Impozitul şi Constituţia

Din când în când, îmi satisfac o curiozitate. Iau un punct de referinţă şi mă uit ce s-a petrecut de atunci. Şi încerc să înţeleg ceva din mersul Istoriei. Sau măcar să mă minunez. Iată de ce vă propun ceva asemănător acum. Să plecăm de la anul 1876.

Era un an înaintea proclamării Independenţei statului român modern. Ion Creangă publica Povestea porcului, iar la Sinaia începuse deja de un an construcţia castelului Peleş. Peste Ocean se breveta telefonul. Iar Statele Unite primeau un nou membru: Colorado.

Aici, la marginea Europei, nu suntem obişnuiţi să punem prea mare preţ pe experienţa politică americană. Greşim. Colorado are una dintre cele mai vechi Constituţii încă în vigoare, adoptată într-o convenţie constituţională şi aprobată prin referendum în 1876. Spre comparaţie, actuala Constituţie a Spaniei datează din anul 1978, iar aceea a Austriei - din 1920.

Ajung şi la un punct precis, dar mai întâi să mai aflăm ceva despre statul Colorado. Cu o suprafaţă aproximativ egală cu a României, are puţin peste 5 milioane de locuitori, ceea ce îl pune cam în aceeaşi categorie cu Finlanda ori Danemarca. PIB-ul pe cap de locuitor este superior aceluia din Germania, Marea Britanie sau din Japonia. Are o cotă unică de impozitare de 4,63%.

Am ales intenţionat, pentru a sublinia diferenţele, un stat american constituit cam în vremea în care şi România modernă era recunoscută ca stat. Ce ne-a lipsit nouă? Ce au avut în plus bunii cetăţeni din Colorado?

Întrebarea este cu atât mai legitimă cu cât vedem că unele dintre provocările prezentului sunt aceleaşi în cele două state. Dacă ne uităm la analiştii de carton plimbaţi pe la diverse televiziuni, am zice că în Ro-mânia se pretrece, economic vorbind, o catastrofă unică şi nemaipomenită. În realitate, avem de-a face cu o criză economică globală, la care guvernele responsabile răspund într-o manieră asemănătoare. Salariaţii din sectorul public din Colorado, spre exemplu, au fost nevoiţi să îşi ia concediu 8 zile fără plată. Asta, în urma declarării unei "urgenţe economice" de către Guvernator. Vi se pare o procedură cunoscută? Sau faptul că Bugetul pe 2010 cuprinde reduceri semnificative în diferite sectoare precum Educaţia sau Transporturile? Ori creşteri de taxe şi eliminarea unor scutiri?

Una peste alta, însă, Colorado se descurcă mult mai bine cu Bugetul decât noi. Care e explicaţia? Un lucru e clar. Nu e vorba că ei sunt americani, iar noi nu. Unele state americane au deficite la fel de masive precum unele state ale Uniunii Europene. California are în minus 19 miliarde de dolari, ceea ce a condus la remediile cunoscute, spre exemplu reducerea la minimul federal a salariului slujbaşilor publici. (Orice comparaţie între Grecia şi California trebuie, totuşi, să mai aştepte. Grecia a avut, în 2009, un deficit al Bugetului de 13% din GDP, în timp ce deficitul Californiei a fost de numai 1%).

Deci cum se descurcă statul Colorado încât menţine un curs acceptabil în materie de cheltuieli şi de venituri? Pentru a descoperi o parte din răspuns trebuie să ne întoarcem în anul 1992.

Dar nu înainte de a mai disipa un mit. Ni se tot spune, de către analiştii nocturni, că poporul e incompetent şi că trebuie guvernat de "specialişti". Că nu trebuie să ne încredem în instituţia referendumului. Că, dacă electoratul ar vota direct asupra chestiunilor fiscale, ar face prăpăd. Ar pune Bugetul pe butuci şi ar pleca într-un concediu prelungit, plătit din fonduri publice, pe malul Mediteranei.

Curios... Aş fi zis că acest comportament e mai degrabă caracteris-tic politicianului român... Unul dintre ei, liderul socialiştilor, tocmai s-a întors din concediu de pe Coasta de Azur... Să revenim însă la oile noastre din Colorado...

În 1992, la un an după "referendumul" prin care socialiştii români au impus o Constituţie, cetăţenii din Colorado au adoptat un amendament constituţional cunoscut sub numele Carta Drepturilor Plătitorilor de Impozite. În esenţă, acolo se spune că impozitele care cresc mai repede decât indicatorii creşterii economice trebuie supuse votului popular.

Altfel spus, politicienii nu pot să voteze taxe şi impozite după cum doresc ei. Iar acest lucru a fost eficient în Colorado. A ţinut cheltuielile la un nivel rezonabil.

La noi, libere de constrângeri constituţionale, partidele care au ajuns la putere şi-au introdus mâna adânc în buzunarul contribuabilului pentru a plăti programe fantasmagorice. Cornuri şi lapte la şcolari, calculatoare cu preţ redus şi românul în Cosmos. Fenomenal! Însă cu ce bani? În condiţiile în care avem la fiecare 1 (un) pensionar doar 0,8 salariaţi?

De trecut peste criză, vom trece cumva. Dar trebuie să extragem de aici nişte învăţăminte. Spre exemplu, că ne trebuie un amendament constituţional care să elimine posibilitatea Guvernului de a mai duce Bugetul în deficit. Şi care să limiteze sever posibilitatea Parlamentului, a Executivului şi a Consiliilor locale de a mai introduce taxe peste taxe dincolo de sporul economiei reale.