SIVECO România participă la proiectul de cercetare Electronic Ticketing

D.I
Companii / 26 ianuarie 2018

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Consorţiul internaţional Siveco va dezvolta un sistem inteligent de recunoaştere automată a biletelor care permite accesul rapid al călătorilor în mijloacele de transport, se arată într-un comunicat remis astăzi Redacţiei.

Conform comunicatului, proiectul este menit să reducătimpul de aşteptare al călătorilor la intrarea în mijloacele de transport, inclusiv la orele de vârf.

Reprezentanţii companiei precizează că sistemul ETS (Electronic Ticketing System) aduce beneficii transportului public "prin eliminarea turnicheţilor din staţiile de metrou, ceea ce permite accesul rapid al călătorilor în mijloacele de transport şi reduce cozile de la intrare, chiar şi în timpul orelor de vârf".

Conform aceleaşi surse, acest lucru procesul presupune utilizarea "tehnologiei BLE (Bluetooth Low Energy) care identifică automat biletele, fără a fi necesară validarea lor de către călători". Unul dintre beneficiile majore ale acestui sistem constă în evacuarea foarte rapidă a călătorilor în cazul unor catastrofe naturale.

În comunicat se mai arată că beneficiarii sistemului pot folosi aplicaţia ETS pe telefonul mobil propriu sau poate achiziţiona un smart card cu BLE pentru a stoca biletele electronice.

Totodată, reprezentanţii Siveco susţin că "utilizatorii aplicaţiei mobile ETS vor beneficia de puncte de loialitate pe care le pot utiliza ulterior să achiziţioneze alte bilete gratuite. În plus, ei au acces la informaţii privind istoricul tranzacţiilor şi călătoriile efectuate".

Ca beneficiu suplimentar, călătorii pot "solicita operatorului ştergerea sau modificarea datelor personale din sistemul ETS".

În document se precizează că "ETS poate fi folosit pentru următoarele mijloace de transport: metrou, autobuz, feribot, tramvai, tren şi îşi propune realizarea unui sistem integrat, îmbunătăţind experienţa călătorilor care trebuie să folosească mai multe mijloace de transport. Valoarea unei călătorii va fi calculată în funcţie de distanţă şi se pot aplica reduceri şi în funcţie de frecvenţa de utilizare a unui anumit traseu, prin programele de loialitate stabilite de operatorul de transport".

De asemenea, şi transportatorii au acces la informaţii detaliate privind utilizarea infrastructurii de transport din fiecare staţie, numărul celor care călătoresc fraudulos , tranzacţiile efectuate şi multe alte detalii.

În cele din urmă, comunicatul precizează că" sistemul ETS este dezvoltat prin proiectul Electronic Ticketing System de un consorţiu internaţional din 4 ţări: Siveco România, Convex Network (România), Elektronet (Turcia), Tmob (Turcia), DTS (Coreea de Sud), Idi Eikon (Spania) şi este finanţat la nivel european prin programul ITEA3".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb