S&P: O nouă criză financiară globală ar afecta Asia mai sever decât în 2008

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 august 2011

O nouă criză financiară globală ar afecta Asia mai sever decât cea de acum trei ani, îndeosebi ţările expuse puternic pe pieţele internaţionale sau care îşi "repară" încă bugetele în urma turbulenţelor din 2008-2009, potrivit unui comunicat Standard & Poor"s preluat de Reuters, anunţă Mediafax.

Agenţia de rating a arătat că nu anticipează o revenire a crizei financiare care a prăbuşit acum trei ani pieţele financiare şi a aruncat economia globală în cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Vineri seară, S&P a redus ratingul de top al Statelor Unite pentru prima dată în istorie, la AA+, de la "AAA".

Agenţia a avertizat că, în cazul declanşării unei noi crize financiare, Asia va fi lovită de mai multe retrogradări de ratinguri de ţară.

"Dacă va veni o nouă frânare, va crea un impact mai adânc şi mai prelungit decât ultima. Implicaţiile pentru ratingurile de credit din regiunea Asia-Pacific vor fi probabil mai negative decât anterior şi va urma un număr mare de decizii negative de rating", potrivit comunicatului.

S&P a arătat că problemele Statelor Unite şi criza datoriilor de stat din zona euro nu vor conduce la "dislocări abrupte" în sistemele financiare şi economiile ţărilor dezvoltate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb