazie de a pune în gardă ţările care, cum este şi cazul Ucrainei, au mizat totul pe sprijinul celei mai mari puteri militare mondiale. Zelenski, care se bazează pe SUA în războiul contra separatiştilor susţinuţi de Moscova, a făcut, de altfel, marţi, o vizită la Pentagon. "Ucraina are nevoie de o flotă modernă şi pentru aceasta avem nevoie de parteneri. Aş vrea să abordez acest subiect cu preşedintele Biden", a declarat marţi seară Volodimir Zelenski.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. inca un mic Chelyabinsk in pregatire ...asa... cat sa zangane ferestrele! :)) sau poate Tunguska ? .... cine stie? ....cum le-o fi norocul! :)

    Karma lucreaza si nici o fapta rea nu ramane arzator nepedepsita.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb