SIBIU Preţul aurului, în scădere

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 decembrie 2010

Şedinţa de la mijlocul săptămânii a adus creşteri pe segmentul derivatelor financiare SIF5 respectiv scăderi pentru derivatele pe indicele Dow Jones şi cele pe aur. Participanţii au reacţionat cu prudenţă la mişcările de preţ, astfel că volumul de la ora 17:30 se situa la circa 2100 de contracte cu o valoare de peste 10 milioane de lei.

O activitate interesantă s-a putut observa pe piaţa aurului unde cotaţiile futures ale unciei au înregistrat deprecieri pentru ambele scadenţe disponibile, anume decembrie anul curent şi februarie 2011. Scăderile au venit în contextul în care aurul a scăzut pentru a doua zi in SUA după ce, în şedinţa de marţi, a atins maximul istoric al tuturor timpurilor pe pieţele din New York si Londra. Această scădere s-a datorat creşterii dolarului care i-a determinat pe unii investitori să vândă metalul preţios, care evoluează în sens invers faţă de moneda americană. Dolarul s-a întărit faţă de euro după ce preşedintele Barack Obama a fost de acord să prelungească reducerile taxelor in SUA pentru doi ani. La Sibex, numărul contractelor SIBGOLD_RON încheiate era de 117 iar cotaţia unicei se deprecia puternic cu 41,8 USD pe scadenţa decembrie, până la 1374 dolari şi 23,5 USD pe februarie 2011, valorând 1394,9 dolari.

Cel mai tranzacţionat produs era, la ora 17.30, derivatul SIF5, cu peste 1300 contracte, majoritatea încheiate pe scadenţa decembrie. În raport cu aceasta, s-a observat şi o uşoară tendinţă de închidere a poziţiilor futures numărul lor reducându-se cu circa 600, pe măsura apropierii scadenţei. Şedinţa s-a deschis cu scăderi pentru DESIF5 dar apoi, în condiţiile în care pe piaţa suport indicele Bet-Fi a evoluat pe plus iar pe pieţele europene s-au înregistrat, de asemenea, creşteri, cotaţiile au revenit uşor pe plus. Cu o oră şi jumătate înainte de finalul sesiunii cotaţia DESIF5 decembrie 2010 se aprecia cu 0,83 % în timp ce pentru martie 2011 creşterea era de 0,47 %. Pentru iunie şi septembrie 2011 cotaţiile înregistrau scăderi pe volume mici.

O activitate mai redusă comparativ cu zilele anterioare s-a înregistrat pe derivatul Dow Jones, numărul contractelor încheiate până la ora 17:30 fiind de aproape 600. Şi in cazul Dow Jones cea mai lichidă scadenţă continuă să fie cea din această lună, participanţii dorind să exploateze la maxim oportunităţile ivite în urma variaţiilor indicelui, până la data de 17.09, când scadenţa decembrie se va încheia. După ce indicele DJIA a închis foarte uşor pe minus marţi la NYSE, pe fondul stingerii entuziasmul privind faptul că reducerile de impozite vor ajuta economia, piaţa futures din SUA a indicat o direcţie descendentă miercuri. La Sibex, investitorii sibieni au reacţionat tranzacţionând derivatul pe indicele american, la rândul lor, pe scădere, în condiţiile în care investitorii americani se aşteaptă ca reducerile fiscale să stimuleze creşterea economică dar şi să adâncească deficitul bugetar. Pe piaţa sibiană, la ora 17:30, DEDJIA_RON pierdea 58 puncte pe scadenţa decembrie, valorând 11.332 puncte. Pentru martie şi iunie 2011 DEDJIA_RON se deprecia cu 46 şi 110 puncte.

Pe piaţa acţiunilor, participanţii au continuat să fie interesaţi de acţiunile Sibex, observându-se schimburi cu peste 26.000 de titluri ale societăţii, realizate la un preţ de 1,48 lei/acţiune, în urcare cu 3 bani. Cotaţia SBX a recuperat aşadar pierderea din sesiunea anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb