Singura certitudine: Niculae şi Vântu s-au întâlnit

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Companii / 7 decembrie 2006

Singura certitudine: Niculae şi Vântu s-au întâlnit

1. Povestea lui Nicolae

Potrivit preşedintelui "Interagro", Ioan Nicolae, Vântu i-a oferit 30 de milioane de euro pe acţiunile SNTR, însă Nicolae i-a replicat că acţiunile nu le mai deţine din aprilie 2006, de când le-a vândut către actualul proprietar al SNTR - Galaxy Tabacco. Nicolae spune că Vântu ar fi vrut aceste acţiuni pentru terenurile SNTR din Bucureşti, iar nu pentru a produce ţigarete. De asemenea, "Vântu doreşte să pună mâna pe acţiunile ARDAF", spune Ioan Nicolae. Domnia sa afirmă că Sorin Ovidiu Vântu ar fi intenţionat să cumpere aceste acţiuni cu 5 milioane de euro, propunându-i ca, ulterior, să i le vândă cu 7 milioane de euro. Vântu ar fi argumentat, potrivit lui Nicolae că, prin fuziunea ARDAF-ASIROM îi creşte cota de piaţă a ARDAF. Nicolae, povesteşte că i-ar fi replicat lui Vântu cum că nu poate să accepte o tranzacţie cu nişte acţiuni pe care acela nici nu le are.

Ioan Nicolae spune că atacurile din presă au început după această întâlnire, prin intermediul trustului Realitatea, deţinut de Sorin Ovidiu Vântu. Mai exact, prin săptămânalul "Academia Caţavencu". Defăimările au continuat în "Gardianul" şi apoi în "Ziua", spune Ioan Nicolae.

Articolele din cele două publicaţii aduc daune de imagine atât "Asirom", cât şi "Interagro", mai ales că Ioan Nicolae, prin articolele publicate, este pus în legătură cu mafia italiană şi rusească, spune acesta.

"Articolele sunt atât de defăimătoare încât merg pe simpla coincidenţă de nume şi spun că fac trafic de arme deoarece Ion Nicolae este un fost director al Romtehnica şi are un nume asemănător cu al meu", se plânge omul de afaceri. El îl acuză pe Vântu de şantaj şi extorcare.

2. Povestea lui Sorin Roşca Stănescu

Sorin Roşca Stănescu, directorul "Ziua", ne-a declarat că "a devenit o modă ca oamenii de afaceri care fac obiectul unor dezvăluiri de presă să acuze la rândul lor că sunt şantajaţi". Domnia sa a adăugat: "Cu Nicolae nu am mai stat de vorbă de ani de zile, cu excepţia unei întâlniri, înregistrată cu acordul ambelor părţi, când redacţia "Ziua" a decis să declanşeze serialul dezvăluirilor".

În privinţa contractelor de publicitate pe care le invocă Ioan Nicolae, Roşca Stănescu a adăugat că "acestea sunt vechi de mai mulţi ani şi, dacă au existat, nu au fost făcute de redacţie, ci de agenţiile de publicitate".

3. Povestea lui "Galaxy Tabacco"

Marcel Kadar, directorul "Galaxy Tabacco" ne-a spus că nu ştie de o eventuală discuţie dintre Sorin Ovidiu Vântu şi acţionarii de la "Galaxy" privind preluarea acţiunilor pe care Ioan Nicolae le-ar fi vândut în aprilie 2006 (aproximativ 30% din acţiunile societăţii erau deţinute de Ioan Nicolae). Domnia sa ne-a mai spus că nu poate estima valoarea terenurilor fostei societăţi SNTR, afirmând că "singurul teren al societăţii este lângă complexul comercial din şoseaua Orhideelor", în timp ce "terenurile din Băneasa aparţin altei societăţi la care Galaxy are acţiuni".

4. Povestea lui Sorin Ovidiu Vântu

Vântu a râs copios la telefonul prin care l-a contactat redacţia "BURSA", declarându-ne sarcastic: "Mă doare să îl văd pe Nicolae într-o situaţie atât de disperată încât să iasă pe stradă şi să arunce fumigene". Sorin Ovidiu Vîntu consideră că motivul lui Ioan Nicolae să pună astfel de "basme" în circulaţie ar fi că "trebuie să explice publicului de ce Sorin Roşca Stănescu îl înjură pentru escrocherii, de câteva săptămâni" şi că, prin "basmele" acestea, Ioan Nicolae ar vrea să sugereze că acuzaţiile formulate de ziarul lui Roşca ar avea un alt motiv decât realitatea lor.

Vântu ne-a spus: "Păi, în primul rând că nu eu l-am contactat pe el, ci el m-a căutat pe mine; şi în al doilea rând că nu eu i-am propus afaceri lui, ci el mi le-a propus mie", adăugând - "Dar eu nu cumpăr afaceri falimentare, aşa că l-am respins".

Vântu ne-a mai spus: "Am ajuns că orice mare infractor intră la strâmtoare dă vina pe Vântu - îmi place asta!"

Conform agenţiilor de presă de ieri, Sorin Ovidiu Vântu intenţionează să-l dea pe Ioan Nicolae în judecată pentru calomnie. La rândul lui, Ioan Nicolae cere 200 de miliarde lei vechi despăgubire ziarului "Ziua".

ALTE POVESTIRI

În Deltă

Ioan Nicolae povesteşte ca la gura sobei: "Am primit o solicitare de la o doamnă care s-a dat directoare de marketing la trustul Realitatea să iau legătura cu postul TV Realitatea, iar apoi mi s-a dat un număr de telefon şi mi s-a zis că trebuie să iau legătura cu Sorin Ovidiu Vântu".

Se înţelege din povestire că Ioan Nicolae a făcut aşa cum "i s-a zis", chiar dacă, după cum domnia sa afirmă, nu a avut nicio relaţie cu Vântu, "în afară de atacurile lui asupra mea şi a Asirom din "98-"99, la momentul privatizării Asirom, când m-a şantajat indirect, prin CNVM, ca Asirom să depună 34 de miliarde la FNI".

Curiozitatea, spune Nicolae, l-a împins la o excursie în Deltă: "Vrând să văd despre ce este vorba, am luat legătura cu Vântu care mi-a solicitat insistent să am o întâlnire cu el pentru că sunt probleme grave care mă privesc".

Totul se petrecea "într-o vineri", potrivit lui Ioan Nicolae care, trebuia să meargă cu familia la mare, "împreună cu soţia şi cu nepoţelul, la Venus, la un hotel de-al nostru".

Convorbirile telefonice dintre cei doi oameni de afaceri pregăteau parcă ce avea să urmeze: "În prima convorbire, el (n.n. Vântu) insistă să ne întâlnim, mai este una în jurul orei 12, când i-am spus că sunt aproape de Tulcea şi una în jur de ora 18, când mă întreba dacă totul este în regulă", povesteşte Ioan Nicolae.

Ajuns în Tulcea, Ioan Nicolae a fost aşteptat de un om de-al lui Vântu, după cum spune, iar "o şalupă rapidă m-a luat de la Hotel Delta din Tulcea şi m-a dus spre Crişan, unde Sorin Ovidiu Vântu are o platformă plutitoare".

Imaginea lui Vântu aşteptându-l pe Nicolae este desprinsă din neobişnuit: "Vântu mă aştepta cu un batic pe cap şi cu o altă şalupă cu motorul pornit. Am trecut direct în şalupa lui - o barcă de pescuit. Conducea cu 120 kilometri pe oră".

Suspansul povestirii creşte odată cu temerea lui Nicolae: "Domnule, ce se întâmplă? M-ai adus în Deltă să mă omori tu?".

Vântu oferă însă un răspuns de cunoscător, aşa cum spune Nicolae: "Domnule, cunosc Delta. Stai liniştit", adăugând că se grăbeşte ca să scape de posibili urmăritori. "Nu trebuie să fim urmăriţi, filmaţi sau ascultaţi", ar fi spus Vântu.

Evident, suntem în plin film cu CIA şi FBI.

Povestea se încheie după "o jumătate de oră de alergat prin Deltă, când el conducea barca iar eu eram în stânga lui, după care ne-am oprit sub o salcie pe un canal şi am primit propunerile".

Influenţa presei în politic

Preşedintele "Interagro" afirmă că între 1999 şi 2004, "Interagro" a plătit publicitate către "Ziua" în valoare de sute de mii de euro, iar "de când nu am mai răspuns la comandă, Roşca Stănescu şi Vântu mă şantajează".

Ioan Nicolae spune că a preferat să plătească aceşti bani pentru că, în 2003, un grup de presă a provocat colapsul SNTR şi a realizat câtă influenţă poate avea presa în politic:

"În 2003, un grup de presă condus de "Ziua" a semnat un contract de publicitate de 486.000 de euro cu SNTR, înainte de stingerea datoriilor SNTR de către Ministerul Agriculturii, dar pentru că societatea pierdea masiv, nu putea acorda publicitate de jumătate de milion de euro", spune Nicolae. Astfel, potrivit preşedintelui "Interagro", în presă a fost declanşată o campanie pentru anularea Ordonanţei 186 prin care se ştergeau datoriile şi se acordau facilităţi cultivatorilor de tutun, fapt care a dus la colapsul SNTR la care Ioan Nicolae era acţionar la acea vreme.

Singurul lucru cert este că Sorin Ovidiu Vântu s-a întâlnit cu Ioan Niculae, dar restul povestirii despre întâlnire, relatată ieri de Niculae, într-o conferinţă de presă, nu putem şti dacă este adevărat sau nu, pentru că cei doi au versiuni complet diferite. Ceaţă compactă.

Ioan Niculae susţine că ziarele din imperiul mediatic al lui Vântu - "Ziua", "Gardianul" şi "Caţavencu" - îl atacă pentru că nu a acceptat propunerile de afaceri pe care i le-a avansat Vântu. Şi că atacurile n-ar fi întemeiate pe vreo realitate, ci că reprezintă un şantaj. În schimb, Sorin Ovidiu Vîntu afirmă că propunerile nu erau ale lui, ci, dimpotrivă, Ioan Niculae le-a formulat şi el, Vântu, este cel care le-a respins.

Din acest punct, nimic din poveste nu mai este sigur...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb