Sistemul penitenciar - capăt de linie

Actualizare ora 11:00 Aproximativ 250 de sindicalişti ai penitenciarelor protestau în faţa Ministerului Justiţiei

Circa 250 de membri ai Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) participau joi, de la ora 09:00, la un miting de protest în faţa sediului Ministerului Justiţiei, potrivit surselor din presă.

Aceştia cer deblocarea de urgenţă a posturilor vacante şi achitarea la zi a drepturilor salariale cuvenite personalului.

Conform calendarului de proteste, acţiunea revendicativă era prevăzută să se încheie la ora 11:00.

Protestatarii fluierau din vuvuzele, scandau lozinci precum "Jos, jos, ministrul mincinos!", "Ieşi afară, javră ordinară!" şi agitau pancarte pe care se putea citi: "Muncim pe datorie", "Şi pe Cod portocaliu, tot în stradă o să fim" sau "Cereţi performanţe, iar voi ne daţi restanţe".

Preşedintele SNLP Ştefan Teoroc: "În prezent, sunt prevăzute 15.500 de posturi, dintre care 3.000 sunt vacante în mod constant în ultimii opt ani. De asemenea, dorim achitarea la zi a drepturilor cuvenite personalului".

Acesta a precizat că va merge să depună, pe parcursul protestului, o listă cu principalele revendicări la registratura Ministerului Justiţiei.

În plus, toţi salariaţii din penitenciare poartă, începând de joi, banderole negre, în semn de susţinere a acţiunilor declanşate de SNLP.

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare urmăreşte să semnaleze public problemele cronice de sub-finanţare cu care se confruntă în activitate personalul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor.

(G.S.)

-------------

An de an, în alocarea bugetară a Ministerului Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor este capătul de linie pentru trenul cu bani, primind ce rămâne după ce şi-au luat partea cuvenită parchetele, instanţele judecătoreşti şi alte structuri considerate mai importante în exercitarea puterii guvernamentale. Dar, din perspectiva de ansamblu a societăţii, aceeaşi instituţie este prima staţie în procesul de reintegrare socială a persoanelor pe care le găzduieşte temporar, adulţi şi minori.

În acest an, guvernul a alocat pentru ANP, suplimentar bugetului proiectat la finalul anului 2014, 2 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară (pentru reparaţii curente şi două studii de prefezabilitate, ce vor fi realizate în perspectiva construirii a două noi penitenciare), iar la rectificarea bugetară din luna iulie a anului curent 7,6 milioane lei (pentru restanţe salariale, reparaţii curente, achiziţii de paturi şi saltele). Cumulate, aceste sume reprezintă circa 1% din bugetul alocat iniţial pe anul 2015, de 925 milioane lei, deci un plus infim.

Sub-finanţarea cronică a ANP e o realitate constatabilă în mod obiectiv, de către oricine vizitează clădirile construite în anii "50-'60 sau chiar mai vechi ale instituţiei. Rolul marginal pe care îl are ANP în cadrul Ministerului Justiţiei reflectă segmentul periferic pe care îl ocupă în societate cetăţenii români trecuţi prin sistemul penitenciar, însă nepăsarea politică are, întotdeauna, costuri sociale.

Sindicaliştii privesc starea de fapt cu optica funcţionarului public care ştie că viaţa sa profesională coincide cu o mare parte din durata vieţii sale biologice şi se auto-percepe ca fiind condamnat să lucreze zeci de ani în acelaşi loc de unde majoritatea deţinuţilor vor pleca, mai devreme sau mai târziu. La rândul lor, cei care merg la "facultatea" penitenciarelor româneşti resimt imediat funcţia lor de pedepsire şi mult mai târziu eşecul funcţiei de reeducare.

Deţinuţii se plâng de aglomeraţia spaţiilor de încarcerare, fără să aibă habar de statisticile conform cărora numărul lor a crescut constant începând cu anul 2008, când criza economică a ajuns şi în România. Pentru o parte din ei, penitenciarul este locul unde au casă şi masă, gratuit, astfel că ANP le asigură o formă de protecţie socială. Alţii, însă, reuşesc să termine liceul sau chiar să facă o facultate în perioada de executare a condamnării.

Funcţionarii instituţiei reclamă restanţe salariale (sunt sporuri neacordate, nu întârzieri la plata salariilor de bază), o dotare tehnico-materială precară, aflată la limita îndeplinirii adecvate a atribuţiilor de muncă, chiar şi lipsa de corelare între instituţiile de stat care ar trebui să contribuie la îndeplinirea scopului final pe care îl are încarcerarea, ca metodă de corectare a conduitelor indezirabile social şi de corelare a valorilor individuale cu cele general acceptate în societate.

Realitatea este că sistemul penitenciar autohton este proiectat exclusiv să fie un imens depozit de persoane condamnate definitiv şi irevocabil pentru fapte legal reprobabile, iar perspectiva reformării lui, astfel încât să producă cetăţeni ai României, se arată doar ca necesitate demonstrată în sala de cinematograf de o creaţie artistic-realistă cum este filmul "Eu când vreau să fluier, fluier".