Sfînta alianţă

A fost creată Comunitatea Naţională de Informaţii. O schimbare în structura puterii, care a stîrnit pasiuni şi reacţii imediate, mai mult decît analize şi argumente. Este subiectul relevant şi dincolo de cercul strîmt al Puterii?

Noi credem că da, cel puţin din două motive. Unul, este vorba despre o instituţie publică, deci ar trebui să răspundă unui interes public şi să se afle, într-o formă sau alta, sub controlul celorlalte instituţii ale puterii publice. Doi, ca orice instituţie publică, ea se va hrăni cu bani publici, adică ai noştri, plătitori de impozite, deci ar trebui să ştim unde se duc ei şi cu ce folos!

Răspunsul oficial, al celor care au promovat şi susţinut proiectul, este acela că avem de a face cu o măsură semnificativă de restructurare a spaţiului instituţional, atît de sensibil, al "serviciilor secrete". O restructurare care, pentru prima dată după 1990, depăşeşte limitele "curăţeniei de primăvară-toamnă" pe care fiecare şi-a mai făcut-o pe la el prin ogradă, mai de ochiul stăpînului, mai de gura jupînului.

Este noua înfiinţată structură un "super-serviciu de informaţii"? Aceasta este întrebarea în jurul căreia s-au purtat cele mai multe discuţii. Dacă luăm de bună descrierea făcută public proiectului, răspunsul este categoric: NU! Comunitatea de Informaţii, ca structură creată în spaţiul instituţional al CSAT-ului şi al instituţiei Preşedintelui, este cel mult o formulă de integrare a componentelor existente în sistem şi nicidecum o nouă verigă, de sine stătătoare. Mai mult, integrarea nu priveşte aspecte structurale, ci doar pe cele funcţionale. Cu alte cuvinte, ceea ce se integrează nu sînt instituţiile numite atît de succint SRI, SIE, DIA etc., ci doar anumite circuite de informaţii, astfel încît "nivelul strategic", cel care vizează decizia la nivelul Preşedintelui, să fie alimentat constant, nu doar cu informaţii disparate, ci cu evaluări şi interpretări care să facă acţiunea, în cazurile de criză, mai ales, promptă, eficientă şi coordonată.

A doua întrebare critică este dacă bucla aceasta instituţională trebuia înnodată la cabinetul Preşedintelui sau la cel al Primului ministru? Răspunsul nu poate fi citit decît în Constituţie. Problema este că "sfînta noastră Costituţiune" este un pic turmentată la acest capitol. De, ce să-i faci, stat tînăr constituţional....! În ordinea argumentului istoric, dar şi al teoriei guvernării, "serviciile de informaţii" sînt unelte ale puterii executive. Ea le subordonează, ea le orientează pe direcţiile strategice de acţiune, ea răspunde în faţa legislativului, a puterii judecătoreşti şi a electoratului pentru ceea ce fac, bun sau rău, aceste temute instrumente ale puterii. Cum, la noi, ramura executivă a puterii este bicefală, Preşedinte-Premier, intervin alte două criterii suplimentare de decizie. Ambele înclină decisiv balanţa în favoarea Preşedintelui: mandatul prin vot direct al acestuia şi atribuţiile constituţionale tari şi responsabilităţi directe legate de asigurarea "securităţii naţionale" şi a apărării ţării. Preşedintele, cîştigă!

A treia întrebare este dacă înfiinţarea noii structuri modifică semnificativ balanţa de putere dintre Preşedinte, ca instituţie, şi celelalte structuri fundamentale ale autorităţii publice, Parlament, Putere judecătorească? A susţine că, prin această iniţiativă, Preşedintele şi-a pregătit terenul unei "dictaturi" este o exagerare inutilă. Dacă are chef, ori vrea cu totdinadinsul, Preşedintele României, oricare ar fi el, poate încerca transformarea peste noapte a fragedei noastre democraţii într-o autocraţie de sorginte sud-americană. Nu structura serviciilor speciale şi relaţiile dintre ele sînt decisive aici, ci loialităţile personale pe care poate conta Preşedintele în interiorul tuturor instituţiilor puterii - armată, partide politice, parlament, dacă şi-ar propune o asemenea "lovitură". Ceea ce discuţia cu privire la această temă descoperă, este caracterul fragil al controlului reciproc care ar trebui să se exercite între instituţiile fundamentale ale puterii, conform principiului democratic. Constituţia noastră este cît se poate de precară, în însăşi construcţia conceptuală a mecanismului puterii, la acest capitol. Deci slăbiciunile există şi ele pot fi exploatate oricînd, cu sau fără Comunitate de Informaţii.

A treia problemă discutată este cea a "profilului", a "portretului robot", pentru cel care ar urma să ocupe funcţia de conducere a noii instituţii. Discuţia s-a limitat cel mai adesea la "din interior" sau "din afară". În realitate, opţiunea aceasta nu prea există. Cineva complet "din afară" cu greu ar putea fi eligibil. Problemele reale, legate de persoană, ţin de expertiza profesională şi de capitalul moral. Pentru că pălăria care-i va fi pusă pe cap să nu-i vină pe ochi, cel care va fi numit în această funcţie trebuie să fi excelat profesional cel puţin într-un domeniu de contingenţă cu cel al informaţiilor şi să aibă o viziune, o cultură suficient de largă, de solidă, pentru a nu deveni un simplu "robinet de serviciu" la cabinetul Preşedintelui. În al doilea rînd, trebuie să dispună de un capital propriu de credibilitate morală care să-l scoată în evidenţă. Care să justifice alegerea. Alminteri, tentaţia "de a fi util Preşedintelui" poate ruina orice capital profesional.

În sfîrşit, există o lungă listă de probleme importante, care nu au fost discutate. Două sînt capitale: 1. Controlul parlamentar asupra noii instituţii, pentru care trebuie inventate soluţii practice şi eficiente; 2. Controlul prin lege. Dacă persoanele care vor ocupa în timp această funcţie nu vor avea clar în faţă spectrul răspunderilor lor pentru acţiunile, deciziile şi măsurile întreprinse, atunci am creat un monstru care nu va ezita să se hrănească cu măruntaiele democraţiei, în care l-am implantat.