Dolarul American s-a depreciat uşor faţă de Euro, în primul interval după anunţarea rezultatelor alegerilor din SUA, "ca un semnal" că măsurile administraţiei Obama de stimulare a economiei şi continuarea politicii de "quantitative easing" vor alimenta scăderea dolarului, arată Victor Safta, Director General Noble Securities, sucursala România, într-un comunicat de presă.
"Câştigarea alegerilor de către Barack Obama, care s-a aflat la conducerea SUA în perioada de criză economică profundă, demonstrează încrederea pe care i-o acordă acestuia în continuare majoritatea publicului american şi deci posibila susţinere pe care o vor avea măsurile pe care le va propune preşedintele reales. Cercurile financiare au fost împărţite în ceea ce priveşte realegerea preşedintelui american: o parte şi-au manifestat neîncrederea privind şansele ca problemele Americii să fie curând rezolvate, iar o altă parte a fost satisfăcută de rezultat, liniile directoare ale abordării administraţiei Obama fiind cunoscute, iar investitorii manifestându-şi aversiunea faţă de risc", a precizat Safta.
Perioada următoare nu se arată a fi uşoară nici în Europa şi nici în SUA: creşterea economică a Germaniei, cea mai puternică economie din UE a fost revizuită negativ de la 1,7% la 0,8% în 2013, iar SUA trebuie să facă faţă aşa numitei "prăpastii fiscale", se mai arată în comunicat.
"Astfel, până la sfârşitul acestui an, Euro are în faţă o perioadă în care sunt foarte posibile variaţii consistente; având în vedere că în curând vor fi alegeri şi în România, Leul ar putea deveni foarte volatil, cu influenţele de rigoare asupra exportatorilor pe de o parte şi asupra celor cu credite în Euro, pe de altă parte", a menţionat Victor Safta.