Şeful Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a acuzat Germania şi Franţa pentru eşecul unui plan de pace în Donbas, estul Ucrainei, răsturnat de invazia rusă din februarie, informează astăzi DPA, potrivit Agerpres.
Volodin, un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a cerut de asemenea plata reparaţiilor de la Germania şi Franţa, într-o postare de astăzi pe Telegram.
"Germania şi Franţa trebuie să plătească despăgubiri locuitorilor din regiunea Donbas", a scris Volodin. "Situaţia actuală din Ucraina este un rezultat al politicilor mincinoase ale conducătorilor acestor state", a adăugat el.
Rusia a încercat să anexeze regiunea, împreună cu alte părţi ale Ucrainei, în urma invaziei, notează DPA.
Volodin a acuzat guvernele de la Berlin şi Paris că au pus în scenă o "răsturnare a statului" în Ucraina în 2014, sub pretextul unei tranziţii paşnice a puterii pe fondul protestelor din capitala ucraineană Kiev.
Volodin a susţinut de asemenea că nici Germania şi nici Franţa nu aveau de gând să respecte planurile de pace, semnate de cele două ţări împreună cu Ucraina şi Rusia în capitala belarusă Minsk.
Planul de pace de la Minsk pentru estul Ucrainei, care era sub influenţă rusă după începutul ostilităţilor în 2014, prevedea obligaţii ample pentru părţile în conflict. Dar majoritatea termenilor nu au fost niciodată implementaţi. Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc pentru acest lucru.
Comentariile lui Volodin vin după ce Putin a susţinut ieri că declaraţiile recente ale fostului cancelar german, Angela Merkel, asupra Ucrainei au indicat că acordul de la Minsk a fost semnat doar pentru a da Ucrainei timp să se înarmeze şi să se pregătească de război cu Rusia.
Volodin a repetat această acuzaţie astăzi.
"Neîndeplinirea preplanificată a obligaţiilor asumate atunci când se semnează un tratat internaţional. Aceasta înseamnă nu numai pierderea încrederii, dar este o crimă, pentru care semnatarii Acordului de la Minsk - Merkel, (fostul preşedinte francez Francois) Hollande şi (fostul preşedinte ucrainean Petro) Poroşenko, trebuie făcuţi responsabili", a scris el.
Volodin a susţinut de asemenea că aceste figuri sunt acum de vină şi pentru criza energetică din Europa, adaugă DPA.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 10.12.2022, 17:52)
Tarnacii astia care tot schelalaie de la Kremlin cine sunt? Acolo doar Putin are cuvant si dreptate, iar el sta ascuns in buncar!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.12.2022, 17:52)
Atarnacii