"Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, a cumpărat 37% din "Rockefeller Financial Services" Inc., valoarea tranzacţiei nefiind dezvăluită. Prin această achiziţie, banca din Franţa urmăreşte să-şi sporească numărul clienţilor bogaţi din SUA.
"SG Private Banking" şi "Rockefeller Financial Services", compania-mamă a "Rockefeller & Co.", vor oferi servicii persoanelor foarte bogate, a anunţat banca cu sediul în Paris. "Rockefeller" are în administrare circa 30 de miliarde de dolari.
"
La finele lunii martie, divizia de private-banking a "Société Générale", avea în administrare 71,7 miliarde de euro (111 miliarde de dolari). Aceasta se extinde prin achiziţii şi angajări. În februarie, banca a preluat "CWM Group" Inc. din Canada, care are în administrare 637 milioane de dolari SUA.