Şah la preşedinte

Adus într-o situaţie limită prin revocarea intempestivă a ministrului justiţiei, Stelian Ion, USR-Plus, a încercat să dejoace planul susţinătorilor primului ministru din PNL, şi nu doar de acolo, făcând o acrobaţie politică riscantă. În faţa unei încercării străvezii de laminare a partidului chiar înaintea alegerilor interne - pe 15 septembrie începe primul tur al alegerii preşedintelui - USR-Plus a făcut un adevărat salt mortal, depunând o moţiune de cenzură împotriva guvernului din care face faţă împreună cu AUR şi dând, astfel, şah la preşedinte. Evaluarea celor care au antrenat Coaliţia în această criză, şi anume că USR-Plus va fi izolat şi va fi obligat fie să se supună, fie să părăsească guvernarea fără să poată crea probleme serioase, a fost dejucată de această înţelegere conjuncturală prin care USR-Plus îşi conservă potenţialul de coaliţie şi puterea de şantaj, iar AUR iese, cel puţin pentru moment, din izolarea la care părea condamnat ideologic. Or, potenţialul de coaliţie şi puterea de şantaj, departe de a fi nişte formule peiorative, erau deja descrise de Giovanni Sartori în cartea sa clasică, dar actuală, Parties and Party Systems, A Framework for Analysis, unde erau considerate caracteristici ale partidelor "pertinente" şi deveneau esenţiale în definirea şi clasificarea partidelor politice.

Ignorarea modului de funcţionare a unei coaliţii viabile, relativ coerentă ideologic, care a condus la atacarea partenerului de coaliţie într-o manieră provocatoare, provine din experienţa coaliţiei CDR-PD-UDMR dintre 1996 şi 2000. Într-o manieră simplistă s-a decretat că respectiva perioadă a fost un eşec şi că o guvernare de coaliţie este imposibilă în România. Manieră simplistă, pentru că experienţa nu a fost un eşec patentat, ci un eşec programat. Eşecul politic al CDR s-a datorat sabotajului permanent făcut de PD, în special de Traian Băsescu, chiar din interiorul coaliţiei. Iar moştenitorii acestei tradiţii - cei care au preluat PD de la Traian Băsescu şi au trecut în 2005 fără scrupule ideologice de la social-democraţie la conservatorism, apoi au format în 2007 PDL după absorbţia grupului pro-Băsescu (PLD) din PNL - sunt astăzi, după fuziunea din 2014, în PNL, cei mai mulţi şi cei mai notorii, chiar în tabăra Cîţu.

Cum explicam deja în articolul de săptămâna trecută, anticipând criza coaliţiei, cauza dificultăţilor politice şi instabilitatea guvernamentală endemică vine din natura regimului şi sistemului politic românesc. Nu programul Anghel Saligny, nici numirea procurilor şefi nu sunt cauzele directe, ci doar conjuncturale, ale acestei crize. Criza de guvern este simptomul crizei de sistem şi a tentaţiei unor politicieni de a reduce politica la cadrul strâmt al regimului politic. Or, problema priorităţii instituţionale - cine conduce efectiv: preşedintele sau prim-ministrul - nu poate fi rezolvată prin recursul la cadrele regimului politic.

În acest sens, USR-Plus interpretează regimul politic într-o cheie guvernamentalistă (un regim semi-prezidenţial care se manifestă printr-un sistem guvernamentalist rezultat din logica coaliţiilor), pe când pentru PNL şi preşedintele Iohannis este prezidenţialist. De fapt, deşi nu recunoaşte, PSD are aceeaşi lectură parlamentaristă a instituţiilor cu USR-Plus. Iar în PNL, vechii penelişti, precum Ludovic Orban, sunt şi ei guvernamentalişti.

Pe de altă parte, dincolo de prejudecăţi, România a fost permanent - cu excepţia perioadei pre-constituţionale şi a hegemoniei de scurtă durată a FSN - guvernată de coaliţii. Chiar şi guvernul Năstase a fost un guvern minoritar sprijinit implicit de PRM, deci o coaliţie informală. Înclinarea spre prezidenţialism, întreţinută de rolul alegerilor prezidenţiale în simbolica electorală românească, a minat funcţionarea coaliţiilor.

De aceea, moţiunea de cenzură depusă de USR-Plus împreună cu AUR nu este îndreptată doar împotriva lui Florin Cîţu, ci reprezintă un adevărat şah la preşedinte. Căci cheia rezolvării crizei guvernamentale actuale, în măsura în care moţiunea de cenzură ar ajunge să fie şi prezentată şi adoptată în Parlament - ceea ce nu este chiar o prioritate a PSD - va fi la preşedintele Iohannis.