Sectorul bancar german trece printr-o perioadă de stres

A.F.
Internaţional / 10 mai 2023

Sectorul bancar german trece printr-o perioadă de stres

Autoritatea de reglementare financiară din Germania a avertizat ieri că sistemul bancar al ţării trece printr-un test de stres în viaţa reală, pe fondul volatilităţii actuale, anticipând, de asemenea, o slăbiciune semnificativă pentru sectorul imobiliar comercial, transmite CNBC.

Sectorul bancar a fost în centrul atenţiei, din martie, odată cu prăbuşirea băncii Silicon Valley şi salvarea altor câtorva bănci din Statele Unite.

Presiunile cu care se confruntă sectorul bancar s-au intensificat pe măsură ce multe bănci centrale îşi majorează ratele de referinţă, ceea ce duce la dislocări specifice ale pieţei.

Mark Branson, preşedintele autorităţii germane de reglementare BaFin (Autoritatea Federală de Supraveghere Financiară), a declarat pentru CNBC că Germania a înregistrat aceleaşi efecte din cauza dobânzilor mai mari ca multe alte naţiuni din întreaga lume.

El a spus că sistemul bancar german "a suferit într-o anumită măsură", dar a subliniat că "nu există niciun pericol sistemic", iar sistemul financiar a reuşit să absoarbă bine impactul dobânzilor mai mari.

"Nu avem o criză bancară globală în acest moment, dar avem o perioadă de nervozitate şi un fel de test de stres în viaţa reală pentru anumite părţi ale sistemului", a spus el.

În general, ratele mai mari ale dobânzilor ar trebui să fie pozitive pentru bilanţurile băncilor. Cu toate acestea, pot apărea probleme atunci când băncile îşi asumă riscuri suplimentare şi nu reuşesc să ţină pasul cu o creştere continuă şi bruscă a dobânzilor.

Ca atare, volatilitatea observată în Statele Unite a ridicat semne de întrebare cu privire la băncile europene care ar putea fi şi ele expuse riscului.

Acţiunile Deutsche Bank au fost sub presiune la sfârşitul lunii martie, de exemplu, pe fondul speculaţiilor cu privire la stabilitatea bilanţului său.

Banca elveţiană Credit Suisse a ajuns să fie salvată de rivala sa UBS.

Datele publicate săptămâna trecută au arătat că în zona euro băncile au început să înăsprească condiţiile pentru creditare, în timp ce debitorii au cerut şi mai puţine credite.

Această dinamică s-ar putea traduce într-o nouă încetinire economică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La ce politica economica națională duce actuala putere, NU e de mirare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb