Schengen şi migraţia

După ce în Olanda şi Suedia s-au manifest reticenţe privind extinderea spaţiului Schengen şi aderarea României şi Bulgariei la acesta - dar niciodată la nivel guvernamental, ci doar parlamentar -, alăturea Austriei, de data aceasta prin declaraţia unui membru influent al guvernului, ministrul de interne Gerhard Karner, complică foarte mult ecuaţia şi face din ce în ce mai puţin probabil votul în Consiliul JAI din 8 decembrie. Şi această poziţie, în totală contradicţie cu linia Comisiei Europene care susţine că cele trei ţări - Croaţia, Bulgaria şi România - au toate atuurile pentru a fi incluse în spaţiul Schengen, este menită să blocheze orice decizie în acest moment. De altfel, din momentul în care Austria a ales să se alăture Ungariei şi Serbiei într-o convenţie încheiată miercuri, 16 noiembrie, la Belgrad, o asemenea evoluţie devenea previzibilă.

Prin convenţia de la Belgrad, cele trei state s-au angajat să desfăşoare mai multe patrule comune de poliţie de-a lungul graniţelor sudice ale statului balcanic care în schimb se angajează să-şi alinieze politica de vize cu cea a Uniunii Europene - Serbia oferă vize fără discriminare tuturor celor ce tranzitau ţara - pentru a opri fluxul de migranţi ilegali care se îndreaptă spre vestul Europei prin Balcanii de Vest. Ori, conform unui raport al Frontex (agenţia europeană de protecţie a frontierelor comune) din septembrie, ruta Balcanilor de Vest, care pleacă din Turcia şi tranzitează fie Grecia, fie Bulgaria, pentru a trece apoi prin Macedonia de Nord şi a ajunge în Serbia rămâne principala cale de migraţie terestră către UE, cu aproximativ 16.000 de migranţi. Cu toate acestea, cea mai importantă cale de migraţie rămâne cea mediteraneeană, care conform datelor UNHCR (actualizate la 13 noiembrie), însemna aproape 140.000 de migranţi, ceea ce trimite la cifrele dinaintea pandemiei de Covid-19.

Problema migraţiei este pusă permanent pe agenda publică de către politicienii aparţinând curentelor extremiste - iar Gerhard Karner este unul dintre liderii Partidului Popular austriac care a manifestat astfel de tendinţe şi înainte - pentru că speră ca în acest fel să răspundă cererilor electoratului. Şi este firesc ca factorii de decizie politică să fie capabili să acţioneze în funcţie de ceea ce presupun că vor fi reacţiile alegătorilor la o anume politică publică. Pentru că succesul electoral este direct proporţional cu succesul acelei politici. Dar, de foarte multe ori prejudecăţile sistematice îi determină adesea pe aceştia să judece greşit reacţiile alegătorilor la deciziile lor politice - iar aceste erori de calcul pot avea consecinţe dăunătoare.

Politicienii şi consultanţii lor îşi formulează judecăţile în funcţie de ceea ce cred despre opiniile alegătorilor. Ori, de cele mai multe ori factorii de decizie politică nu acordă întotdeauna suficientă atenţie la ceea ce îşi doresc cu adevărat alegătorii, ci la ceea ce le sugerează sondajele de opinie că ar fi preocupările alegătorilor. Teoriile privind capacitatea de a răspunde coerent cererilor de politici publice presupun, în general, că politicienii cu poziţii de răspundere pot face judecăţi serioase şi bine întemeiate privind deciziile lor. În practică, însă, acest lucru este extrem de dificil. Cu atât mai mult cu cât judecăţile sunt de obicei făcute sub presiunea timpului, iar factorii de decizie se confruntă cu o cantitate imensă de informaţii divergente. Aşa cum pare să se întâmple şi acum cu atât de complicatul dosar Schengen.

Ori, analizele existente demonstrează că factorii de decizie sunt tentaţi să folosească regulile generale. Astfel de reguli simplificate de decizie pot fi uneori utile în realizarea unor evaluări, dar ele conduc de multe ori la îndepărtarea de modelul raţional de decizie şi stau la baza unor judecăţi greşite. De aceea, în analiza deciziilor politice acest aspect nu poate fi neglijat. Dar decidenţii români s-au complăcut, în problema extinderii Schengen, să creadă că doar contextul geopolitic prilejuit de războiul din Ucraina va fi suficient pentru a depăşi obstacolele. Însă politicienii ambiţioşi din ţări unde migraţia a fost transformată în subiect politic de dezbatere emoţională cotidiană nu iau deciziile raţionale, ci pe cele de circumstanţă. Şi, în acest context, migraţia le apare ca o circumstanţă agravantă. La o analiză atentă a riscurilor, această dificultate ar fi apărut şi ar fi putut fi combătută. Acum, când ea se manifestă plenar, este mai greu de contracarat.