Ministerul Transporturilor nu are motive să introducă o taxă pe autostrăzile care sunt realizate din bani europeni, cu o contribuţie mică de la bugetul de stat, a declarat, ieri, la Alba Iulia, ministrul Ovidiu Silaghi. Potrivit Mediafax, domnia sa a precizat: "Motive am putea avea eventual la Autostrada Bechtel, dar nici acolo nu o să aplicăm taxa pentru că ar fi o discriminare ca pe porţiunea de autostradă făcută pe bani europeni să nu punem taxă, iar pe această porţiune să punem taxă".
Ministrul Silaghi s-a aflat, ieri, într-o vizită în judeţul Alba, inspectând şantierul lotului 1 al Autostrăzii Orăştie - Sibiu. Domnia sa a discutat cu reprezentanţii firmei de construcţii implicate în proiect, care i-au prezentat stadiul lucrărilor. Lotul 1 al Autostrăzii Orăştie - Sibiu are o lungime de peste 24 de kilometri şi este realizat de SC Strabag SRL. Valoarea investiţiei este de peste 166 milioa-ne de euro.