SFATURI ENORME Oportunităţi minunate pentru gafe în investiţii

MAKE
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 14 noiembrie 2011

Intervenţie asupra tabloului "Parabola orbilor" de Pieter Bruegel cel Bătrân, 1525-1569

Intervenţie asupra tabloului "Parabola orbilor" de Pieter Bruegel cel Bătrân, 1525-1569

Niciodată nu vom mai întâlni o perioadă atât de potrivită pentru mari greşeli în investiţii, cum este perioada de acum a crizei.

Din momentul de hocus-pocus, când titlurile de stat, considerate de "risc zero", s-au ridicat chiar şi la cota de risc de 98%, totul a devenit posibil - investiţiile cele mai sigure s-au dovedit investiţiile cele mai cretine.

Statele şi-au pierdut credibilitatea, băncile şi-au pierdut credibilitatea, banii şi-au pierdut credibilitatea.

Banii?!

Să n-ai bani e rău.

Dar să ai bani, e înspăimântător!

În ce să ne băgăm banii?

Dumneavoastră, cititorii, sunt sigur că m-aţi pupa, dacă v-aş spune unde să vă băgaţi banii.

Şi, pe Legea mea!, am s-o şi fac până la urmă, într-un fel sau altul, am s-o spun chiar dacă n-o spun.

PATRU PRINCIPII

Mai întâi, trebuie să vă arăt cât preţ să puneţi pe astfel de sfaturi, precum cele pe care le doriţi.

Primul principiu: "Să nu credeţi ce citiţi aici".

Al doilea principiu: "Să nu credeţi ce citiţi oriunde" (deja, puteţi observa cât de corect este primul principiu, pentru că el este conţinut în al doilea principiu şi, deci, nu era necesar, deci nu trebuie să-l credeţi, adică primul principiu este foarte exact în ceea ce spune).

Al treilea principiu: "Să nu credeţi ce spune Mark Mobius".

Ce faaace?!

Am scris aşa ceva?!

Vai!, dar cum se poate?!

Nu contează, se plombează.

Citiţi-l şi pe următorul!

Al patrulea principiu: "Nu contează Mark Mobius, aici, că era doar un exemplu, ci contează să nu credeţi niciun Guru, niciun magician al finanSelor (sic!), nicio legendă a pieţei, indiferent că-l cheamă Soros, Buffett, Yahoof, Googleplex, Standard & Sărac sau Fici/Plici".

O să mă întrebaţi: "De ce atâta neîncredere?".

Şi am să ridic din umeri: "Iaca-şa!"

Ei cu vorbele, voi cu banii; dacă vă place să vă daţi banii pe vorbe, n-aveţi decât.

E finanSa (sic!) voastră, faceţi ce vreţi cu ea.

Dar, o "legendă a pieţei" nu face doi bani, dacă piaţa nu există.

Iar pieţele sunt ferfeliţă.

CE SPUNE LEGENDARUL MARK MOBIUS

Unu - spune că pieţele emergente o duc mai bine ca pieţele dezvoltate şi că, deci, să vă băgaţi o treime din bani în acţiuni din pieţe emergente.

Doi - spune că în Ziua A Treia, Dumnezeu a făcut mărfurile şi a văzut că mărfurile-s bune, în special oţelul şi petrolul şi că, deci, să vă băgaţi banii fie în mărfuri, fie în acţiuni ale companiilor implicate.

Trei - spune că, până la urmă, Europa o să-şi rezolve criza şi că bine că a făcut EFSFul şi vehiculul special, cu care se rezolvă totul şi nici Statele Unite n-or să intre într-o recesiune care va dura (minimum) zece ani.

Patru - nu ştiu dacă e bine să spun că spune că India necesită o corecţie că are preţuri prea umflate, pentru că, din cauza unei afirmaţii asemănătoare în Turcia, cenevemeul turcesc a declanşat o anchetă, sub suspiciunea că Mark Mobius le manipulează piaţa.

Cinci - pe scurt, spune "Este momentul investiţiilor".

Trebuie să recunosc că Mark Mobius dă sfaturi relativ rezonabile şi că le argumentează rezonabil, ceea ce este foarte rezonabil (ultima tâmpenie pe care aţi putea-o face, ar fi să urmaţi un sfat neargumentat, numai şi numai pentru că sfatul vine de la Guru).

Problema este că argumentele rezonabile ale lui Mobius declanşează contraargumente isterice.

CONTRAARGUMENTE ISTERICE

Unu - pieţele emergente sunt legate, prin comerţ, cu pieţele dezvoltate, aşa că nu se va ajunge niciodată la minunea ca oaia să mânce lupul, ci lupul jigărit nu va mai mânca o oaie grasă, ci o schiloadă.

Dar Mobius are dreptate, statisticile de creştere economică a pieţelor emergente sunt K lumea şi ideea că guvernele pieţelor emergente ar escamota statisticile ne este complet străină, pe principiul civilizat al prezumţiei de nevinovăţie, care a fost validat cu succes de Arthur Andersen, în cazul Enron, Guvernul Franţei în statisticile oficiale şi de Guvernul Greciei (ca să nu pomenesc decât de cazurile cunoscute şi celebre, fără să mai menţionez conflictele deschise dintre Guverne şi agenţiile de rating, care nu se retrogradează niciodată pe sine, orice idioţenie ar zice).

Doi - oţelul?!, haida de!, (parcă oţelul folosea la automobile, iar ultimul tip de automobil este "eco", cel inventat de Fred şi Barney, cu componente, exclusiv, din piatră şi bio); petrolul?!, haida de!, ai mata firul scurt cu Washingtonul să afli în ce zi îi vor intra beţe-n fund lui Gaddafi?; mărfuri, în general, ok, mărfuri şi acţiunile societăţilor implicate în mărfuri - dar comerţul, însuşi, nu este afectat de austeritate?, de represiunea financiară care însoţeşte criza?, de regimul imposibil la care a ajuns relaţia cu banca?, de restructurarea furnizorilor şi de şantajul partenerilor?; de războiul valutar China - SUA a auzit cineva?, pentru că Mobius nu a auzit, declarând: "China şi Statele Unite au o relaţie foarte simbiotică, care nu va intra în declin prea curând."

Bine, mărfurile sunt o bună variantă, pe seceta asta, Mobius are dreptate.

Sau, măcar, nu-i cea mai rea variantă, în caz de faliment, rămâi cu un tren de varză, le pui la butoi şi le vinzi până ieşim din recesiune.

Trei - ah, abia aşteptam să ajung la trei!, cum?, este cineva pe Pământ care ştie cum se va termina problema Europei?! - e delicios! - da!, este Mark Mobius, preşedintele Galaxiei!, el spune că Merkel şi Sarkozy nu-i dau bani Greciei , numai şi numai ca s-o disciplineze şi înţeleg că aşa şi cu Italia, deci şi cu ...aoleu!, cu Franţa! (asta-i puţin ciudată, Sarkozy nu-şi dă bani ca să se autodisciplineze - cred că Mobius nu s-a gândit chiar atât de departe); deci, de fapt, Eurogroupul lui Junker lucrează degeaba zi şi noapte, ar trebui să ia o pauză şi să privească la zâmbetul senin, atoateştiutor al preşedintelui Galaxiei: "Doi firfirici din China şi gata!, Europa-i rezolvată".

Mă rog, are mai mică importanţă că cei doi firfirici China trebuie să-i ia din Statele Unite, iar Statele Unite nu vor avea timp să tipărească milimicrofirfiricii ca să adune doi firfirici, pentru că ritmul inflaţiei îi va exceda pe muncitorii tipografi care vor trebui şi ei să mănânce, în pauza de prânz.

Însă, Mobius are dreptate, China poate salva Europa, dacă i-ar da banii necesari, (atenţie!, formularea asta este de necontrazis, pentru că-i o tautologie).

Dar realitatea o contrazice - China nu vrea să salveze Europa (cel puţin, până acum).

Apoi, de fapt, nu ştim dacă China are banii "necesari" şi nu ştim, de fapt, câţi bani sunt "necesari" şi nu ştim, de fapt, pentru ce sunt "necesari" în mod concret, în schimb, ştim că, de fapt, China vrea, în mod concret, porturi, aeroporturi, gări şi conducte din Europa şi că, de fapt, vrea să nu mai fie supusă sancţiunilor că-şi devalorizează yuanul şi da, vrea să se vorbească frumos de ea, pentru că, de fapt, vrea să aibă controlul în FMI, adică, acel FMI în al cărui vehicul special chinezii au sugerat că ar pune eventualii bani care să ajungă în vehiculul special al EFSFului binecuvântat de Mark Mobius ca fiind soluţia Europei, puţin înainte să apară contestaţia care susţine că vehiculul special al FMI (însuşi!) este ilegal (fără să mai evaluăm controversele din jurul vehiculului special al EFSF).

Nimicuri.

Important este să reţinem că, oricum, criza Europei se va rezolva.

Patru - "passons", cum ar spune Vîntu, peste patru trecem, pentru că manipularea de piaţă este greu de dovedit oriunde, nu numai în România.

CINCI, (ADICĂ "ŞASE!, FUGIŢI!")

Cinci - această propoziţie "Este momentul investiţiilor" este un citat de acum 82 de ani.

Ideea a fost lansată cu şapte ani înainte să se fi născut Mark Mobius - Yul Brynnerul Wall Streetului.

La 30 octombrie 1929, "New York Herald Tribune" a publicat opinia analistului de piaţă R.W. McNeel: "Acesta este momentul pentru a cumpăra acţiuni".

Ştiţi ce zi a săptămânii a fost acel 30 octombrie?

Joi.

Cu o zi înainte, fusese miercuri.

Nu oricare miercuri.

Fusese Miercurea Neagră.

Wall Street-ul se prăbuşise.

După acea zi, întreaga lume a intrat în ceea ce s-a numit "Marea Depresiune", care a ţinut doisprezece ani şi s-a vărsat în Al Doilea Război Mondial, ca să i se piardă urma.

Ei bine, a doua zi după Miercurea Neagră, "New York Herald Tribune" a găsit cu cale să-şi sfătuiască cititorii să cumpere acţiuni.

Că-i oportun.

Sunt ieftine.

Toţi cei care au avut acţiuni din acea zi, şi-au văzut viaţa trecând, până să-şi mai recupereze banii.

ESTE SAU NU ESTE UN ARMAGHEDON FINANCIAR?

În realitate, problema nu este că predicţia n-ar fi corectă - aşa este, prăbuşirea cotaţiilor creează oportunităţi la care poţi visa ani întregi, cum a afirmat recent un broker, la BBC.

Adevărata problemă este să poţi da un răspuns corect la întrebarea: "Este, acesta, Armaghedonul finanaciar?"

Toate opiniile lui Mark Mobius sunt corecte, (în pofida pamfletului meu), dacă şi numai dacă, această criză nu este un Armaghedon.

Mark Mobius spune că nu crede că ăsta este un Armaghedon.

Warren Buffett spune şi el că ăsta nu-i Armaghedonul, ba chiar bagă câteva zeci de miliarde de dolari în companii de pe NYSE, ca să dea puterea exemplului (gurile rele afirmă că şi-a băgat banii în companii asupra cărora, eventual, ar avea o înţelegere cu Obama să le salveze statul, dacă va fi cazul - adică, o manipulare criminală).

Poate cineva să ştie că ăsta nu-i Armaghedonul financiar?

Eu, unul, nu cred că există cineva care să poată da o predicţie onestă, pe acest subiect.

Din această cauză, nu cred în nicio legendă a pieţei.

Puneţi-vă întrebarea: "Este acesta un Armaghedon financiar, sau nu este?"

Daţi-vă un răspuns la această întrebare şi abia după aceea căutaţi-vă oportunităţile de investiţii.

Până nu aveţi răspunsul, nu investiţi.

Sau faceţi ce vreţi - este finanSa (sic!) voastră.

Puteţi, însă, specula.

De pildă, în cele două ore care au trecut de la anunţul că S&P va reduce ratingul Franţei şi până când S&P a comunicat că a fost o eroare în socoteli (de vreo 50 de miliarde de euro), aţi fi făcut bani frumoşi, cumpărând acţiuni franţuzeşti.

Pentru speculaţii, urmăriţi ştirile.

Analiza fundamentală îşi mai are rostul, numai dacă credeţi că acesta nu este Armaghedonul.

Aprecieri false, la declanşarea Marii Depresiuni

"1930 va fi un an splendid al angajărilor", potrivit Departamentul Muncii din SUA, prognoza pentru noul an, decembrie 1929.

"Sunt convins că prin aceste măsuri am restabilit încrederea", potrivit lui Herbert Hoover, preşedintele SUA, în decembrie 1929.

"În timp ce crahul s-a produs în urmă cu doar şase luni, sunt convins că am depăşit ceea ce era mai rău - şi cu un continuu efort unit ne vom reveni rapid. Nu s-a înregistrat niciun faliment bancar sau industrial semnificativ. Acel pericol a rămas, de asemenea, în spatele nostru", potrivit lui Herbert Hoover, preşedintele SUA, în mai 1930.

"Acesta este momentul pentru a cumpăra acţiuni. Acesta este momentul să ne amintim cuvintele lui J.P Morgan ... că oricare om care este grosolan cu America va fi ruinat. În câteva zile, este posibil să se producă o panică de tip bearish (cumpărătorii închid poziţiile short, ca să nu piardă banii, pentru că preţurile au urcat) decât una de tip bull (cumpărătorii închid poziţiile long, ca să nu piardă banii, pentru că preţurile scad). Multe dintre preţurile scăzute ca rezultat al vânzărilor isterice este posibil să nu mai fie atinse în mulţi ani", potrivit lui R.W. McNeel, analist de piaţă, citat de "New York Herald Tribune", 30 octombrie 1929.

"Crahul de pe Wall-Street nu înseamnă că va urma vreo depresiune de afaceri generală sau serioasă ... Timp de şase ani afacerea americană şi-a redirecţionat o parte substanţială a atenţiei sale, a energiilor sale şi a resurselor sale către jocul speculativ ... Acum acea aventură irelevantă, străină şi periculoasă s-a terminat. Afacerea s-a întors din nou acasă, înapoi la jobul său, providenţial neatinsă, sănătoasă şi solidă, financiar, mai puternică decât oricând", potrivit BusinessWeek, 2 noiembrie 1929.

"... în ciuda severităţii, noi credem că declinul preţurilor acţiunilor se va dovedi a fi o mişcare intermediară şi nu precursorul unei depresiuni de afaceri ca şi cum ar atrage după sine o lichidare prelungită", potrivit Harvard Economic Society (HES), 2 noiembrie 1929.

"Sfârşitul declinului Bursei de Valori, probabil, nu va fi lung, ci va dura doar câteva zile cel mult", potrivit lui Irving Fisher, profesor de economie la Yale University, 4 noiembrie 1929.

"Pentru viitorul apropiat, cel puţin, perspectiva este luminoasă", potrivit lui Irving Fisher, profesor doctor în economie, la începutul anului 1930.

"...perspectiva continuă favorabil", potrivit Harvard Economic Society, 29 martie 1930.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Foarte misto articol! Din pacate, autorul va ramane nepupat!

    1. O sa-l pupe Mobius. Articol excelent, ilustratie foarte nimerita.

      A.C. nu inseamna Catalin Avramescu ...! Este vorba de alt cititor al Bursei on-line. Revenind la oile noastre : in ce sa investiti? Pe bune.Investiti in alimentatie.. ferme de vaci,de capre,.. In prelucrare\a laptelui. Pana la urma oamenii trebuie sa manance ceva.Nu pot trai cu iarba...Investiti in agricultura..Investiti in pomicultura.. Investiti in inventiile care ieftinesc serviciile., Oamenii nu pot st\a in frig. Iar gazul metan devine mai scump. Iar centralele termice de apartament costa scump si trebuie schimbate din patru in patru ani...Iata cateva din propunerile de investitii..Aurul nu este comestibil..! Daca cineva doreste sa investeasca ,pe bune ,sa raspunda la aceste propuneri.. In special privind inventiile ce ieftinesc serviciile.. Acum oamenii tremura de frig din cauza taierii subventiilor la caldura.. Cine doreste sa investeasca?

    pe cat este de fabuloasa banda lui Mobius pe atat de trogloditi sunt cei care - la fel de flatulenti ca mark mobius - "guru"-iesc. pana cand nu se va recunoaste ca moneda fara contra-partida face jocurile, pana cand nu se va recunoaste ca lipsa de lichiditate este generata de neincrederea bancilor in bancile partenere, in fapt o problema a creditului inter-banci, pana cand nu se va distruge excesul de moneda creata "ex-nihilo" nu va fi pace! mai ales, sub maslini!

    Stire de astazi: 473 de miliarde de dolari au fost “uitati” din statisticile chinezesti ale datoriilor orasenesti. Cine vine din comunism, stie ca falsificarea statisticilor este o politica de partid, care ar avea loc chiar si daca n-ar fi o politica dusa de centru. Astfel ca statisticile asupra economiilor emergente nu pot niciodata sa argumenteze investitiile.

    Principiul nr. 1 (al meu pentru voi) :

    SA NU-L CREDETI PE MAKE !. 

    1. Pai tocmai ti-a spus in articol sa nu-l crezi!

      Adevarul este ca stiinta economica nu poate tine pasul cu evolutia formidabila a finantelor mondiale. Nu cred ca exista un economist de geniu care sa poata sa explice ce se intampla de fapt.  

      Asa ca, formularile "excentrice", pline de fantezie si umor ale lui Make sunt mult mai digerabile decat "analizele" seci si neconcludente ale oamenilor de stiinta consacrati.

      Deci, nu-l credeti pe Make, lasati-va in voia propriilor convingeri!  

      Pardon ! unde scrie in articol sa nu-l crezi pe Make ?.  

      Daca vei citi atent, vei intalni: "Sa nu credeti ce cititi aici", mai apoi "Sa nu credeti ce spune Mark Mobius...." ceea ce nu este unul si acelasi lucru cu Sa nu-l credeti pe Make. Care Make, precum mesterul aurar - aurul fiind foarte scump este tras in fir subtire si nu sufera risipa ; deci aurarul Make ne insurubeaza slovele incercand sa ne suceasca mintea cu stralucirea giuvaerului ...... adica sa nu credem ce citim, sa nu-l credem pe Mobius, bla,bla, bla.... 

      Nu este chiar asa; dupa presa nu; dupa televiziuni nici atat, atunci noi cu cine votam stimabile ??.

       

      Daca vei citi atent, in articol sunt insirate o serie de predictii, sfaturi si indemnuri care s-au dovedit absolut gresite, chiar catastrofale!

      Concluzia articolului ne cere sa gasim raspunsul la intrebarea, daca urmeaza "Armaghedonul financiar". Este cineva care sa raspunda la asta?

      Make propune niste solutii care pot fi psihedelice, suprarealiste, dar in acelasi timp, adevarate, in contextul unor idei sumbre. 

      Principiul 1. vrea sa spuna sa nu ma credeti, exact cum a inteles anonimul de la opinia 8.

      Ideea este ca eu insumi nu cred ce spun, pentru ca n-am cum sa verfic corespondenta spuselor cu o realitate care nu numai ca se falsfica pe sine, dar se afla intr-un proces de continua falsificare, astfel ca acu-i adevarat ce spui si peste o secunda e fals.Priviti cum se transforma EFSF de la o zi la alta - este o entitate despre care nu mai poti sti daca este un fond normal sau un instrument mafiot. 

      Dar, ceea ce este mai important am spus deja in articol: raspunsul la intrebarea daca traim Armaghedonul financiar va structureaza optiunile de investitii - daca nu-i Armaghedon, atunci aceasta este oportunitatea maxima a investitiilor in piata de capital, dar daca este Armaghedonul, atunci, probabil ca investitiile directe sint mai potrivite, dar trebuie alese cu grija, facute la scara mica si conduse cu extrem de migaloasa atentie. 

      Nimeni nu poate spune care este finalul crizei, asa ca va revine responsabilitatea raspunsului.

      Ceea ce incerc sa spun in BURSA este ca problema este serioasa si ca, deci, sa nu o minimalizati. 

      PS

      Insusi titlul articolului "Sfaturi enorme" , demonstreaza caracterul gigantic al raspunsurilor care vor urma.  

      "Sfaturile" lui Make sunt varza. 

      Make sau Codita. 

      "Sfaturi enorme", ce titlu superb, sunt de-a dreptul invidios!

      Make, Make, cui dai sfaturi; bancherilor, finantistilor sau randasilor ? primii nu te baga in seama iar pe ceilalti doar ii derutezi (sau ruinezi) si mai tare. Devi asasin economic. 

      Astfel, Make ii scutesteste de suicid financiar in masa, ca sa poata masa sa intre in Rai.

      Consulta presa, consulta specialistii, proceseaza logic si da-ti raspunsul propriu.

      Make are dreptate, nu crede in nimeni si nimic. 

      Eu nu cred nici in Yehova, 

      Nici in Buda Sakyamuni 

      Nici in moarte , nici in viata

      Nici in dragoste, ca unii ... 

    Razboiul valutar China-SUA, in "Xinhua" - cotidianul chinez cu tiraj de milioane - articol de astazi:

    "For the United States, it should put its house in order before chiding others. 

    Since the onset of U.S. subprime crisis in 2007, it was the country's domestic economic problems that triggered a disastrous financial crisis that swept the world. 

    Excessive spending for many years has added up debts. 

    Meanwhile, traditional strong industries such as finance and auto were devastated by the crisis, pushing up unemployment. 

    In face of such serious domestic problems which probably could trigger a new global economic tsunami, many U.S. politicians seemed only to care about how many votes they could get, without having a single thought about what kind of the global responsibilities the country should take. 

    Thus it should come as no surprise that the angry "Occupy Wall Street" protesters are calling for an end to the political tricks in Washington."

    1. Da; razboiul "stelelor" planetare.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb