SPECIALIST IBM: "A fost conceput un program malware pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România"

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 12 august 2015

IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 configurată pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România, iar un expert în cyber intelligence al companiei americane recomandă instituţiilor de credit să-şi informeze clienţii şi să colaboreze cât mai bine cu furnizorii de securitate antifraudă, informează site-ul securityintelligence.com

Noul program are potenţialul de a deveni cel mai prolific troian care atacă bănci în România, detronând Dridex, responsabil de peste 80% din atacurile din acest an, avertizează specialistul IBM.

Cercetătorii IBM Security X-Force au analizat la sfârşitul lunii iulie o nouă variantă a Tinba v3 Trojan, iar aceasta este, potrivit datelor companiei americane, prima de acest fel dedicată băncilor din România, scrie pe site-ul securityintelligence.com Limor Kessem, unul dintre experţii IBM.

România este recunoscută ca fiind o sursă de atacuri şi este rareori o ţintă, afirmă Kessem.

"Precedentele versiuni ale acestui program malware au atacat o serie de ţări europene, dar România nu a fost printre ele şi este rareori o ţintă importantă. Analiza noastră arată că dezvoltatorii Tinba v3 au extins capacitatea şi anvergura programului malware actualizând webinjections (metode prin care modifică site-urile băncilor, n.r.) pentru a se potrivi noilor bănci vizate din ţara est-europeană", notează expertul IBM.

Tinba Trojan (cunoscut şi ca TinyBanker sau Zusy) a fost descoperit la mijlocul anului 2012. Programul a fost numit Tiny (mic) din cauza dimensiunii reduse a fişierului, de numai 20 KB, care include configuraţia şi kit-ul de webinjections.

Programul malware a funcţionat iniţial ca un troian bancar clasic, care viza obţinerea datelor de identificare (nume de utilizator şi parola) ale clienţilor băncilor.

Deşi la început a fost folosit exclusiv de cei care l-au creat şi gruparea din care făceau parte, codul sursă a fost obţinut şi de alte persoane la mijlocul anului 2014, iar proiectul a început să evolueze în direcţii diferite. Astfel au apărut variantele Tinba v2 şi Tinba v3. Fiecare este un troian independent, dezvoltat şi actualizat de persoane diferite.

Cea mai recentă variantă a Tinba este a patra, însă dintre toate Tinba v3 pare să fie cea mai activă şi posibil cea mai viabilă din punct de vedere comercial.

Versiunea care vizează băncile din România în prezent este legată de Tinba v3. Chiar de la prima lansare, această variantă a arătat că programatorul a muncit destul de mult la noi funcţii pentru a îmbunătăţi tehnicile programului de a evita sistemele de securitate şi de a contacta gruparea care l-a lansat.

În ce priveşte proliferarea malware în acest an, potrivit datelor IBM Security, Tinba se află pe poziţia a şasea.

Tinba v3 atacă online clienţi ai băncilor în toată Europa, dar mai ales în Polonia, Italia, Germania şi Olanda. Aceasta este, conform datelor IBM Security X-Force, prima situaţie în care o variantă a acestui program a fost descoperită atacând în România.

"Ţinând cont de campaniile Tinba v3 cunoscute de IBM Security, ne aşteptăm să vedem mai multe atacuri Tinba în România în perioada următoare. România ar putea să înceapă abia acum să se confrunte cu Tinba, dar are deja probleme cu variante ale Dridex, Dyre, Neverquest şi Zeus v2. Datele IBM Security arată că de la începutul anului cel mai activ troian în România este Dridex, însă această situaţie s-ar putea schimba dacă activitatea Tinba se accelerează", notează expertul IBM.

Potrivit IBM, 81% din atacurile înregistrate în acest an asupra băncilor din România au venit din partea unor variante Dridex, de 18% a fost responsabil programul Dyre, urmat de Neverquest şi Zeus v2, cu aproximativ 1% fiecare.

Având în vedere că Tinba v3 este proiectat să strângă cantităţi mari de informaţii personale precum şi coduri de autentificare în timpul sesiunilor de utilizare a serviciilor bancare prin internet, IBM Security recomandă băncilor să-şi atenţioneze clienţii despre această ameninţare şi să actualizeze secţiunile site-urilor de informare în privinţa securităţii utilizării online a serviciilor bancare.

Totodată, băncile din România ar trebui să ceară clienţilor să raporteze email-urile suspecte. Instituţiile financiare ar trebui, de asemenea, să lucreze îndeaproape cu furnizorul de servicii antifraudă pentru a reduce riscuriel cât mai mult posibil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb