Scena III

"A! Ce coruptă soţietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tînăr tînăr, dar copt, serios băiat! Zice: Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie şi o societate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!".

Vedeţi, dumneavoastră, nimic nu este întîmplător pe lume! Faptul că termenul corupţie apare abia în scena a III-a şi doar aici, ne previne că logica fenomenului nu este deloc liniară, iar cine vrea să dea de capătul firului trebuie să privească cu atenţie piesa, de la prima, pînă la ultima replică! Dacă Nenea Iancu n-ar fi fost genial, atît de hîtru şi de preocupat să-şi ascundă referenţialele shakespeariene, şi-ar fi putut intitula foarte bine piesa: "Feţele corupţiei".

Sub acest titlu, comedia se joacă de cîteva zile, simultan, pe scena politică de la Bucureşti şi Bruxelles. Spre deosebire de capodopera lui Caragiale, această ştearsă copie, are doar un singur personaj: Adrian Severin. Omul a fost distribuit în toate rolurile. Severin este şi Pristanda, cel cu steagurile, corupt pentru că de...famelie mare...renumeraţia, după buget, mică!; El este şi Tipătescu, corupt de Coa-na Joiţica şi de Trahanache să fie prefect!; El este şi Caţavencu, corupt ca să mai ciupească ceva bani şi de la "Aurora Economică Română", mă rog el este coruptul din toate rolurile şi din toate situaţiile de viaţă, esenţiale, despre care a scris Caragiale. În afară de faptul că, în această variantă, piesa este cît se poate de plicticoasă, ea este pe deasupra şi cît se poate de puţin credibilă.

Faptul că birocraţia înaltelor instituţii ale Uniunii Europene, tăietoare de frunze la cîini în cea mai mare parte a timpului, inutile pînă la caricatură, cum este cazul Parlamentului Uniunii Europene, şi manipulatoare de duble standarde, cînd vine cazul, mă-nţelegi, să împartă prăjiturica între "Dulăi" şi "Căţei", este pe deasupra şi coruptă, nu mai este de mult un secret, pentru nimeni. Este însă un adevăr care nu poate fi spus public, decît cu mari riscuri! Vedeţi, dumneavoas-tră, în casa spînzuratului nu se cade să vorbeşti de funie! Domnul Severin nu numai că a vorbit de funie, dar din păcate a şi folosit-o, pentru uz propriu! Dincolo de greşelile lui Severin, expuse de publicaţia Sunday Times, sunt însă prea multe alte lucruri despre care nimeni, nici la Bruxelles, nici pe la noi, nu pare prea grăbit să discute. Iar, asta pute de la o poştă a mîrşăvie.

Unul ar fi existenţa uriaşei maşinării de influenţă care funcţionează, merci bine!, pe lîngă birocraţia de la Bruxelles, al cărei scop este tocmai acela de a "corupe" făuritorii de legi europene, în favoarea unora şi în detrimentul altora! Abia cînd fenomenul a căpătat proporţii megalitice, nişte voci slăbănoage au sugerat că ar trebui ca această activitate febrilă, care durează exact de cînd s-au înfiinţat instituţiile cu pricina, să fie într-un fel reglementată! Ghiciţi ce s-a întîmplat! N-a fost reglementată! S-a constituit doar un soi de registru al firmelor de lobby, unde cei care-i împing din greu de la spate, cu bani, pe făuritorii de legi europene, se încriu şi spun pe scurt care este aria lor de interese! Atît şi nimic mai mult! Cînd Severin vorbeşte despre parabola Ţapului Ispăşitor, de execuţii rituale, în care sîngele sacrificatului serveşte de ispaşă pentru toţi ceilalţi păcătoşi, absolviţi astfel de vinile lor, el nu face decît să-şi înrăutăţească situaţia. Un rechin care nu se lasă sacrificat ca un blînd mieluşel, după ce a fost prins cu ou-n gură, precum Zdreanţă al lui Arghezi, devine nu doar un animal dizgraţios, ci şi o rea pildă pentru ceilalţi membri ai clubului! De aceea, el trebuie sacrificat nu elegant prin tăierea capului de către o sabie nobilă, mînuită dibaci de un călău adus tocmai din Franţa (în cazul de faţă din Germania), ci de un nătărău local, care vîntură o secure prin aer şi loveşte de zece ori pînă să-l descăpăţîneze pe condamnat (în cazul de faţă un oarecare Ponta!).

Cine cîştigă de pe urma ieşirii din scenă a lui Severin, auto-spînzurat din nebăgare de seamă cu funia furnizată din belşug de instituţia unde pînă mai ieri era un personaj important? Cei cîţiva veleitari de la Bruxelles, cărora le-a stat în gît ascensiunea lui politică, de anvergură europeană; cei cîţiva veleitari de la Bucureşti, din propriul partid, care-şi închipuie că lor le-ar sta mai bine decît lui, într-un fotoliu, la Bruxelles. În sfîrşit, poate şi cei care, pentru o secundă, pentru o oră, pentru o zi, o lună sau cîţiva ani au fost scuturaţi de frisoane cînd lamentabilul corupt de astăzi, atunci din postura de membru al Guvernului României, a vînturat vorba că ar fi posesorul unei liste, rămasă în folclor sub numele de Lis-ta lui Severin!