Skanska va investi 33 de milioane de euro în cea de-a doua fază a proiectului de birouri Green Court Bucureşti, potrivit Business Wire. Reprezentanţii companiei suedeze susţin că noile birouri vor fi construite prin subsidiarele autohtone Skanska Property şi Skanska Construction, iar lucrările vor fi finalizate în luna mai a anului viitor.
Clădirea B din cadrul Green Court va avea o suprafaţă de aproximativ 18.000 de metri pătraţi, cu 12 etaje deasupra solului şi trei etaje subterane. Oficialii Skanska apreciază că prima fază a proiectului de birouri este închiriată în proporţie de 88% şi va fi finalizată în al treilea trimestru al anului.
Green Court Bucureşti este un complex de birouri clasa A ce oferă un spaţiu total de 52.000 mp, în 3 clădiri, fiecare cu 12 etaje şi 3 nivele de parcare subterană, fiind primul proiect al suedezilor de la Skanska în ţara noastră.
Anul trecut, Skanska a avut venituri totale de 15,1 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai mari companii de dezvoltare imobiliară şi construcţii din lume, cu 57.000 de angajaţi în pieţele pe care activează în Europa, Statele Unite şi America Centrală.