RVISTA PRESEI 12.04.2014

Willy Homner
Revista Presei / 12 aprilie 2014

ADEVARUL

Un fost şef din Prima TV şi International Railway Systems, Dan Valentin Belcea, a fost numit director general al CFR Marfă

CFR Marfă are un nou director general, Dan Valentin Belcea, fost manager în cadrul firmei de publicitate Graffiti/BBDO, televiziunii Prima TV şi al companiilor International Railway Systems (IRS) şi Protan, cu activităţi în domeniul feroviar, respectiv al deşeurilor. Dan Valentin Belcea are cetăţenie dublă, română şi americană, şi este absolvent al University of Pennsylvania-Philadelphia, PA-USA. Anterior numirii în poziţia de director general, Dan Belcea a fost membru în Consiliul de Adminsitraţie al CFR Marfă. "Cu o mare experienţă în managementul unor companii cu capital privat, cariera sa a început în SUA şi a continuat în ţară ca Chief Financial Officer la Graffiti/BBDO (între 1993 şi 1994), CB Investment SRL (1995-1996), sau general manager la Prima TV (în perioada 1996 - 2002). Din anul 2005 până în anul 2012 a ocupat funcţia de vicepreşedinte - responsabil cu dezvoltarea strategică la International Railway Systems SA, iar din ianuarie 2010 până în prezent a ocupat funcţia de Chief Executive Officer la Protan SA", se arată într-un comunicat al CFR Marfă.

Prognozele analiştilor privind economia sunt tot mai optimiste, pentru că indicatorii arată din ce în ce mai bine

Majoritatea indicatorilor macroeconomici în primele două luni ale anului aduc numai veşti bune, fapt care îi determină pe analişti să-şi îmbunătăţească prognozele privind creşterea PIB din acest an. Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal, spune că are în vedere o îmbunătăţire a estimării pentru avansul PIB din 2014 la 3,5%. De asemenea, BCR, cea mai mare bancă după active, a modificat deja prognoza de creştere a PIB de la 2,3% la 3%, după cum spune Eugen Sinca, analistul-şef al băncii. Şi ING Bank se gândeşte să îmbunătăţească prognoza privind creşterea economică, arată Ziarul Financiar (ZF) într-o analiză de tip focus. Surpriza din 2013 schimbă perspectiva pentru 2014. Până acum analiştii locali anticipau pentru 2014 o încetinire a creşterii Produsului Intern Brut. Media estimărilor economiştilor indica la începutul anului o creştere economică de 2,3%, economia urmând să fie susţinută în continuare de cererea externă şi de o revenire treptată a cererii interne.

Calitatea serviciilor din România rămâne încă un vis frumos

"Studiile de Mystery Shopping efectuate în ultimii trei ani scot în evidenţă faptul că, în România, conceptul de customer service rămâne încă un vis frumos, cel puţin în domeniile analizate (În magazine, în bănci, farmacii, spitale, la restaurant ori la hotel)", arată Cosmina Voichiţa Meseşan, managerul VBS Business Solution (companie specializată în investigaţii de piaţă) şi autoarea cărţii "Mystery Shopper". Potrivit acesteia, lipsa investiţiei în oameni este una din cauzele care a periclitat progresul din sfera relaţionării cu clienţii şi care face ca excelenţa în calitatea serviciilor să fie încă la mare distanţă faţă de standardele internaţionale. Angajaţii care relaţionează direct cu clienţii fac mai mult decât să aducă venituri firmei, reprezintă imaginea companiei în piaţă, iar dacă reclama negativă ridică costurile pierderii unui client la sume exorbitante, efectul cauzat de pierderea renumelui printr-un serviciu neprietenos poate fi devastator.

Divizia de vopsele, motor de creştere pentru afacerile AdePlast în primele trei luni

Divizia de vopsele, segment care a devenit cu adevărat important încă de anul trecut pentru AdePlast, unul dintre cei mai mari producători de materiale pentru construcţii, a înregistrat o creştere de 150% a vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reuşind să crească afacerile companiei patronate de către Marcel Bărbuţ cu peste 60% în primul trimestru al anului. "Cand am inceput reconstructia diviziei de vopsele si tencuieli decorative, ne-am setat un obiectiv ambitios, ca AdePlast sa devina unul dinte jucatorii importanti in aceasta piata. Ne-am definit obiective pentru fiecare an, iar in primul an l-am atins. Am majorat cifra de afaceri pe vopsele si tencuieli decorative de 2 ori si jumatate fata de anul 2012, ajungand la aproape 4 milioane de euro", a declarat Bogdan Pirvu, managerul diviziei de vopsele si tencuieli decorative AdePlast.

Paştele la mănăstire - Sibiu

În fiecare an, de Paşte, mulţi credincioşi aleg să evite aglomeraţia oraşelor şi să îşi petreacă sărbătoarea Învierii Domnului într-un loc liniştit, curat, plin de duh sfânt. "Adevărul" vă prezintă lista celor mai cunoscute mănăstiri din România şi în ce condiţii vă puteţi petrece Paştele în ele. O destinaţie poate fi Mânăstirea cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din Măgura, situată pe teritoriul administrativ al comunei Jina, la 1180 de metri altitudine şi la 17 kilometri distanţă de Jina. Sunteţi primiţi cu braţele deschise, doar că sunt foarte puţine locuri de cazare, respectiv 15. O altă alternativă ar putea fi mânăstirea cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din Turnu Roşu. Aici însă puteţi veni doar în noaptea Învierii, iar la sfârşitul slujbei, pentru cei veniţi de departe, călugării oferă o masă. De asemenea, cei care vin de la distanţă se pot şi odihni, mânăstirea având 10 chilii cu câte 2 paturi suprapuse. Călugării spun că nu costă nici cazarea şi nici masa.

China: un val de sinucideri ale oficialilor ridică suspiciuni şi intensifică cenzura

Mai multe sinucideri misterioase ale unor oficiali chinezi, petrecute în ultimele trei săptămâni, au dus la apariţia multor speculaţii şi au răspândit suspiciune printre cetăţeni. Aceştia se întreabă dacă nu cumva campania anticorupţie masivă lansată de preşedintele Xi Jinping pune prea multă presiune pe oficialii chinezi sau dacă totul este doar o coincidenţă. Xu Yean (58 de ani), director adjunct la Biroul de Stat pentru scrisori şi apeluri, a fost găsit spânzurat în biroul lui, la începutul săptămânii. Departamentul condus de Xu primeşte petiţiile şi reclamaţiile cetăţenilor cu privire la oficialii chinezi, însă circulau informaţii potrivit cărora ajunsese unul dintre cele mai corupte departamente guvernamentale. He Gaobo, oficial din oraşul Fenghua, provincia estică Zhejiang, responsabil cu siguranţa clădirilor, a fost descoperit mort, miercuri, fiind suspectat că s-a sinucis. Însă una dintre cele mai senzaţionale cazuri este cel al morţii lui Li Wufeng (56 de ani), unul dintre principalii agenţi însărcinaţi cu mentenanţa sistemului de cenzură online. El a sărit de la etajul şase al clădirii în care locuia.

Modele de educaţie. Cum învaţă elevii din Germania, Grecia, Spania sau Bulgaria

Fiecare ţară are o etichetă legată inclusiv de educaţie. Germania este faimoasă pentru şcolile profesionale, grecii au materia stufoasă, spaniolii au o rată înaltă de promovare la Bac, iar bulgarii au manuale alese de profesori. Un grup de şcoli din România a luat iniţiativa de a le dezvălui dascălilor, într-un proiect pe bani europeni, cum învaţă elevii din alte state europene, într-o conferinţă care a avut loc de curând în Capitală. "Profesorii străini ne-au spus că noi suntem mai uniţi ca şi colectiv, lucrăm mai bine în echipă decât ei. În schimb, cred că noi am putea învăţa de la ei să avem mai multă încredere în elevii noştri, mai puţină suspiciune în ceea ce priveşte examinarea. Evaluările lor sunt mult mai lejere, în timp ce la noi accesul la treapta următoare de învăţământ este mai stresantă", a spus Iulia Soare, directoarea Şcolii "Sf. Voievozi" din Bucureşti, una dintre promotoarele proiectului.

Elena Udrea: Baronii locali l-au pus pe Victor Ponta şef la partid şi la guvern, iar acum îl comandă

Deputatul PMP Elena Udrea a spus despre premierul Victor Ponta că se află sub comanda baronilor locali şi că are aceeaşi mentalitate ca şi aceştia. "Modul de a face politică în PSD este bazat pe clientelism şi corupţie, lucru dovedit şi în Prahova. Actualul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, nu e cu nimic diferit de Mazăre, iar în curând vom vedea Republica Bădescu aici", a declarat Elena Udrea într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, în judeţul condus încă de baronul local Mircea Cosma, anchetat de DNA pentru corupţie. Deputatul PMP l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că, deşi tânăr, "nu este cu nimic diferit ca mentalitate de baronii locali PSD, care l-au pus în fruntea partidului şi a guvernului şi acum îl comandă". Ea a spus că lupta pentru independenţa justiţiei începută de Traian Băsescu trebuie continuată şi că PMP şi-a asumat acest lucru.

Crin vrea comisie de anchetă pentru Ponta, restul Opoziţiei i se alătură: "Cazul Duicu e halucinant! Premierul să dea explicaţii"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat joi, într-un interviu acordat Hotnews, o provocare : înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze implicarea premierului Victor Ponta în afacerile baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu. "Trebuie să strângem date, pentru că avem aceste afirmaţii ale lui Duicu surprinse în înregistrări, avem poziţia premierului, care neagă, poziţia ministrului de Interne, care nu-şi aminteşte, arătând textual că pe la cabinetul premierului e pelerinaj şi nu mai poţi să-i ţii minte pe toţi", a declarat Antonescu şi a adăugat că "din partea PNL nu există nicio reţinere în a lumina aceste lucruri". In acest context, liderul liberal a propus înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă, care să aibă drept obiectiv investigarea activităţii Guvernului. Ideea este agreată la nivelul întregului partid, după cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.

EVENIMENTUL ZILEI

Victoria Nuland: SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Balcani, Europa Centrală şi de Est

Statele Unite ale Americii se vor concentra în viitor pe intensificarea acţiunilor în lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est şi în Balcani, în strânsă colaborare cu Uniunea Europeană, pentru a ajuta ţările din această regiune să încurajeze o guvernare curată şi responsabilă, o societate civilă liberă şi puternică şi mass media independente, a declarat Victoria Nuland, secretarul de stat adjunct american pentru afaceri europene şi euroasiatice, informează site-ul Departamentului de Stat al SUA. Victoria Nuland a afirmat, într-o audiere care a avut loc joi în Comisia pentru Afaceri Externe din Senatul SUA, că, în contextul crizei din Ucraina, SUA şi-au concentrat atenţia nu doar pe Europa Centrală şi de Est, ci pe o întreagă serie de provocări de securitate transatlantice - însă şi oportunităţi - pe calea către o Europă unită, liberă şi paşnică.

După Revoluţie, ofiţerii au acoperit AFACERILE TENEBROASE ale lui Dan Voiculescu cu Securitatea

Poliţia politică a făcut scut în jurul fostului partener de afaceri, "Felix". Anchetele privind delapidarea a milioane de dolari prin firma Crescent nu au dus la niciun rezultat. Celebrul raport secret "R", realizat în 1990 de experţi canadieni, privind deturnarea a zeci de milioane de dolari din conturile ICE Dunărea, către firma cipriotă Crescent, a fost anulat prin declaraţiile date de trei ofiţeri români şi o verificare sumară. Detalii inedite apar în arhivele CNSAS, în dosarele privind "materiale rezultate din anchete ordonate pe linia ICE Dunărea", consultate de "Evenimentul zilei". Pe scurt, experţii canadieni au lansat ipoteza, potrivit căreia, compania cipriotă Crescent, reprezentată la Bucureşti de Dan Voiculescu, ar fi fost, de fapt, proprietate românească, controlată de ofiţeri ICE Dunărea. Veniturile firmei pe primele opt luni ale lui 1989 erau estimate la 97 milioane de dolari.

Au furat chiar şi din "Cartierul Săracilor". Procurorii au scotocit conturile lui Elan şi au dat de şpaga lui Mazăre

Dispariţia lui Elan Schwartzenberg, plecat din România în iulie 2012, ascunde multe necunoscute. Numele acestuia apare în mai multe afaceri controversate, dar şi ca girant al unor şpăgi. Procurorii DNA au ajuns la şpaga de 175.000 de euro luată de primarul PSD din Constanţa, Radu Mazăre (45 de ani), şi de fratele său, senatorul PSD, Alexandru Mazăre (42 de ani), în timp ce îl anchetau pe milionarul Elan Schwartzenberg (47 de ani). Detaliile apar în referatul prin care anchetatorii au cerut arestarea edilului şi a mituitorului, afaceristul israelian Avraham Morgenstern. Elan este cercetat în două dosare penale: preluarea "Realitatea TV" şi cel al dispariţiei lui Codruţ Marta, şeful de cabinet al fostului şef al fiscului, Sorin Blejnar. În aceste dosare, procurorii au cerut autorităţilor din Principatul Liechtenstein ordinele de plată şi extrasele conturilor de la LGT Bank deţinute de off-shore-ul Melici Management Inc, controlat de Elan. Din analiza acestora a rezultat că societatea a transferat 175.000 de euro către conturile fraţilor Mazăre, deschise în Israel.

Radu Moraru poate candida la europarlamentare

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia depusă de Partidul Ecologist Roman la decizia Biroului Electoral Central de a respinge candidaturile formaţiunii politice la alegerile europarlamentare din 25 mai. Primul pe lista Partidului Ecologist este Radu Moraru, realizator al postului Naşul Tv. De asemenea, Curtea de Apel a respins decizia BEC privind candidatura Noii Republici la europarlamentare. "Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers! Mulţumim tuturor celor peste 225.000 de susţinători ai candidaturii Noii Republici!", se arată într-un comunicat al Noii Republici.

Crin Antonescu: Eu l-am adus pe Victor Ponta la PUTERE, eu îl dau JOS

Liderul PNL Crin Antonescu i-a transmis fostului său partener, premierul Victor Ponta, că el l-a adus la putere şi că tot el îl va da jos. "Eu l-am adus pe Ponta la putere, eu îl dau jos. Astăzi, drumul european al României e pus în pericol de PSD. Domnul Ponta ne spune clar că mai are două piedici în calea sa: justiţia şi presa liberă. Lucrurile sunt simple, Traian Băsescu şi partidele sale sunt suficient de slabe pentru a nu îl opri pe domnul Ponta să pună mâna pe putere, PSD să fie peste tot. (...) Partidul lor (PSD - n.r.) trăieşte de pe urma baronilor, partidul nostru (PNL - n.r.) trăieşte din valori şi nu ia voturi cu remorca. Pentru aceste lucruri ne-am bătut mereu, iar când aceste lucruri au fost încălcate, ne-am despărţit şi de Traian Băsescu şi de PSD", a declarat liderul PNL. Crin Antonescu a participat, vineri, la Timişoara, la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare care se vor desfăşura în 25 mai.

JURNALUL NATIONAL

"Noi vrem pământ", în versiunea din sec.XXI. CEDO a decis că un român trebuie să primească 200.000 de euro daune

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis marţi, 8 aprilie a.c., condamnarea statului român în cauza "Octavian Popescu v. România", constatând că reclamantului i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale. CEDO i-a dat dreptate lui Octavian Popescu, după 9 ani. Statul român încă se mai gândeşte... Într-o hotărâre din 6 noiembrie 2003, Judecătoria Buzău s-a pronunţat într-o acţiune formulată de el împotriva Primăriei din comuna Verneşti şi a Consiliului Judeţean Buzău, cu privire la dreptul de proprietate. Instanţa le-a cerut autorităţilor să-i reconstituie dreptul de proprietate, pe o suprafaţă de 33 de ha în Vernesti. Hotărârea a rămas definitivă. Popescu a solicitat în mod repetat autorităţilor locale să execute această hotărâre. În 15 şi 26 ianuarie 2004, primarul din Verneşti l-a informat, în scris, că nu dispune de terenuri şi că ar putea primi, în schimb, despăgubiri.

Generalul Dumitru Cioflină, eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

Generalul Dumitru Cioflină, condamnat în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, va fi eliberat condiţionat, în urma unei decizii care a fost luată astăzi de Tribunalul Dâmboviţa. Decizia este definitivă. Pe 20 februarie, Judecătoria Găeşti a admis cererea lui Dumitru Cioflină de eliberare condiţionată, dar hotărârea a fost contestată de procurori. Tribunalul Dâmboviţa a respins vineri contestaţia, astfel că fostul şef al Statului Major General, încarcerat la Penitenciarul Găeşti, va fi pus în libertate. Dumitru Cioflină a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri dintre MApN şi Gigi Becali. El a executat peste o treime din pedeapsă, fracţia necesară eliberării condiţionate în acord cu vârsta celui încarcerat. În acelaşi dosar a fost condamnat şi încarcerat fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, eliberat condiţionat de mai bine de o lună. Al treilea condamnat din dosar, Gigi Becali, este încarcerat la Poarta Albă.

57% dintre tineri sunt întreţinuţi de părinţi. Cei care îşi găsesc un loc de muncă nu se aşteaptă să câştige mai mult de 1.200 de lei

Tinerii români fără experienţă se aşteaptă să primească un salariu de maximum 1.200 de lei/lună, în timp ce 57% dintre ei recunosc faptul că sunt întreţinuţi încă de către părinţi, arată rezultatele unui raportului de cercetare întocmit de compania de cercetare Cult Market Research. În timp ce 20% dintre adolescenţii cu vârste între 14 şi 18 ani declară că sunt motivaţi de către părinţi cu bani pentru ajutorul la treburile din casă şi pentru rezultate bune de la şcoală, 26% dintre tinerii adulţi (19-24 ani) spun că deja au un job. Pe de altă parte, mai mult de jumătate (57%) dintre tinerii încadraţi pe acelaşi segment de vârstă spun să încă primesc bani de la părinţi, în mod regulat. În cazul adolescenţilor până în 18 ani care declară că părinţii îi ajută cu bani pentru a-şi cumpăra mai repede lucruri pentru care strâng şi ei bani procentajul este şi mai mare (85%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb