Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Gippsland Trophy

A.P.
Sport / 3 februarie 2021

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Gippsland Trophy

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy, după ce a învins-o cu scorul de 6-2, 6-4, pe germana Laura Siegemund, locul 51 WTA, transmite News.ro.

Simona Halep a declarat, după calificare, că secretul colaborării bune pe care o are cu antrenorul Darren Cahill este comunicarea. "Este blând şi dur în acelaşi timp. Nu e uşor să lucrezi cu el", a precizat ea.

Halep a început meciul calm şi precis, ducând repede scorul la 4-0 şi 40-15 pe serviciul adversarei. Din acel moment, jucătoarea română a redus turaţia şi Siegemund a echilibrat jocul. Deşi nu a obţinut al treilea break, Halep a câştigat primul set fără mari probleme, cu 6-2,

Setul al doilea a început cu o serie de greşeli ale Simonei Halep, care şi-a pierdut serviciul la 0-1, după ce a condus cu 40-15. Germana a avut două mingi de 3-0 (40-15), trei de 3-1 (15-40 şi avantaj), dar scorul a devenit egal, 2-2.

Ieşită din criză, Halep a făcut un nou break în ghemul al nouălea şi a pus capăt meciului cu 6-4, după o oră şi 32 de minute de joc.

După acest succes, scorul partidelor directe intre cele două jucătoare este 2-2.

În sferturi, Simona Halep va evolua cu Ekaterina Alexandrova (Rusia), locul 33 WTA şi cap de serie numărul 9, care a trecut, cu 6-4, 6-2, de Iga Swiatek (Polonia), locul 17 WTA şi cap de serie numărul 6, după 80 de minute de joc.

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 8.770 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.

Tot în optimi şi tot miercuri, Irina Begu, locul 79 WTA, a învins-o, cu scorul de 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4), pe britanica Johanna Konta, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 5.

"Sunt fericită că am câştigat astăzi şi de cele trei jocuri disputate până acum. Sunt fericită să fiu din nou aici, a fost o periodă lungă după ce am disputat ultimul meci, în octombrie trecut, sunt bucuroasă că am revenit şi apreciez munca tuturor, pentru că ştiu cât de dificil este. Vă mulţumesc! (n.r. - dacă unul dintre marile ei obiective este câştigarea Australian Open) Da, este. Însă nu este uşor, e încă departe. Dar trebuie să am încredere, să muncesc în fiecare zi şi să cred. (n.r. - care este secretul relaţiei de succes cu antrenorul Darren Cahill) Darren, care este secretul (n.r. - către antrenorul aflat în tribună)? Mă înţelege destul de mult, tot ce simt pe teren, tot ce am nevoie înainte de meciuri şi lucruri din acestea. Comunicarea este cheia relaţiei, cred. Este blând şi dur în acelaşi timp. Nu e uşor să lucrezi cu el, dar îi mulţumesc că este mereu de partea mea. (n.r.- care este cel mai australian lucru pe care-l ştie) < Hai să bem o bere, că mâine este o nouă zi >. Asta mă ajută", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb