Secretarul general al ONU cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

V.G.
Internaţional / 10 octombrie 2022

Secretarul general al ONU cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut comunităţii internaţionale, ieri, să trimită militari în Haiti, ţară care a cerut ajutor în lupta împotriva grupurilor de infractori, informează Agerpres.

"Secretarul general cere comunităţii internaţionale, inclusiv membrilor Consiliului de Securitate, să examineze de urgenţă cererea guvernului haitian de desfăşurare fără întârziere a unei forţe armate internaţionale specializate, pentru a face faţă crizei umanitare", a transmis Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Guterres.

Cel mai înalt reprezentant al ONU "este în continuare extrem de preocupat de situaţia din Haiti, care se confruntă cu o explozie de cazuri de holeră, într-un context de deteriorare dramatică a securităţii, care a paralizat ţara", arată purtătorul de cuvânt.

Conform aceleiaşi surse, Guterres a trimis ieri o scrisoare către Consiliul de Securitate, prezentând opţiuni pentru susţinerea mai puternică a securităţii în Haiti, aşa cum ceruse Consiliul în rezoluţia 2645/2022.

ONU a avertizat joi contra pericolului de epidemie de holeră în Haiti, ţară deja grav afectată de insecuritate, al cărei premier, Ariel Henry, a cerut ajutor. Pe lângă valul de violenţe, haitienii sunt afectaţi de penuria de carburant şi apă potabilă, care împiedică funcţionarea spitalelor.

Holera a fost adusă în Haiti de "căştile albastre" din forţa ONU în 2010, iar epidemia declanşată a continuat până în 2019, provocând pierderea a 10.000 de vieţi omeneşti. Duminică, autorităţile haitiene au informat că au apărut cazuri noi şi s-au înregistrat deja şapte decese.

După detectarea bacilului holerei, care se transmite prin apă, au fost confirmate 11 îmbolnăviri şi 111 de cazuri suspecte, deocamdată doar în capitala Port-au-Prince, a anunţat joia trecută într-o videoconferinţă coordonatoarea acţiunilor umanitare ale ONU în Haiti, Ulrika Richardson.

"Cifrele ar putea fi mult mai mari", a adăugat ea, precizând că sunt în curs analize în străinătate pentru a stabili dacă tulpina bacteriană este aceeaşi din 2010.

Violenţele, jafurile şi manifestaţiile de protest s-au înmulţit în Haiti după ce Henry a anunţat în 11 septembrie scumpirea carburanţilor. De la jumătatea lunii trecute, terminalul petrolier de la Varreux, cel mai mare din ţară, este blocat de bande înarmate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb