Statele membre ale UE nu au reuşit să se înţeleagă în privinţa redistribuirii a 10 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19

A.P.
Internaţional / 1 aprilie 2021

Statele membre ale UE nu au reuşit să se înţeleagă în privinţa redistribuirii a 10 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19

Cele 27 de state UE nu au reuşit joi să se înţeleagă în privinţa redistribuirii a 10 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 de o manieră care să ajute ţările cu probleme de aprovizionare, după ce mai multe state au acuzat că au fost tratate incorect, relatează Agerpres.

În centrul disputei s-au aflat întârzierile în livrările companiei farmaceutice AstraZeneca. Acest lucru a dus la solicitări din partea mai multor ţări membre ca 10 milioane de doze suplimentare recent achiziţionate de la Pfizer-BioNTech să fie redistribuite în favoarea lor.

După două zile de negociere, discuţiile între ambasadorii ţărilor membre s-au lovit joi de refuzul Austriei, Sloveniei şi Republicii Cehe de a sprijini un compromis propus de preşedinţia portugheză a UE, susţin surse diplomatice citate de AFP. Poziţia definitivă a acestor ţări ar urma să fie cunoscută după ora 17.00 GMT.

Aceste 10 milioane de doze fac parte dintr-un lot pe care BioNTech-Pfizer s-a angajat să-l livreze în avans în al doilea trimestru, din cele 100 de milioane de doze care nu ar fi trebuit să fie disponibile decât începând cu trimestrul al treilea din 2021.

Repartiţia dozelor precomandate de UE de la laboratoare se face între Cei 27 în funcţie de populaţia lor (pro rata). Dacă un stat renunţă să cumpere partea sa, dozele sale sunt redistribuite între ţările interesate.

Or, anumite state nu au comandat suficiente doze sau au mizat prea mult pe vaccinul AstraZeneca, datorită preţului său mai scăzut, vaccin care este însă afectat de probleme de producţie.

La jumătatea lui martie, îndemnaţi de cancelarul austriac Sebastian Kurz, liderii din Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croaţia şi Letonia au cerut să se introducă un "mecanism de corecţie" pentru a obţine doze suplimentare, estimând că au fost "lezaţi" de sistemul de repartiţie.

Potrivit UE, ţările cele mai în dificultate din punctul de vedere al vaccinurilor sunt Bulgaria, Croaţia, Slovacia, Letonia şi Estonia.

Preşedinţia portugheză a prezentat propuneri pentru a da dovadă de solidaritate faţă de aceste cinci ţări, alocându-le mai multe doze decât cota lor obişnuită. Austria, Slovenia şi Republica Cehă au respins soluţia propusă.

Potrivit DPA, care citează diplomaţi UE, cele trei state vor primi propria cotă care le revine în baza distribuirii în funcţie de populaţie. Celelalte 24 vor împărţi dozele într-un mod mai solidar, conform unei înţelegeri politice la care au ajuns joi ambasadorii blocului comunitar, dându-le mai multe doze celor cinci ţări decât ar primi prin sistemul pro rata.

De exemplu, Germania va primi numai 1,3 milioane de doze din cele 10 milioane, adică substanţial mai puţin decât cele 1,8 milioane pe care le-ar fi primit în baza calculului realizat în funcţie de populaţie. Dozele suplimentare vor fi redistribuite către Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Letonia şi Estonia.

Ofensiva cancelarului austriac împotriva sistemului de repartiţie a provocat iritare în rândul partenerilor europeni. Comisia Europeană a reamintit la jumătatea lui martie că statele membre însele au decis asupra sistemului actual.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb