Guvernanţa macroeconomică deficitară a lăsat România dezarmată în faţa crizei
Theodor StolojanMacroeconomie / 20 iulie 2010
Theodor StolojanMacroeconomie / 20 iulie 2010
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovCompanii / 20 iulie 2010
Compania Aernnova European Components SRL, deţinută de compania spaniolă Aernnova Aerospace şi de vehiculul de investiţii al aces-teia, Aernnova Aerospace International Investments SA, ambele înregis-trate în Parcul Tehnologic din Alava, se află în discuţii avansate, potrivit unor surse, cu o companie desprinsă din societatea Metrom Braşov - Romcompresor.
ŞTEFANIA CIOCÎRLANPiaţa de Capital / 20 iulie 2010
O dispunere de măsuri a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, din 15 iulie, interzice Bursei de Valori de la Bucureşti şi Bursei de la Sibiu să achiziţioneze participaţii una la cealaltă, dar le permite să cumpere acţiuni la alţi operatori de piaţă din state membre ale Uniunii Europene sau nemembre.
A.V.Materii Prime / 20 iulie 2010
ŞTEFANIA CIOCÎRLANPiaţa de Capital / 20 iulie 2010
Costul tranzacţiilor transfrontaliere s-ar putea reduce şi cu 90% odată cu implementarea de către Depozitarul Central a platformei Target2 Securities care vizea-ză uniformizarea decontării la nivel european, a anunţat, ieri, Jeam Michel Godeffroy, preşedintele Comitetului de Implementare a T2S din cadrul BCE.
Ovidiu VRÂNCEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 20 iulie 2010
Izabela Sîrbu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 20 iulie 2010
IZABELA SÎRBUCompanii / 20 iulie 2010 /
EMILIA OLESCUCompanii / 20 iulie 2010
F.A.Companii / 20 iulie 2010
C.D.Politică / 20 iulie 2010
F.A.Politică / 20 iulie 2010
F.A.Politică / 20 iulie 2010
F.A.Politică / 20 iulie 2010
F.A.Companii / 20 iulie 2010
A.G.Macroeconomie / 20 iulie 2010
Cătălin AvramescuEditorial / 20 iulie 2010
A.T.Companii / 20 iulie 2010 /
A.T.Companii / 20 iulie 2010 /
A.G.Companii / 20 iulie 2010
A.T.Companii / 20 iulie 2010 /
A.G.Companii / 20 iulie 2010
COSMINA CAPALĂUMacroeconomie / 20 iulie 2010 /
A.G.Companii / 20 iulie 2010
COSMINA CAPALĂUCompanii / 20 iulie 2010 /
IZABELA SÎRBUBănci-Asigurări / 20 iulie 2010
F.A.Bănci-Asigurări / 20 iulie 2010
A.G.Bănci-Asigurări / 20 iulie 2010
C.P.Macroeconomie / 20 iulie 2010
F.A.Piaţa de Capital / 20 iulie 2010
IZABELA SÎRBUInvestiţii Personale / 20 iulie 2010
Ovidiu VRÂNCEANU, BraşovPiaţa de Capital / 20 iulie 2010 /
Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 20 iulie 2010
Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 20 iulie 2010
Decebal N. TodăriţăPiaţa de Capital / 20 iulie 2010
ALINA TOMA VEREHAMaterii Prime / 20 iulie 2010 /
(A.T.)Companii / 20 iulie 2010 /
Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 20 iulie 2010 /
Adrian TudosePiaţa de Capital / 20 iulie 2010 /
Izabela SîrbuBănci-Asigurări / 20 iulie 2010 /
I.S.Bănci-Asigurări / 20 iulie 2010 /
(A.G.)Bănci-Asigurări / 20 iulie 2010 /
(A.G.)Bănci-Asigurări / 20 iulie 2010
Alina VasiescuInternaţional / 20 iulie 2010
Alina VasiescuInternaţional / 20 iulie 2010
Alina VasiescuInternaţional / 20 iulie 2010
Alina VasiescuInternaţional / 20 iulie 2010
Alina VasiescuInternaţional / 20 iulie 2010
Alina VasiescuInternaţional / 20 iulie 2010
Willy HomnerRevista Presei / 20 iulie 2010
Alina VasiescuRevista Presei / 20 iulie 2010
Andrei Iacomi
George Marinescu
O.D.
F.A.
F.A.
O.D.
Euro | 4.9755 |
Dolar SUA | 4.7397 |
Franc elveţian | 5.3041 |
Liră sterlină | 6.0232 |
Gram de aur | 403.6495 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie