Sondaj Atu Tech: "52,2% dintre români intenţionează să instaleze sisteme fotovoltaice în următorii 2 ani"

T.B.
Companii / 18 octombrie 2023

Sorin Felea, Director Atu Tech

Sorin Felea, Director Atu Tech

Peste jumătate (52,2%) dintre români intenţionează să instaleze sisteme fotovoltaice în următorii 2 ani, potrivit unui sondaj de opinie comandat de Atu Tech (a2t.ro), magazin online de produse de securitate şi importator român de echipamente de securitate, se arată într-un comunicat al Atu Tech, remis redacţiei.

De asemenea, o proporţie considerabilă de respondenţi (24,11%) intenţionează să-şi instaleze sistemele fotovoltaice în următorii 3-5 ani, ceea ce arată o planificare şi o viziune pe termen lung, relevante pentru dezvoltarea durabilă a pieţei, potrivit sursei menţionate.

Circa 40% dintre respondenţii interesaţi au în vedere un buget între 15.000 şi 20.000 de lei pentru a finaliza un astfel de proiect, iar 42% optează pentru un sistem fotovoltaic hibrid care le permite să fie conectaţi la reţeaua naţională de electricitate, dar şi să se autosusţină energetic atunci când există breşe în reţea, arată datele studiului.

Reducerea costurilor energetice şi independenţa energetică sunt principalele argumente care susţin intenţia românilor de a monta un sistem fotovoltaic în spaţiul rezidenţial propriu, conform sursei citate.

"Principala motivaţie pentru instalarea de panouri fotovoltaice este dorinţa de reducere a facturilor de electricitate, argument menţionat de 1 din 2 viitori proprietari de soluţii de energie regenerabilă, iar independenţa energetică este importantă pentru un sfert dintre ei. Aceste două argumente apar cel mai des şi în motivaţia clienţilor noştri. Subvenţiile guvernamentale oferite prin Programul Casa Verde reprezintă, însă, un argument decisiv pentru doar 16% dintre respondenţi. Pe de altă parte, sustenabilitatea mediului este un motiv pentru doar 6% dintre participanţi, sugerând că, în piaţa locală, la acest moment, preocupările economice predomină faţă de cele ecologice", spune Sorin Felea, director Atu Tech, potrivit comunicatului.

Opţiunea pentru soluţii mai economice este sugerată şi de deschiderea utilizatorilor în alegerea unui instalator independent pentru o ofertă financiară mai bună, conform datelor statistice. Deşi, în primă instanţă, 61% din respondenţi susţin că doresc o soluţie la cheie, ce include echipamentele şi serviciile de instalare, doar 35% şi-ar menţine alegerea chiar dacă ar avea o ofertă mai eficientă financiar de la un instalator independent, informează compania.

"Categoria de produse fotovoltaice a avut una dintre cele mai mari creşteri în primele 10 luni ale anului, când cererea s-a triplat. Am anticipat tendinţa şi, pentru a acoperi nevoia din piaţă, am importat panouri solare de la cei mai importanţi producători - Canadian Solar şi Longi - şi am adus în portofoliu un brand premium, AEG. Investiţiile în categorie au fost triplate, la peste 1 milion de euro; o consecinţă directă fiind livrarea rapidă la peste 80% din echipamente, pe care le avem în stoc", spune Sorin Felea, director Atu Tech, conform sursei menţionate.

Până la finalul anului, compania estimează că această categorie va genera 15% din totalul cifrei de afaceri a magazinului online a2t.ro, informează compania.

Clienţii a2t.ro pot achiziţiona panouri fotovoltaice în 6 rate fixe, prin carduri STAR BT - Banca Transilvania, sau cu plata în 4 rate fixe, prin Card Avantaj, de la Credit Europe Bank, Bonus Card Garanti BBVA, All Inclusive, de la BRD Finance, şi cardurile de cumpărături de la Alpha Bank, transmite Atu Tech.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb