Soluţionarea unei speţe privind SIF Oltenia, tergiversată de procedurile Consiliului Concurenţei

Nicu Trandu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 ianuarie 2023

Soluţionarea unei speţe privind SIF Oltenia, tergiversată de procedurile Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei a avut nevoie de peste trei ani pentru a finaliza cercetarea documentelor cu privire la o plângere depusă în 6 ianuarie 2020 de fosta conducere a SIF Oltenia, care semnala o eventuală concentrare economică ilegală şi preluarea abuzivă a societăţii de investiţii financiare. De atunci şi până acum, echipa de inspectori care s-a ocupat de speţa respectivă nu a făcut altceva decât să poarte o corespondenţă asiduă cu toate părţile implicate, în care a solicitat mai multe documente şi clarificări, corespondenţă care s-a finalizat după aproape trei ani.

"A fost o situaţie complexă, mult mai complexă decât alte situaţii cu care are de-a face Consiliul Concurenţei. Pentru că la fiecare solicitare a inspectorilor Consiliului li s-au cerut fel de fel de clarificări şi documentele solicitate au fost primite destul de greu. Situaţia în interiorul speţei respective era foarte încurcată. Consiliul Concurenţei se află în procedura de analizare a documentelor respective, pentru a verifica dacă aspectele sesizate în plângerea formulată în urmă cu trei ani se confirmă în vederea deschiderii unei investigaţii mai ample. Dacă nu se confirmă, nu va fi deschisă nicio investigaţie. Cert este că echipa care s-a ocupat de speţă va transmite în curând decizia luată", ne-au transmis surse apropiate situaţiei.

Aceleaşi surse ne transmiteau în toamna anului 2022 că verificările au fost îngreunate de perioada de timp alocată pentru obţinerea fiecărui răspuns şi fiecărei clarificări solicitate de Consiliul Concurenţei, perioadă care este de 30 de zile, dar care, uneori, este prelungită artificial de către actorii din piaţa de capital care au fost interogaţi de către Consiliu privind anumite aspecte din sesizarea respectivă.

"Echipa care se ocupă de acest dosar a trimis mai multe solicitări pentru obţinerea unor informaţii de la actorii din piaţă, precum şi pentru clarificarea anumitor situaţii, dar, deşi ar fi trebuit să ne răspundă în 30 de zile, aceştia au tras de timp şi au răspuns cu întârziere mai mare, solicitând clarificări peste clarificări la întrebările formulate de echipa noastră", ne-au transmis sursele citate.

Referitor la timpul mare în care se derulează investigaţiile, într-o conferinţă de presă susţinută săptămâna trecută, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: "Investigaţiile, într-adevăr, durează prea mult. Noi ţintim doi ani şi nu suntem acolo, dar obiectivul nostru este ca verificările să dureze în medie doi ani. La concentrările economice durează o lună sau două luni, iar investigaţiile am vrea să le finalizăm în doi ani. Dar nu suntem acolo, deoarece din păcate avem multe investigaţii care au depăşit trei ani. Dar să ştiţi că peste tot în Europa, investigaţiile durează la fel de mult la autorităţile din domeniul concurenţei. Dorim ca această durată să scadă, lucrăm în acest sens, dar gândiţi-vă că noi suntem o agenţie care intervine după ce s-a întâmplat ceva; nu suntem una care previne, nu suntem un reglementator. Ideea este că, în cazul în care aspectele sesizate se dovedesc a fi reale, sancţiunile pe care le aplicăm noi să fie atât de descurajante, încât să îi determine pe actorii din piaţă să fie atenţi să nu greşească. Sistemul este destul de liberal gândit: nu te oblig să vii să îmi ceri permisiunea la tot ceea ce faci - cum e pe zona de reglementare sau la câteva industrii (energie, telecomunicaţii) unde trebuie să vii să afli opinia statului -, dar ştii că ai un risc. Dacă nu deschizi bine ochii, la un moment dat o să vină «o bâtă» peste tine. Aşa e gândit sistemul".

Se pare însă că, potrivit surselor apropiate investigaţiei, în speţa privind SIF Oltenia, nu va veni nicio bâtă dintre cele la care se referea preşedintele Consiliului Concurenţei, mai ales că de la sesizarea faptelor şi până acum legislaţia privind organizarea şi funcţionarea SIF-urilor s-a schimbat, fapt care ne-a fost semnalat şi de unul dintre autorii plângerii înaintată în 6 ianuarie 2020.

"Modificarea legislaţiei dă apă la moară actualei conduceri a SIF Oltenia, mai ales că ea deţine peste 45%, în mod declarat, din totalitatea acţiunilor, aşa cum reiese dintr-un raport întocmit de ASF. Fondurile deţinute de gruparea respectivă prin diverşi interpuşi şi SIF 1 şi SIF 4 deţin 40% din acţiunile SIF 5 şi se află în primii zece acţionari ai SIF Oltenia. Acţionarii reziduali deţin undeva în jurul a 15% (n.red. - din informaţiile noastre ar deţine undeva la 20-25%). Pentru a putea restabili normalitatea la SIF 5 Oltenia, este nevoie ca la Adunarea Generală a Acţionarilor să se prezinte 85% din acţionari, din care peste jumătate să voteze împotriva grupării Drăgoi-Lakis. Este însă imposibil de adunat atâtea persoane, pentru că vorbim de peste 400.000 de acţionari. În aceste condiţii, nu mai avem nicio speranţă, nici măcar cu privire la decizia pe care ar urma să o ia Consiliul Concurenţei", ne-a transmis unul dintre autorii plângerii trimisă Consiliului în urmă cu peste trei ani.

Din spusele surselor noastre, am mai reţinut că, printre actorii din piaţa de capital care au îngreunat cercetarea speţei s-ar fi numărat Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi unele fonduri de investiţii, în speranţa că se va renunţa la verificarea aspectelor din sesizarea primită de Consiliul Concurenţei.

Referitor la atitudinea ASF, aceasta este explicabilă deoarece o parte dintre angajaţii instituţiei publice încă mai păstrează legături strânse cu foştii angajaţi, care acum au devenit parte a grupării Drăgoi-Lakis ce a pus stăpânire pe SIF 1, SIF 4 şi SIF 5. Ciprian Copariu, fost funcţionar de rang înalt în cadrul ASF, chiar la direcţia care trebuie să verifice SIF-urile, a ajuns angajat al SIF 5 Oltenia, după ce gruparea Drăgoi-Lakis a preluat conducerea societăţii respective. Şi, ca şi cum acest lucru nu a fost de ajuns, condamnatul penal pentru manipularea pieţei de capital, Najib El Lakis, care este consilier la SIF 1 Banat-Crişana, şi-a angajat, cu acceptul lui Bogdan Drăgoi, fata, pe Sari El Lakis, în funcţia de analist investiţii la Direcţia Investiţii a SIF 5.

Amintim că, în plângerea înregistrată în 6 ianuarie 2020 de fosta conducere a Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia SA, se solicita constatarea de către Consiliul Concurenţei a faptului că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, SIF Banat-Crişana SA, SIF Muntenia SA şi fondurile de investiţii Active Plus, Active Dinamic, Certinvest Acţiuni, Certinvest XT Index, Bet-Fi Index Invest, Star Value, Star Focus, Star Next, Multicapital Invest, Optim Invest, Prosper Invest, Roumanian Strategy Fund AA şi Opus Chartered Issuances SA se fac vinovate de încălcarea dispoziţiilor articolului 5 aliniat 1 litera b, articolului 8 aliniat 1 litera b şi articolului 13 aliniat 1 şi aliniat 6 din legea concurenţei.

Autorii plângerii consideră că prin acţiunea de preluare abuzivă a conducerii SIF Oltenia de către SIF Banat-Crişana, SIF Muntenia şi fondurile de investiţii controlate de cele două SIF din patrimoniul grupării Drăgoi-Lakis s-a urmărit, pe de o parte deţinerea uneia dintre puţinele societăţi de investiţii financiare care mai plătea dividende acţionarilor prin prisma profitului înregistrat în ultimii ani şi stoparea investiţiilor făcute de fosta conducere pentru creşterea ratei profitului, iar pe de altă parte realizarea unei concentrări economice în acelaşi domeniu de activitate, concentrare care ar fi trebuit să fie notificată, în prealabil, spre aprobare Consiliului Concurenţei.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Tare de tot ! Practic cu niciun leu investit să preiei Sif1, Sif4,Sif5 ,pe undeva cam 1,5mld € și până acum să nu demonstrezi nimic în fața acționarilor!

    1. Asta este piata noastra, atat de bine "supravegheata" de ASF incat a devenit raiul escrocilor, iar "supravghetorii" au oricand un loc caldut asigurat la cei pe care ar fi trebuit sa-i supravgheze. Un evident conflict de interese care bineinteles ca nu este considerat conflict de interese de autoritati!

      In schimb tartorul suprem, gasca de la SIF1 tocmai a anuntaa ca ofera un program generos de rascumparari pentru circa 0,4% din actiuni!

    Poate ca ceva lipseste in reglementari ,pt ca ar fi trebuit inghetate toate deciziile in AGA SIF5 pe durata analizei Consiliului Concurentei . Doar stiau ca dureaza ,poate ca nici nu au posibilitatea sa opreasca astfel de actiuni pe durata analizei . Eu vad ca cei de la Consiliul Concurentei au facut analiza post factum ,cand de fapt ar trebui sa fie consultati si sa si dea avizul peste o anumita concentrare de piata ,care in acest caz era absolut evidenta .

    Piata de capital nu e concentrată, e capturată. Aceeasi cauza care a dus la falimentul din asigurări. Lipsa de supraveghere reală și complicități cu funcționarul iresponsabil . Nicio mare frauda nu a fost prevenire pentru ca toate s-au derulat cu știința și pe bani multi percepuți de cei care au asa zisa bâta în mana. Bâta a fost folosită sa omoare investitorul mic și asigurații. Ma intreb ce o fi in piata pensiilor. Un semnal a fost cu BRD. ASF ne-a asigurat sa dormim linistiti ca furtul nu e chiar furt. Oare?

    actiune concertata facuta cu premeditare de catre cei de la Sif 1 & Sif 4.

    Soluționarea concentrării pieței ar trebui sa fie o prioritate pentru ca impactul a fost atât de mare încât fondurile de pensii au ieșit forțat din cele 3 sifuri așa se face ca panica a dus prețul in jos. E bine ca Drăgoi își mai aproba singur încă un pachet consistent de acțiuni cu votul acțiunilor pe care le are parcate in acele fonduri. Angajarea neamurilor lui Lakis prin poziții cheie in sifuri este o ilegalitate din moment ce Lakis senior a fost condamnat pentru frauda și manipularea pieței . Dar asta e supravegherea ASF. Veghează sa nu cerceteze atent celelalte instituții ca altfel ar ajunge ei însuși la pușcărie .

    Un comentariu adecvat:

    Alo! Treziți-va, că altfel distrugeți minimul de încredere în instituții și în autorități, distrugeți demografia, că toți tinerii capabili pleacă; oamenii ok nu mai au încredere să facă copii, distrugeți țara. 

    Pentru ce? Pentru că sunteți prea slabi sa faceți față la o mână de escroci? 

    O să regretăm cu toții, când o să ne trezim bătrâni și săraci.  

    1. Corect, tot ce se fura azi se va simti peste 10 ani. Atunci , evident, hotii vor fi la adăpostul prescripție , prada dusă în țările calde. Consiliul concurentei este încă o instituție parazite a acestei țări. Figurație cu investigații care dau bine la imagine. În rest, ca toate celelalte o megastructura bine plătită. Dar aici raul il face in primul rand ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb