Socoteli electorale

Gâtul ţeapăn, privirea fixă. Interlocutorul vorbeşte fără să se oprească. Se întâmplă destul de frecvent. Dăm peste cineva care e convins că ştie. Şi că trebuie să ne explice el nouă. Nu se împiedică de nici un argument. Nici măcar de faptul că este cu totul în afara subiectului.

Se întâmplă mai ales în politică. De exemplu, în discuţiile despre sistemul electoral. În mod normal, ar trebui să îi ascultăm mai degrabă pe experţi. Cu toate acestea, în spaţiul public plutesc tot felul de idei greu de calificat...

Să începem cu una dintre acestea, aproape la întâmplare. Scăderea vârstei de vot. Spre exemplu, la 16 ani. Pe baza ideii că acest lucru ar creşte "implicarea civică a tinerilor".

Din păcate, studiile electorale arată că această idee - intuitivă - este falsă. Efectul este exact invers.

Iată de ce. Probabilitatea unui alegător de a merge la vot este corelată - printre altele - cu frecvenţa cu care acel alegător s-a dus la vot până în acel moment. Iar studiile electorale arată că tinerii cu drept de vot participă mai rar decât alte categorii de vârstă. Nu spun că este bine - acesta e un fapt. Deci, scăderea vârstei la care se primeşte dreptul de vot are un efect invers celui aşteptat. Pentru că participarea scade odată cu scăderea vârstei, riscul este ca absenţa de la (primul) vot să se stabilizeze. Ai lipsit la 16 ani, deci creşte probabilitatea că vei lipsi şi la alegerile următoare, când ai 20 de ani.

Alt exemplu. Se tot vorbeşte despre faptul că actualul sistem de vot folosit la alegerile parlamentare ar fi "uninominal". Oameni buni, termenul înseamnă "un ales per colegiu". Judecaţi şi dvs. În Parlament sunt 588 de parlamentari. Însă au fost doar circa 450 de colegii (aproximativ - nu stau să verific acum cifra exactă). 18 parlamentari sunt din grupul minorităţilor, deci sunt aleşi după altă logică. Restul vin de pe locul 2 sau chiar 3 în cele 450 de colegii. Deci 1,26 parlamentari per colegiu.

Sigur, este dreptul oricui să susţină sau să critice sistemele uninominale. Dar, dacă facem un minim efort să numărăm pe degete, vedem că sistemul actual - bun sau rău, nu discut asta aici - nu este "uninominal". Pentru că generează mai mult de un ales per colegiu. Simplu.

Alta. Au avut loc alegeri în Grecia. Iarăşi, nu le comentez public aici. La urma-urmei, fiecare alege pe cine doreşte... Haideţi să ne uităm doar la sistemul de vot. Grecii folosesc un sistem numit al "primei electorale" aplicat votului proporţional, pe listă.

Efectul e paradoxal. Votul proporţional tinde să fragmenteze spectrul politic. Acest lucru este ştiut de mult şi este descris sub forma aşa-numitei "legi a lui Duverger". Prima electorală se doreşte un antidot la fragmentarea excesivă. Partidul sau alianţa care se clasează pe primul loc primeşte un "bonus". În cazul Greciei, este vorba de 50 de mandate din totalul de 300, pe care le are Parlamentul unicameral.

Observaţi contradicţia. Pe de-o parte, votul proporţional multiplică numărul partidelor parlamentare, împiedicând o consolidare istorică (fenomen descris de "legea lui Duverger"). Pe de altă parte, mandatele în plus (prima electorală) se adaugă doar în dreptul primului partid, ceea ce produce o suprareprezentare serioasă, similară celor din sistemele majoritare.

Şi actualul sistem românesc are de fapt o primă, ascunsă. S-a spus că mandatele "în compensare" (cele de pe locurile 2 sau 3) s-au dus la Opoziţie (aceea din 2012). Da, însă atunci cum se face că tot Puterea a primit mai multe mandate faţă de proporţia votului? (60% vot USL şi 66% din mandatele de la Senat, de exemplu).

Trecem la altceva. Legea partidelor stabileşte un prag extraordinar de mare (25.000 de semnături în 18 judeţe) pentru întemeierea unui partid. Totuşi, de ani de zile, în alegeri participă partide obscure, care nu obţin nici măcar o fracţiune din această cifră. Ce să înţeleg? Că nici măcar membrii fondatori nu votează pentru propriul partid?...

În final, altă chestiune. Se vorbeşte despre scăderea numărului de parlamentari. Curtea Constituţională a stabilit, din câte îmi amintesc, că există un referendum validat de care trebuie să se ţină seama. Politic, mingea este în curtea partidelor.

Matematic însă, există o problemă. Luăm exemplul Senatului. Norma de reprezentare curentă ne duce undeva în jur de 130 de mandate. Să spunem, ex hypothesi, că reducem la 100. Acum să distribuim aceste mandate la 41+4 judeţe (municipiul Bucureşti este echivalentul a 4 judeţe medii).

Aţi observat? Oricum o întoarcem, operaţia matematică dă resturi enorme. Dacă le distribuim după o normă, vom avea variaţii foarte mari, greu de explicat, de la un judeţ la altul. Sau putem să acordăm un număr fix de mandate per judeţ (tot rămâne un rest mare) şi acceptăm norme de reprezentare extrem de diferite (şi atunci cum rămâne cu legea care ar trebui, măcar de faţadă, să stabilească o normă de reprezentare?).

Matematic, cred totuşi că există o soluţie. Dacă mă gândesc bine, chiar două... Ne auzim săptămâna viitoare!