Sezamo a împlinit un an de la lansare

F.D.
Companii / 24 octombrie 2023

Gabril Makki, CEO Kifli.hu şi Sezamo

Gabril Makki, CEO Kifli.hu şi Sezamo

Supermarketul online Sezamo a împlinit un an de la lansare şi îşi răsplăteşte clienţii pentru fidelitate printr-un concurs cu premii, în urma căruia participanţii pot câştiga un an de cumpărături gratuite, în valoare de 30.000 de lei sau alte trei premii, fiecare în valoare de câte 5000 de lei, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, campania aniversară oferă clienţilor posibilitatea de a testa unele dintre cele mai bune produse din ofertă prin comercializarea acestora, în perioada aniversară, la 1 leu per bucată, precum delicioşii mici de la Carmangeria Ozana, apă plată Borsec sau chiar ciabatta, dar şi reduceri de până la 70%. În plus, clienţii pot câştiga şi premii oferite de către furnizorii supermarketului cu ocazia aniversării, astfel încât fiecare zi vor avea o sărbătoare a gusturilor.

Sezamo la bilanţ. Un an pe piaţa din România.

Datorită livrărilor direct la uşă, clienţii Sezamo au economist 1.401.685 km în ultimul an, adică echivalentul a 3,6 drumuri pe Lună, 303 drumuri dus-întors pe ruta Bucureşti - Paris sau aproape 445 de tururi complete ale ţării noastre pe linia de graniţă.

Curierii Sezamo sunt cei mai apreciaţi de către clienţi, cu un rating pozitiv de 99,52%, iar la nivel de comenzi există 96,42% rating pozitiv.

Supermarketul comunică des cu clienţii săi: peste 210.000 de clienţi (echivalentul întregii populaţii din sectorul 1) au discutat cu operatorii Customer Care Sezamo pentru a cere îndrumări, a oferi feedback sau chiar a cere indicaţii de folosire pentru anumite produse. Durata medie de răspuns a unui apel este de 8 secunde, iar potrivit CSAT (Customer Satisfaction Score), 96,5% dintre clienţi sunt mulţumiţi.

"Sezamo a venit pe piaţa din România cu o misiune clară: să schimbe atât felul în care oamenii fac cumpărături, cât şi pe cel în care consumă alimente. Pe lângă timp liber câştigat şi bani economisiţi, clienţii noştri mănâncă mai bine, au acces la produse de calitate superioară de la producători de top şi au siguranţa că datorită flotei noastre exclusiv electrice, îşi aduc contribuţia la reducerea amprentei de carbon. Suntem aici pentru a rămâne şi singurul nostru competitor suntem tot noi prin creşterea continuă a nivelului de servicii şi calitate", a declarat Gabril Makki, CEO Kifli.hu şi Sezamo.

Sezamo a lansat în primul an de activitate mai multe acţiuni de susţinere a clienţilor săi, atât prin reduceri şi plafonări de preţuri, dar şi prin servicii menite să îi ajute să economisească timp şi bani.

Februarie 2023 - dublare sortimentaţie plant-based - total 400 de produse înlocuitoare de lactate şi carne, ready-to-eat, dar şi cu specific vegan

Mai 2023 - lansare Sezamini, clubul dedicat familiilor cu copii până la 12 ani sau celor care aşteaptă un copil prin care oferă livrare gratuită de duminică până joi, reduceri periodice de 15-40% pentru 200 de produse, dar şi recompense sub formă credite în cont pentru fiecare achiziţie care depăşeşte 300 de lei. În plus, Sezamo a redus săptămâna trecută preţurile pentru jumătate dintre produsele din categoria Mama şi Copilul.

Membrii Sezamini fac în medie 4 comenzi pe lună, ceea ce le economiseşte în jur de 12 ore, pe care acum le pot petrece alături de familie, fără timp pierdut în trafic şi stres, dar şi fără a căra cumpărături voluminoase. Clienţii Sezamo economisesc cu noile reduceri aproximativ 15% din investiţia lunară medie în cumpărăturile necesare unei familii cu cel puţin un copil care face cumpărături de minimum 4 ori pe lună.

Iulie 2023

introducere plată cu cardul de masă

Sezamo devine primul supermarket online din ţară care oferă produse tip farmacie: peste 2000 de produse precum medicamente care se eliberează fără reţetă, dermatocosmetice, produse pentru mamă şi copil, vitamine şi suplimente alimentare.

lansare Sezamo Premium - livrare gratuită întotdeauna, inclusiv pentru intervalul de livrare de 15 minute, un serviciu unic în România, şi reduceri de până la 20% În prezent, 40% dintre clienţii Sezamo folosesc serviciul Premium.

August 2023 - lansare categorie Nutriţie Specială - peste 1000 de produse în şapte subcategorii: fără zahăr, fără gluten, fără lactoză, Keto, Dukan, superalimente şi proteic. Pentru a veni în sprijinul clienţilor care au nevoi alimentare specifice şi a le oferi produse delicioase la un preţ accesibil, supermarketul a scăzut preţurile produselor esenţiale la nivelul alimentelor obişnuite de marcă sau a oferit reduceri de până la 50%, în funcţie de produs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb