Şase... vine!

Cine vine? Ei, lasă că ştiu eu...aţi ghicit din prima. Cin-să vină? Criza! Nimic nou sub soare. Dacă te iei după literatura şi presa "de specialitate", ai zice că facultăţile de economie şi jurnalism din toată lumea au fost dotate obligatoriu cu o secţie nouă: oracol şi prezicători de crize. Din 2008 şi pînă acum, nu cred să fi trecut vreo zi în care, undeva, cineva să nu fi prezis serios şi cu argumente viitoarea criză; cea de mîine, de poimîine, de peste un an, doi, zece sau un secol. Ce mai, dacă n-ai scris o carte despre criza care va să vină, nu ai nici o speranţă la vreun post de profesor sau consultant principal. Ca şi poştaşul dintr-un celebru roman/film, criza bate întodeauna la uşă de două ori. Odată în 2008. Acum bate din nou. De unde ştiu? De la doamna Lagarde, Christine Madeleine Odette... desigur, Director executiv în funcţiune al Fondului Monetar Internaţional. Nici n-a apucat bine femeia să spună primele două-trei fraze la reuniunea de la Bali, că bursele din America pînă în Asia şi din Europa pînă la... Bucureşti s-au dus la vale, vreo 4-5%. Nu, rectific. "Rămîneţi la locurile voastre", la Bucureşti nu s-a întîmplat încă nimic! Mai durează, olecuţă, pînă să ne bage şi pe noi în seamă, simandicoasa doamnă... criza. Da, ce-a spus maică, de s-au înfricoşat, atîta? A început femeia cu veştile bune, desigur: "Creşterea globală rămîne puternică" După care au început să curgă veştile celelalte, de la cele mai puţin rele, la avertismentele de cartonaş galben şi roşu privind consecinţele "instabilităţii comerciale", un eufemism pentru marele război comercial declarat de Trump Chinei şi Uniunii Europene şi restului lumii, ori dinamica globală a datoriilor, ori fuga de capital de pe pieţele înalt volatile, ori influenţa prea puţin vizibilă, dar foarte puternică a uriaşelor fluxuri monetare vehiculate de "economia subterană" şi "economia criminalităţii" organizate la scară globală. Ce fel de criză urmează? Nu mai există decît un singur fel, una globală şi larg cuprinzătoare. De la valoarea acţiunilor şi a banilor, pînă la valoa-rea diferitelor altor tipuri de "aseturi", adică de la scaunul pe care stă directorul general al băncii, pînă la valoarea căilor ferate, vapoarelor, avioanelor, minelor de cupru, aur sau diamante sau a datoriilor deţinute cu titlu de valori etc., tot şi toate vor suferi drastice "reajustări". Multe dintre ele în jos, unele, însă, în sus! Degeaba daţi în bobi, nimeni nu ştie să vă spună care sunt pe prima listă şi care pe a doua! Ăsta-i unul dintre farmecele subtile ale crizei. Cert, însă, este doar faptul că într-o criză, ca în orice situaţie umană extremă, nu există decît două categorii de personaje, vorba lui Clint Eastwood (The Good, the Bad and the Ugly): "În lumea aceasta, există două categorii de oameni, prietene. Cei cu pistoalele încărcate... şi cei ce sapă." Asta şi pentru că au crizele acestea un soi de "înclinaţie" specială pentru cei slabi, pentru "societăţile staţionare" cum spunea Adam Smith. Stagnante, care dau de fapt înapoi, vezi vorba lui Caţavencu: "Or, mai întîi şi-ntîi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc..." Să mai zică cineva că marile spirite nu se întîlnesc!!! Şi, de unde ştim că sunt staţionare? Ne spune autorul, A. Smith, desigur. Primo, salariile sunt foarte mici şi condiţia socială, în general, a celor care-şi cîştigă existenţa din muncă salariată este grea, într-o societate cu un grad ridicat şi foarte ridicat de polarizare a avuţiei şi a statusurilor sociale. Secundo, elitele monopoliste şi corupte exploatează sistemul legilor şi pîrghiile administraţiei în propriul avantaj. Nu ştiu de ce, dar eu unul nu am nici o dificultate să recunosc "fotografia" asta. Parcă-am fi în Româ-nia... secolului XXI!!! De ce suntem aici? Simplu, pentru că în locul celor patru piloni, pe care ar fi trebuit să ridicăm instituţiile şi sistemul unei societăţi capabile să prospere, să se dezvolte şi să-şi valorifice potenţialul, am pus patru beţe putrede. Democraţia este doar mecanismul edulcorat de legitimare al unei pseudo-elite a puterii, interesată doar de reproducerea statutului propriu şi de întărirea lui în faţa "ameninţărilor legii"; "capitalismul" nostru este în fapt doar o economie tot mai slabă structural, controlată masiv prin pîrghii ale deciziei statal/birocratice, unde se exprimă şi se realizează interesele unor restrînse grupuri, găşti şi reţele de influenţă interne şi externe; "statul de drept" şi "domnia legii" au fost înlocuite cu statul de drepţi şi domnia celor care controlează pe cei ce fac şi aplică legile; cît despre societatea civilă şi rolul său în dinamica socială a României post-decembriste nu este nimic de spus, pentru că acest produs, cu totul străin experienţei noastre sociale în ultimele două generaţii, în fapt, el nu s-a născut niciodată, fiind înlocuit în cele mai multe cazuri de asociaţiile prea puţin voluntare ale "fetelor şi băieţilor" cu epoleţi abia ascunşi sub "hainele civile"; acolo unde au existat excepţii şi ele au existat, influenţa acestor ghiocei trecători ai unei societăţi civile eşuate deplin în România post-decembristă, influenţa lor asupra cursului principalelor instituţii şi fenomene ale guvernării a fost minimă, trecătoare sau inexistentă.

Şi morala? E simplu: taci şi sapă!