Guvernanţa macroeconomică deficitară a lăsat România dezarmată în faţa crizei

• 3. Care sunt resorturile unei creşteri economice sănătoase în anii viitori ?

Practic, intrarea României în criză ne-a pus în faţa unui fapt evident: falimentul modelului economic de creştere din anii 2005-2008, bazat preponderent pe:

- stimularea consumului, prin explozia creditului şi majorarea nesustenabilă a veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar şi a pensiilor, susţinută inclusiv prin mărirea deficitelor bugetare în anii de creştere economică;

- deplasarea direcţiei investiţiilor străine, de la crearea de capacităţi de producţie pentru export la afaceri imobiliare şi dezvoltări în sectoare care servesc piaţa internă;

- adâncirea, fără precedent, a dezechilibrelor din economie şi, în primul rând, a dezechilibrului extern, a cărui corectare impune negocierea condiţionalităţilor cu creditorii externi.

Ca rezultat al acţiunii acestui model de creştere economică, România se confruntă nu numai cu o criză bugetară, dar şi cu un deficit de competitivitate a economiei. Prin urmare, problemele economice ale României sunt mai adânci decât simpla reducere a unor deficite bugetare.

Principala provocare în faţa economiei româneşti este reluarea creşterii economice într-un mod sus-tenabil şi evitarea intrării într-o perioadă prelungită de stagnare. Aceas-ta înseamnă şi reluarea procesului de reducere a diferenţei între standardul de viaţă al românilor şi cel mediu din Uniunea Europeană, care este şi va rămâne obiectivul strategic al României pe termen lung.

În cazul României - cu o economie relativ mică, deschisă, aflată încă în procesul de recuperare a rămâ-nerii în urmă faţă de ţările europene dezvoltate -, o creştere economică sustenabilă poate fi garantată prin:

- expansiunea exportului - ceea ce înseamnă productivitate şi competitivitate mărite;

- investiţiile publice în domeniul infrastructurii de drumuri şi mediu, precum şi în domeniile esenţiale pentru dezvoltarea urbană şi rurală-apă potabilă, canalizare, colectarea şi prelucrarea reziduurilor industriale şi menajere, locuinţe, educaţie şi sănătate;

- stabilitatea preţurilor şi a sistemului financiar;

- promovarea unui mediu de afaceri favorabil pentru investitori.

Sursele de finanţare a unei creşteri economice sustenabile sunt: economisirea internă, iar, în cazul bugetului public, resursele rezultate prin reducerea evaziunii fiscale, lărgirea bazei de impozitare şi din restructurarea cheltuielilor publice, prin reducerea relativă a celor de consum şi majorarea corespunzătoare a investiţiilor publice; fluxurile de capital străin; fondurile europene.

În etapa actuală, realizarea unei creşteri economice sustenabile este condiţionată de modernizarea instituţiilor statului prin ducerea până la capăt a reformelor structurale.

Experienţa României, dar şi a altor ţări ne arată că instituţiile statului nu pot fi reformate în urma presiunilor din afară, fără a exista determinarea politică necesară în interiorul ţării şi susţinerea populaţiei (exemplul cel mai concludent, reforma în justiţie, aflată sub monitorizarea Uniunii Europene). România are un sector public care nu numai că nu poate fi susţinut prin resursele actuale, dar, practic, frânează creşterea productivităţii şi a competitivităţii firmelor.

Măsurile de austeritate anunţate, de tăiere a cheltuielilor cu salariile şi mărirea TVA nu pot înlocui reformele structurale care vor asigura relansarea creşterii economice. Măsurile de austeritate singure corectează dezechilibrele, dar pot prelungi perioada de stagnare economică. Reformele structurale care grăbesc redresarea economică se referă la sistemele de: administraţie publică; venituri ale personalului angajat în sectorul public; educaţie; sănătate; pensii; asistenţă socială; impozite, taxe şi contribuţii sociale; justiţie. Aceste reforme structurale, însoţite şi de alte măsuri specifice, vor contribui şi la realizarea unui mediu de afaceri favorabil investitorilor.

Pentru a fi sustenabilă, reducerea cu 25% a cheltuielilor cu veniturile salariaţilor din sectorul public impune analiza fiecărei activităţi publice finanţată din bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele asigurărilor sociale sub aspectul oportunităţii şi al eficienţei, precum şi regândirea acestor activităţi, în contextul creat de reformele structurale.

În măsura în care reducerea de 25% a cheltuielilor cu veniturile salariaţilor din sectorul public va ignora aceste criterii, atunci există riscul ca statul să devină captiv al diferitelor sisteme aduse în stare de nefuncţionalitate şi care, în final, să oblige statul să depăşească deficitul convenit pe anul 2010, în mod direct sau indirect prin creşterea datoriilor faţă de furnizorii de bunuri şi servicii, inclusiv lucrări de investiţii. Este contraproductiv să încerci să faci aceeaşi muncă şi în acelaşi fel cu 25% mai puţini oameni.

Totodată, este necesară creşterea eficienţei programului public de investiţii prin evaluarea fiecărei investiţii şi stabilirea priorităţilor pe baza a două criterii: contribuţia la crearea de locuri de muncă şi adăugarea de valoare în economie. În raport cu aceste criterii, ierarhizarea proiectelor de investiţii va fi făcută în funcţie de rezultatele analizei cost-beneficii;

Se impune analiza cheltuielilor cu bunurile şi serviciile din fiecare instituţie centrală şi locală, finanţată din bugetul public şi eliminarea celor neoportune sau neeficiente.

Guvernul, patronatele şi sindicatele pot contribui la stimularea creşterii productivităţii şi a competitivităţii, prin:

a) flexibilizarea pieţelor şi reducerea costului tranzacţiilor, în special flexibilizarea pieţei muncii. De exemplu, este ineficient ca măririle de venituri ale angajaţilor agreate la nivelul unei industrii să fie aplicate la toate firmele din industria respectivă, indiferent de condiţiile existente în fiecare firmă;

b) reforma sistemului de management pentru regii şi companiile cu capital de stat, prin aşezarea performanţei la baza acestui sistem;

c) reconsiderarea modului de valorificarea a resurselor naturale, astfel încât statul român să realizeze venituri similare celor obţinute de alte ţări , în condiţii asemănătoare;

d) susţinerea, în limita resurselor disponibile, a restructurării acelor sectoare economice, cu un deficit de productivitate ridicat ca, de exemplu, agricultura, dar care au un avantaj comparativ potenţial, precum şi a întreprinderilor mici şi mijlocii care au capacitatea de a crea cel mai rapid locuri de muncă;

e) promovarea interesului public în raporturile cu companiile transnaţionale care operează în România şi mărirea atractivităţii economiei pentru investitori;

f) diversificarea geografică a exporturilor pentru a valorifica potenţialul existent în zonele de creştere economică în ritmuri mult mai mari decât în zona euro (China, India, etc).

Evident, economia românească nu poate fi transformată peste noapte într-o economie competitivă , cu o productivitate ridicată. De aceea, efortul în această direcţie va fi unul multi-anual.

Reforme economice şi sociale profunde implică şi schimbarea modelului politic care domină viaţa publică din România şi anume clientelismul politic. În acest model, aparatul de stat a devenit principalul mecanism de recompensare a clientelei politice prin asigurarea de slujbe în serviciul public, cu încălcarea principiului meritocraţiei şi prin garantarea de privilegii către diferite grupuri sociale, firme şi indivizi, prin distorsionarea mecanismelor de piaţă în alocarea resurselor, corupţie şi decizii politicianiste şi discreţionare.

România are posibilitatea de a relansa creşterea economică, dar numai prin relizarea cu succes a programului de austeritate şi a reformelor structurale. Pe această cale, credibilitatea economiei româneşti va creşte, iar investitorii nu vor întârzia să revină. Ceea ce putem afirma cu certitudine este că doar sectorul privat va putea crea noi locuri de muncă în anii următori.

• 4. Este decizia Curţii Constituţionale cu privire la reducerea cu 15% a pensiilor un precedent îngrijorător pentru guvernanţa economică ?

Declararea ca neconstituţională a măsurii de reducere cu 15% a pensiilor este îngrijorătoare pentru guvernanţa economică, deoarece analiza a fost concentrată pe dezechilibrul financiar al fondului de pensii, fără a se lua în discuţie fundamentul economic al acestui fond.

Sistemul de pensii public este bazat pe transferul între generaţii, respectiv generaţia actuală activă contribuie la fondul de pensii din care se plătesc pensiile generaţiei aflată la pensie.

Acest sistem de pensii public este viabil economic atât timp cât numărul celor activi depăşeşte de câteva ori numărul celor aflaţi la pensie.

În caz contrar, pentru o pensie "decentă", nivelul contribuţiilor la fondul de pensii ar fi prea mare şi ar descuraja investiţiile şi munca. De exemplu, în cazul în care raportul este de o persoană activă la un pensionar (situaţie în care se află şi România), dacă o pensie "decentă" reprezintă 40% din salariul mediu, atunci contribuţiile la fondul de pensii ar trebui să fie de 40% din salariu, ceea ce ar face firmele necompetitive şi ar reduce stimulentele pentru muncă (în schimb ar creşte economia neagră).

Un sistem de pensii neviabil economic nu poate fi nici viabil financiar. În consecinţă, cei care vorbesc de necesitatea echilibrării sistemului public de pensii în România scapă din vedere că sistemul este neviabil economic. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie adaptate condiţiile de ieşire la pensie la speranţa mai lungă de viaţă a oamenilor şi eliminate injustiţia, abuzurile şi corupţia din acest sistem, care ar reduce din deficitul fondului de pensii, fără însă să-l poată elimina.

Un sistem neviabil economic poate funcţiona numai cu subvenţii.

În lipsa subvenţiei, mărimea pensiei medii ar fi simplu de stabilit, respectiv ca raport între fondul de pensii şi numărul de pensionari.

Prin urmare, în România, sistemul de pensii public este neviabil economic, poate funcţiona cât de cât "decent" pentru pensionari, numai în măsura în care este subvenţionat, iar mărimea pensiei este o decizie politică care trebuie să ţină seama de resursele existente în bugetul de stat şi de priorităţile luate în calcul la elaborarea acestui buget.

În cazul României, măririle de pensii efectuate au fost nesustenabile, fiind finanţate prin mărirea subvenţiilor din bugetul de stat, mărire posibilă prin creşterea deficitelor acestui buget şi prin veniturile umflate, inclusiv prin impozitele şi taxele la consumul plătit prin "creditul cu buletinul".

În concluzie, decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională o măsură de ajustare a nivelului pensiilor la o realitate economică este îngrijorătoare pentru guvernanţa economică, deoarece nu ţine seama de fundamentele economice ale sistemului public de pensii şi ne-a pus în situaţia în care o altă autoritate decât Parlamentul stabileşte mărimea bugetului public şi a deficitului bugetar.

< link >https://www.bursa.ro/on-line/guvernanta-macroeconomica-deficitara-a-lasat-romania-dezarmata-in-fata-crizei-90321&s=macroeconomie&articol=90321&editie_precedenta=2010-07-19.html< link2 >Guvernanţa macroeconomică deficitară a lăsat România dezarmată în faţa crizei - prima parte< link3 >