SILVIU GEANĂ, PREŞEDINTELE FSS SILVA: "Romsilva riscă să ajungă pe mâna unui SRL"

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Companii / 23 decembrie 2022

"Romsilva riscă să ajungă pe mâna unui SRL"

Regiile autonome de stat, printre care se numără RAPPS, Romsilva, ROMATSA şi 80% din aeroporturile de stat din ţară, riscă să ajungă pe mâna unor societăţi cu răspundere limitată (SRL), în urma deciziei Guvernului care a iniţiat şi aprobat un proiect de lege care vizează modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, susţine Silviu Geană, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură (FSS) Silva.

"Toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, într-un interval de cel mult trei ani de la data adoptării modificării legislative. Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct este Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi, implicit, cele 3,1 milioane hectare de păduri pe care statul român le mai are încă în proprietate. Apreciem că, prin această modificare legislativă, pădurile României sunt în pericol de a ajunge să fie administrate şi exploatate de societăţi pe acţiuni sau de SRL-uri. După înfiinţarea acestor societăţi, cel mai probabil statul le va lista la bursă, iar marii actori interesaţi de păduri şi de lemnul românesc, vor deveni acţionari principali (în general firmele cu capital străin care prelucrează lemn în România şi au deja o poziţie dominantă faţă de operatorii economici autohtoni). Astfel, lemnul românesc şi pădurea publică de stat, singura resursă pe care astăzi România o mai deţine în patrimoniul public, va încăpea, cu girul Guvernului, pe mâinile grupurilor de interese care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forţarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie funcţionează la parametri optimi, cu rezultate economice de excepţie", arată Silviu Geană.

Deoarece în mass-media, în urma luării de poziţie din partea FSS Romsilva cu privire la proiectul legislativ, au apărut articole în care se afirmă că privatizarea Romsilva va fi un pas ce ar duce la înlăturarea multor angajaţi corupţi şi că sindicatul a fost părtaş la despădurirea ţării noastre de către marile companii din Uniunea Europeană, Silviu Geană a declarat pentru ziarul BURSA:

"Îi rog pe cei care afirmă acest lucru şi care cunosc persoane angajate de Romsilva care au încuviinţat tăieri ilegale de pădure să înştiinţeze imediat instituţiile statului cu atribuţii de control şi de tragere la răspundere penală. Nu contest că nu există «pădure fără uscături», că sunt probabil câţiva zeci de lucrători care fac lucruri ilegale, dar de aici şi până la a scrie că «o bună parte dintre zecile de mii de lucrători Romsilva» ar fi ştiut de defrişările masive de pădure din ţara noastră şi că au fost «sub o formă sau alta complici, este deja prea mult». Mai ales că aceste afirmaţii le fac unii care au beneficiat de pe urma unor privatizări din ţara noastră. Sindicatele din cadrul Romsilva au doar 15.000 de membri, nu zeci de mii, din care doar 7.500 administrează efectiv fondul forestier. Reacţiile apărute la comunicatul nostru de presă ne demonstrează că este ceva necurat în spatele acestui proiect de lege, care dacă ar fi aprobat va duce nu doar la privatizarea Romsilva, ci şi la privatizarea RAAPPS care are în patrimoniu 1 milion de hectare de pădure".

Liderul sindical ne-a mai transmis că acuzaţiile referitoare la vânzări preferenţiale ale lemnului tăiat de Romsilva nu sunt reale.

"Romsilva are două mijloace de comercializare a lemnului. Primul este direct către populaţie, iar al doilea este către operatorii comerciali, 99,99% din această vânzare către firme fiind prin intermediul licitaţiilor electronice. 90% din profitul Romsilva este virat imediat în bugetul de stat, iar pădurile care se taie în ţara noastră, se taie doar ca angajament stabilit prin planul de administrare aprobat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cu Consiliul de Administraţie al regiei. Ce nu spune nimeni este faptul că, la 33 de ani de la Revoluţia din 1989, Romsilva mai administrează doar 46% din pădurile existente în ţară, adică 3,1 milioane de hectare de fond forestier din cele aproximativ 7 milioane hectare existente. Din cele 3,1 milioane hectare, un milion de hectare sunt blocate în parcuri naturale şi rezervaţii naturale, iar noi putem să exploatăm 2,1 milioane hectare. Cu toate acestea, Guvernul ne blochează anual exploatările pe suprafeţe cuprinse între 500.000 şi 700.000 de hecatre, solicitând avize de mediu pentru fiecare amenajare forestieră, eliberarea unui astfel de aviz durând aproximativ 12 luni. Aşa că în fiecare an 10% din suprafaţa pe care putem să o exploatăm este blocată. În acest momen, Romsilva colectează lemn de pe 1,5 milioane hectare, adică jumătate din fondul forestier care aparţine statului", a precizat Silviu Geană.

Referitor la faptul că transformarea juridică a Romsilva este jalon prins în PNRR, liderul sindical a arătat că nu este normal ca pentru cele 14 miliarde euro alocate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru sectorul forestier să pui în pericol 100 miliarde euro - atât cât reprezintă valoarea lemnului de pe cele 1,5 milioane hectare pe care le poate exploata anual regia autonomă, suprafaţă din care exploatează în realitate doar între 12.000 şi 15.000 de hectare.

El afirmă că după eventuala privatizare a Romsilva totul va fi vândut pe sume infime şi va ajunge în proprietatea unor grupuri de interese care fac diverse jocuri economice şi politice la nivel european şi mondial, iar mii de locuri de muncă vor fi desfiinţate şi silvicultorii vor pleca să lucreze în alte state din Uniunea Europeană.

Menţionăm că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a fost aprobat de Guvern în 19 decembrie şi a fost înaintat spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Conform comunicatului de presă emis după şedinţa de Guvern, cele mai importante modificări au în vedere următoarele aspecte:

- Separarea funcţiei de reglementare de cea de coordonare a proprietăţii statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în calitatea lor de acţionari;

- Elaborarea unei politici de proprietate prin care să se definească raţiunea deţinerii de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale a întreprinderilor publice de la nivel central şi local, să se stabilească rolul statului şi al unităţii administrativ-teritoriale în guvernanţa întreprinderilor publice, precum şi rolul responsabilităţile autorităţilor publice tutelare şi ale altor părţi interesate implicate în implementarea acesteia. Elaborarea şi revizuirea politicii de participare a statului în economie va fi în concordanţă cu orientările OECD şi va delimita în mod clar rolurile şi responsabilităţile tuturor entităţilor implicate.

- Înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Această structură va funcţiona în subordinea a Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin SGG

- Înfiinţarea unui corp al administratorilor de întreprinderi publice care se va constitui ca o bază de date organizată şi gestionată de AMEPIP şi care va cuprinde lista persoanelor fizice şi juridice înregistrate ca eligibile pentru selectarea şi nominalizarea în posturi de administratori, în cadrul întreprinderilor publice. Aceste persoane fizice şi juridice vor putea candida alături de cele care nu sunt înscrise în corpul administratorilor de întreprinderi publice în cadrul proceselor de recrutare şi nominalizare în posturi de administratori în cadrul întreprinderilor publice.

Din informaţiile de mai sus, se pare că dezbaterea acestui proiect de lege la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat se anunţă una furtunoasă, la care reprezentanţii angajaţilor Romsilva îşi vor exprima obiecţiile cu privire la privatizarea acestei regii autonome.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De cate ori nu am auzit sau citit ca, in urma listarii la bursa, firmele de stat vor ajunge sub controlul unor actionari straini?

    Cum se va intampla aceasta daca statul ramane actionar majoritar? Avem destule exemple in acest sens: Romgaz, Transgaz, Transel ectrica, Nuclearelectrica, Antibiotice etc. 

    In plus, avem si un exemplu unde statul este actionar minoritar, dar controleaza compania, fiind cel mai mare actionar individual: Electrica.

    Sindicatele tot incearca a induca teama, pentru a-si pastra influenta. Intre timp, padurile noastre sunt defrisate in continuare.  

    Romsilva societate de hoti sau idioti.

    Nu poate sa te fure toti in asa hal si tu sa nu actionezi. Ma refer la taierile ilegale. 

    1. Pai atunci sa inlocuim un rau cu un rau mai mare.La asta suntem experti.n-ar fi fain sa-si faca schweinhofer un srl si preia afacerile Romsilva?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb