Europarlamentarul PDL, Sebastian Bodu, acuză lipsa de solidaritate la nivelul reprezentanţilor României în forul legislativ european şi faptul că nu ştiu să fie uniţi nici măcar când interesul naţional o cere. Sebastian Bodu îi acuză pe reprezentanţii PSD în Parlamentul European că au votat împotriva României atunci când au acceptat "criteriul de merit" în selecţia şefilor de delegaţie ai Uniunii Europene care vor face parte din Serviciul Extern pentru Acţiune Europeană, adică din corpul diplomatic al Uniunii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Într-o declaraţie depusă la Parlamentul European, Sebastian Bodu spune că s-ar fi aşteptat ca delegaţia PSD, din care face parte şi un fost ministru de externe, Adrian Severin, să susţină cauza României şi a altor state care au devenit membre mai recent. "Noi, românii din Partidul Popular European, am susţinut introducerea criteriilor geografice în formarea corpului diplomatic european - adică numărul de locuitori, numărul de mandate în PE şi ponderea voturilor din Consiliu. Din păcate, votul dat astăzi pe criterii naţionale, şi nu pe criterii de doctrine politice, avantajează Statele Membre vechi şi dezavantajează Satele Membre noi. Eu personal nu cred în criterii subiective şi echivoce precum meritele, fără a se spune ce înseamnă < merite >, fără a se preciza criterii concrete. După câte ştiu eu, inteligenţa este distribuită uniform pe teritoriul Uniunii şi nicidecum, aşa cum cred unii, cu toţi deştepţii în vest şi toţi proştii în est. Ca urmare a votului la care au contribuit masiv şi europarlamentarii PSD, România se va alege cu praful de pe tobă deşi are diplomaţi care chiar ar fi meritat să ocupe funcţii de reprezentanţi diplomatici ai Uniunii în statele terţe", a declarat Sebastian Bodu.
1. Bodule, in UE chestiile merg pe merit
(mesaj trimis de DanBruma în data de 20.10.2010, 18:22)
nu asa cum ai invatat tu in RO. Obisnuieste-te cu asta. Transmite-i si lui EBA aceasta notiune de merit cu ocazia asta.