Membrii de sindicat ai Federaţiei Sanitas au hotărît să organizeze astăzi, la ora 11.00, un miting de protest în Piaţa Revoluţiei din Capitală. Ei sunt nemulţumiţi pentru "modul în care Ministerul Sănătăţii înţelege să dea curs prevederilor contractului colectiv de muncă". Sanitarii cer creşteri salariale, acordarea tichetelor de masă cît şi asigurarea fondurilor necesare dotării cu materiale şi medicamente a unităţilor spitaliceşti. Mitingul de protest începe la ora 11.00 în Piaţa Revoluţiei şi va fi urmat de un marş pe Bd. Magheru, Piaţa Victoriei şi se va termina la Piaţa Aviatorilor.
Sanitarii ies astăzi în stradă
F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 2 iunie 2005