Speculaţiile de preluare ridică pieţele din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 iulie 2010

Speculaţiile de preluare ridică pieţele din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, impulsionate de speculaţiile de fuziune a unor societăţi.

Acţiunile "International Power" Plc din Marea Britanie au urcat cu 9,6%, la 347,1 pence, ca urmare a reluării negocierilor pentru fuziunea unor active cu "GDF Suez" SA. Titlurile "GDF Suez", operatorul celei mai mari reţele de gaze naturale din Europa, au crescut cu 1,4%, la 24,67 euro.

Acţiunile "Tomkins" Plc, producător britanic de componente auto, au crescut cu 32%, la 304,1 pence. Firma de investiţii canadiană "Onex" Corp. şi Canada Pension Plan Investment Board au semnalat că ar putea oferi circa 2,9 miliarde lire sterline (4,4 miliarde dolari) pentru compania britanică.

Titlurile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au consemnat un avans de 1,6%, la 3.054 pence, ca urmare a ascensiunii preţului cuprului.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător siderurgic din Germania, au urcat cu 1,8%, la 21,91 euro. "CA Cheuvreux" a modificat în sens pozitiv calificativul acordat titlurilor societăţii germane: "outperform", de la "underperform".

Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă din Grecia, au urcat cu 2%, la 11,20 euro. Banca s-ar putea alia cu un partener local sau internaţional, informează cotidianul To Vima.

Acţiunile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au urcat cu 1%, la 6,86 euro. "Nokia Siemens Networks" (NSN), al doilea producător mondial de sisteme wireless de telefonie, va prelua active de la divizia de echipamente telefonice aparţinând grupului american "Motorola" Inc., pentru 1,2 miliarde dolari.

Acţiunile "Raiffeisen International Bank-Holding" AG din Austria au scăzut cu 2,1%, la 31,19 euro. Titlurile "Erste Group Bank" AG, cel mai mare grup bancar austriac listat, au scăzut cu 1,2%, la 28,30 euro. Potrivit "UniCredit Bank Austria" AG, băncile austriece ar putea avea nevoie de 19 - 35 miliarde euro ca să îndeplinească cerinţele de capital Basel III.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,6%, la 5.187,39 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,5%, la 3.518,94, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,5%, la 6.070,17.

SUA, în ascensiune

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele americane au urcat ieri, în deschidere, investitorii fiind optimişti cu privire la rezultatele financiare ale companiilor.

Titlurile "Halliburton" Co., cel mai mare furnizor american de servicii pentru câmpurile petrolifere, au crescut cu 3,7%, la 28,53 de dolari. Compania şi-a majorat cu 83% profitul în trimestrul al doilea, la 480 milioane dolari.

Acţiunile "Motorola" au urcat cu 1,2%, la 7,59 dolari, datorită afacerii cu "Nokia Siemens".

La ora 9:38, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,6%, la 1.071,22 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 10.156,10, Nasdaq Composite - tot cu 0,6%, la 2.192,81.

Asia, în scădere

Acţiunile de pe pieţele din Asia au scăzut ieri, pe fondul temerilor legate de încetinirea creşterii economiei globale.

Titlurile "James Hardie Industries" SE din Australia, cel mai important exportator de pereţi laterali către SUA, au coborât cu 1,9%, la 6,09 dolari australieni. Investitorii se tem că cererea pentru produsele acestei companii va scădea.

Acţiunile "Westfield Group", companie australiană care operează mall-uri în SUA, au scăzut cu 0,5%, la 12,41 dolari australieni.

Acţiunile "Li & Fung" Ltd., furnizor din Hong Kong pentru lanţul retail "Wal-Mart Stores" Inc. din SUA, au pierdut 2,6%, ajungând la 35,55 dolari HK.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător sud-coreean de electronice, care obţine o cincime din vânzări în America, au scăzut cu 0,9%, la 795.000 woni. Acţiunile "LG Electronics" Inc., al doilea producător de electronice din Coreea de Sud, au coborât cu 1,2%, la 97.500 woni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 1,1%, la 37,75 dolari, din cauza declinului preţului metalelor, săptămâna trecută. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au scăzut cu 1,1%, la 65,03 dolari australieni. Acţiunile "Newcrest Mining" Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, au coborât cu 1,8%, la 33,67 dolari australieni.

Titlurile "Aluminum Corp. of China" Ltd., divizia listată a celui mai mare producător chinez de aluminiu, au pierdut 2,3% pe piaţa din Hong Kong, stabilind un curs de 6,02 dolari HK.

Acţiunile "Zijin Mining Group" Co., cel mai mare producător de aur din China, au coborât cu 3,7% pe piaţa din Hong Kong, la 4,47 dolari HK.K.HK.

Compania este implicată în otrăvirea unui râu, printr-o scurgere substanţială de apă reziduală de la o fabrică de cupru. Trei directori ai societăţii au fost arestaţi din cauza acestui incident.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,8%, la 20.090,95 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1,5%, la 4.358,30, Kospi al celei din Seul - cu 0,4%, la 1.731,95.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb