Inundaţiile din luna iunie au distrus aproape 278.000 hectare de culturi agricole. Valoarea pagubelor estimate, până în acest moment, în funcţie de cheltuielile efectuate de către producătorii agricoli, este de 133,6 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Din suprafaţa totală afectată de inundaţii, circa 26.000 hectare au fost compromise în totalitate, iar 99.333 hectare au fost afectate în procente cuprinse între 30 şi până la 100%, informează Agerpres. Grâul a fost compromis pe o suprafaţă de 110.462 hectare, rapiţa - pe 56.612 hectare, porumbul şi sorgul - 36.699 hectare, orzul şi orzoaica - 16.537 hectare, floarea soarelui - 11.202 hectare, iar păşunile şi fâneţele pe 23.802 hectare. Inundaţiile au mai distrus şi culturi de soia, cartofi, sfeclă de zahăr, dar pe suprafeţe mai mici.
Potrivit specialiştilor din MADR, producţiile agricole vor fi influenţate negativ în acest an, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, din cauza cantităţilor mari de precipitaţii căzute în luna iunie şi iulie. Se vor înregistra pierderi de producţie la rapiţa pentru boabe, în urma scuturării boabelor din silicve, iar ca urmare a umidităţii, pe culturile afectate de viroze, se vor instala ciupercile saprofite care duc la înnegrirea spicelor.
Alternarea zilelor cu temperaturi ridicate cu cele ploioase a condus la încolţirea boabelor în spic, respectiv, la deprecierea calităţii grâului pentru panificaţie (prin degradarea amidonului), iar la loturile semincere a scăzut capacitatea germinativă a seminţelor, precizează specialiştii Ministerului Agriculturii.
Potrivit liderului Federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae, înaintea ploilor a fost evaluată o producţie de grâu de circa 5,7 milioane tone, dar după cantităţile masive de precipitaţii din lunile iunie, datele culese de Agrostar arată o recoltă situată între 3,2 şi 3,3 milioane tone. În ceea ce priveşte cultura de porumb, Nicolae a precizat că, până la aceast-ă dată, aceasta nu a fost afectată semnificativ de ploi. "Grâul, orzul şi rapiţa sunt aproape compromise, iar la floarea soarelui nu avem încă evaluări", a mai spus preşedintele Agrostar.