Senatul american aprobă un proiect de lege "istoric" pentru a contracara ameninţarea economică a Chinei

J.P.
Internaţional / 9 iunie 2021

Senatul american aprobă un proiect de lege "istoric" pentru a contracara ameninţarea economică a Chinei

Senatul american a adoptat marţi un proiect de lege ce prevede investiţii ambiţioase în ştiinţă şi tehnologie, prezentat ca un document "istoric" pentru a contracara ameninţarea economică a Chinei şi modelul său "autoritar", informează AFP, citat de Agerpres.

Acest plan alocă cercetării şi dezvoltării peste 170 de miliarde de dolari urmărind în special să încurajeze companiile să producă semiconductori în Statele Unite, care astăzi sunt fabricaţi în principal pe continentul asiatic.

O penurie globală afectează multe sectoare cheie, de la automobile la comunicaţii, ilustrând miza strategică a acestei producţii.

Textul a fost aprobat cu 68 de voturi pentru şi 32 împotrivă în Senat şi urmează să fie adoptat definitiv, la o dată care nu a fost încă stabilită, de către Camera Reprezentanţilor, după care va fi promulgat de preşedintele Joe Biden.

China, aflată în război economic cu SUA din perioada administraţiei Trump, este unul din puţinele dosare în care preşedintele democrat continuă politica predecesorului său republican şi se bucură de consens în Congres.

"Dacă nu facem nimic, zilele noastre ca superputere dominantă s-ar putea termina", a avertizat înainte de vot liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.

"De aceea, acest text va rămâne în amintire ca unul dintre cele mai mari succese din istoria recentă, obţinută de democraţi şi republicani în Senatul SUA".

"Cine câştigă cursa pentru tehnologiile viitoare" - precum inteligenţa artificială şi calculul cuantic - "va fi liderul economic mondial". Şi această naţiune "va modela lumea după propria sa imagine", a continuat el, transmiţând apoi un avertisment preşedintelui chinez Xi Jinping.

"Vrem ca această imagine să fie democratică? Sau vrem o imagine autoritară, precum cea pe care preşedintele Xi ar dori să o impună lumii?

Liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a deplâns faptul că planul a lăsat deoparte anumite măsuri, dar în cele din urmă a votat în favoarea sa.

"De la lanţurile de aprovizionare critice la proprietatea intelectuală trecând prin contraspionaj, abordează subiecte cheie care vor ajuta la definirea fundamentelor noastre strategice pentru deceniile viitoare", a spus el.

Beijingul este acuzat în mod regulat de Washington de spionaj industrial şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Planul prevede 52 de miliarde de dolari, pe o perioadă de cinci ani, destinaţi încurajării fabricării de cipuri şi semiconductori în SUA.

În prezentarea acestuia, senatorii americani au subliniat că Partidul Comunist Chinez investeşte "considerabil, peste 150 de miliarde", în aceste tehnologii.

Planul american alocă, de asemenea, 120 de miliarde de dolari unei agenţii guvernamentale, National Science Foundation, pentru a încuraja cercetarea în diferite domenii considerate cheie, cum ar fi inteligenţa artificială.

El include, totodată, un pachet de 1.5 miliarde de dolari destinat dezvoltării 5G, unul din principalele surse de tensiune dintre China şi SUA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sunteti obsedati sa modelati lumea, va place sa va vedeti dumnezei. Cu imagine,,democratica''. Tirania ramane tot tiranie, indiferent cat ar fi de diplomatica(perversa).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb