Scandal pe marginea trilogiei "Hobbitul"

F.A.
Cultură / 12 decembrie 2013

Afişul oficial al celui de-al doilea film din seria "Hobbitul"

Afişul oficial al celui de-al doilea film din seria "Hobbitul"

Fraţii Bob şi Harvey Weinstein, producătorii filmelor din seria "Hobitul", au dat, marţi, în judecată firma Time Warner, cerând despăgubiri de cel puţin 75 de milioane de dolari, întrucât compania a decis ecranizarea cărţii omonime într-o trilogie şi nu le-a plătit drepturile pentru ultimele două părţi ale seriei, transmite Reuters.

În plângerea depusă la Curtea Supremă din Manhattan (New York), fraţii Weinstein şi compania Miramax au declarat că directorii casei de producţie Warner Brothers şi ai New Line Cinema (NLC), divizia ei, au decis să împartă într-o trilogie adaptarea cărţii "Hobbitul", ca pretext pentru a nu le plăti 5% din încasările brute obţinute din părţile a doua şi a treia.

Reclamanţii au mai spus că, în 1998, au vândut către NLC drepturile de ecranizare a cărţilor lui J. R. R. Tolkien, "Hobbitul" şi "Stăpânul inelelor", după ce cheltuiseră peste zece milioane de dolari pentru adaptarea lor cinematografică. Ei au precizat că New Line Cinema fusese de acord să le plătească doar pentru "primul film", nu şi pentru "reecranizări (remake-uri)", bazate pe operele literare respective.

Fraţii Weinstein şi Miramax au declarat: "Acest caz este despre lăcomie şi nerecunoştinţă. Warner a adoptat această poziţie doar pentru a-i priva pe reclamanţi de dreptul lor la o parte din veniturile obţinute de pe urma a două dintre cele trei ecranizări ale < Hobbitului >".

În replică, Warner Brothers au transmis că fraţii Weinstein pur şi simplu au făcut o greşeală de afaceri când au vândut drepturile cinematografice către New Line.

Paul McGuire, un purtător de cuvânt al Warner Brothers, a declarat că, pe 26 noiembrie, studioul a apelat la serviciile de arbitraj ale firmei JAMS Inc. din New York.

"Vorbim despre una dintre cele mai mari gafe din istoria filmului. Acum 15 ani, Miramax, condus de fraţii Weinstein, şi-a vândut drepturile de la < Hobbitul > către New Line. Nu poţi schimba acest lucru, oricât ai încerca să rescrii istoria. Ei au căzut de acord să fie plătiţi numai pentru primul film bazat pe cartea < Hobbitul >. Şi asta e tot ce li se cuvine", a mai spus McGuire.

Procesul a fost intentat cu trei zile înainte de premiera mondială a celei de-a doua părţi din trilogie: "The Hobbit: The Desolation of Smaug" ("Hobbitul: Mâhnirea lui Smaug"). Prima parte, "The Hobbit: An Unexpected Journey" ("Hobbitul: O călătorie neaşteptată") a fost lansată anul trecut şi a încasat peste un miliard de dolari în întreaga lume. Ultima parte, The Hobbit: "There and Back Again" ("Până acolo şi înapoi") este programată pentru 2014. Regizorul seriei este Peter Jackson, acelaşi de la trilogia "Stăpânul Inelelor" (2001-2003).

Tot în acest an, fraţii Weinstein au dat în judecată Warner Brothers privind titlul unui film produs de ei. În cele din urmă, creaţia a fost denumită "Lee Daniels' The Butler" ("Valetul, regizat de Lee Daniels").

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb