Sesiunea de ieri a pus capăt pe piaţa derivatelor unei săptămîni cu o lichiditate bună spre foarte bună, media zilnică a contractelor futures şi options oprindu-se la 13.200. Piaţa bursieră sibiană a instrumentelor derivate continuă aşadar să-şi păstreze lichiditatea la un nivel apreciabil, inves-titorii în contractele futures şi opţions păstrînd numărul poziţiilor deschise în jurul pragului de 148.000 în timp ce totalul contractelor atinge 66.000.
Săptămîna trecută a debutat cu o lichiditate medie, şi cu corecţii pentru majoritatea cotaţiilor. Primele lidere au provenit din sectorul petrolier, acţiunile SNP şi DERRC, ocupînd în ordinea menţionată primele două poziţii. Marţi 21 februarie au continuat corecţiile preţurilor, şi pe acest fond, numărul contractelor a urcat pînă la un total de aproape 23.000. Volumul tranzacţiilor echivalent în euro a ajuns şi el la o valoare excelentă cifrîndu-se în jurul a 11,5 milioane. Cele mai căutate au fost marţi derivatele RRC care au generat circa 21% din volumul total al perfectărilor. Ele au fost secondate cu o lichiditate similară de DESIF 2 Moldova şi DESIF 5 Oltenia. În cea de-a treia şedinţă de tranzacţionare a săptămînii, majoritatea cotaţiilor au revenit pe creştere. Ele au mai recuperat astfel cîte ceva din terenul pierdut. Oscilaţiile i-au determinat pe investitori să adopte poziţii de expectativă, numărul de circa 10.000 de contracte sugerînd mai multă prudenţă. Sesiunea bursieră de joi a readus tendinţa de depreciere pentru majoritatea derivatelor de pe piaţa futures şi options sibiană, corecţiile fiind considerate normale de brokeri. Cel mai tranzacţionat contract a fost cel pe DESIF 2 urmat de cel pe DERRC. Şi vineri deprecierile s-au menţinut, lichiditatea cea mai bună revenind DESNP cu 3.170 contracte, urmate de contractele DESIF 5 în număr de 2.678.
Într-un clasament săptămînal al lichidităţii s-au impus, beneficiind şi de suspendarea de la tranzacţionarea de vineri a RRC, acţiunile DESIF 2 cu 14.517 contracte. Ele au închis la preţuri de 2,4545 şi 2,48 lei/acţiune cu 0,1655 şi 0,19 lei mai puţin faţă de vineri 17 februarie. Randamentele au fost generoase ajungînd la 59 şi 67,8% pentru cele două scadenţe. Pe parcursul săptămînii ele s-au depreciat puternic, ultimele valori fiind de 0,094 şi 0.0945 lei/acţiune, cu scăderi de 0,0197 şi 0,0195 lei pentru scadenţele martie şi iunie. Randamentele short pe aceste derivate au fost cu adevărat spectaculoase ajungînd pînă la 89,5 şi 88,5% pentru martie respectiv iunie.