SIF-urile s-au scumpit cu 13%, într-o singură lună

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 12 iulie 2010

SIF-urile s-au scumpit cu 13%, într-o singură lună

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), printre cele mai populare de la Bursa de Valori Bucureşti, au înregistrat o apreciere de circa 13% în ultima lună, indicele BET-FI, care le reprezintă, urcând peste pragul de 20.000 de puncte.

De asemenea, şi cei care s-au orientat, în intervalul 8 iunie - 8 iulie, către portofolii similare indicelui BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, au consemnat un câştig de 3,29%, în vreme ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a urcat cu 5,17%, ajungând la 441 de puncte.

Acţiunile contructorului "Cemacon" Zalău (simbol bursier CEON) au continuat să se menţină în topul creşterilor bursiere la o lună. În perioada analizată, ele au fost cel mai bun plasament din piaţă, cu o apreciere de 22,62%, până la preţul de 0,115 lei/unitate, însă şi alte tranzacţii bursiere au adus câştiguri inves­titorilor.

Randamente pozitive au putut fi obţinute, în schimb, de către persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "BT Maxim" au beneficiat de cel mai mare câştig, raportând, în perioada menţionată, o creştere cu 5,07% a sumei investite iniţial (raportat la moneda euro).

Mai puţin mulţumite au fost persoanele care au preferat să constituie depozite în euro la "Marfin Bank" şi "ATE Bank" , MKB Romextera sau Banca Comercială Carpatica. Acestea au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,27% din suma investită iniţial.

În schimb, tradiţionaliştii care au fost suficient de inspiraţi să-şi deschidă depozite în lei au înregistrat randamente mai mari. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, joi, un câştig de 0,73% din suma depusă, dacă au fost suficient de inspiraţi să aleagă depozitele în lei la Unicredit Ţiriac Bank.

Moneda naţională a înregistrat în ultima lună aprecieri, astfel că cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o valorizare a economiilor cu 0,06%. De la maxime anuale, moneda euro s-a întors la nivelul de la începutul lunii iunie, când o unitate se tranzacţiona la preţul de 4,23 lei/euro.

Metalul galben s-a depreciat puternic, cu circa 9,42%, în condiţiile în care cererea s-a contractat, preţul aurului depăşind pragul de 125 de lei/gram, potrivit datelor afişate, ieri, de BNR.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb