Fondul Monetar Internaţional (FMI) vrea să-şi crească resursele de creditare de la 750 miliarde dolari la 1.000 de miliarde, ca să prevină apariţia de noi crize financiare.
"Chiar şi atunci când nu este criză, un fond mare, care poate interveni masiv, poate ajuta la prevenirea apariţiei problemelor", declară directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, adăugând: "Dacă rolul de finanţator nu mai este aşa de important, nu înseamnă că nu mai trebuie să avem o capacitate uriaşă de intervenţie. Un fond de 1.000 de miliarde de dolari este o estimare corectă".
Fondul vrea ca acordurile de finanţare să fie încheiate în avans şi ajustate pentru fiecare stat în parte, urmărind astfel să calmeze invesitorii cu privire la situaţia oricarei ţări care se confruntă cu o criză iminentă de lichiditate.
Coreea de Sud, ţară care preia în acest an preşedinţia G20, ajută la alcătuirea planului FMI de majorare a resurselor. Autorităţile de la Seul speră să convingă ţările G20 să sprijine majorarea resurselor instituţiei financiare internaţionale în cadrul summit-ului ce va fi organizat în noiembrie, în Coreea de Sud.
La întâlnirea de la Londra, din acest an, a liderilor G20, resursele FMI au fost triplate de la 250 miliarde dolari, la 750 de miliarde.