Preşedintele american Donald Trump ar putea accelera retragerea trupelor americane din Afganistan, în cazul în care negocieri de pace între Kabul şi talibani decurg bine, apreciază emisarul Statelor Unite pentru Afganistan Zalmay Khalilzad, optimist în acest sens, potrivit news.ro.
Zalmay Khalilzad a evocat într-o discuţie la telefon, luni, cu jurnalişti "multe progrese în ultimele zile".
Statele Unite au încheiat la 29 februarie un acord cu talibanii care prevedea lansarea imediată a unor negocieri de pace - directe - fără precedent între insurgenţi şi Guvernul afgan şi plecarea forţelor străine din ţară până la jumătatea lui mai 2021, un document neratificat de Kabul.
Armata americană şi-a început retragerea, însă negocierile de pace interafgane au rămas până în prezent literă moartă, violenţele s-au multiplicat, iar procesul de pace părea să deraieze.
Însă o serie de evenimente par că l-au repus pe şine.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a ajuns la o înţelegere cu rivalul său Abdullah Abdullah, care contesta rezultatul alegerilor prezidenţiale, iar acesta din urmă, numit negociator-şef, s-a declarat regătit să înceapă "în orice moment" negocierile.
Kabulul a accelerat, de asemenea, eliberarea unor prizonieri talibani, o condiţie prealabilă oricăror negocieri, iar un armistiţiu fără precedent a fost respectat cu ocazia Eid al-Fitr, care marchează finalul Ramadanului, urmat de oacalmie relativă.
"Mulţi oameni erau pesimişti cu privire la posibilitatea organizării unor negocieri interafgane şi cu privire la capacitatea unor progrese suficiente în problema prizonierilor", a enumerat emisarul american.
Zalmay Khalilzad a refuzat însă să avanseze o dată a lansării procesului.
"Rămân încă multe de făcut" în privinţa schimbului de priozieri, a avertizat el.
Oficiali americani au anunţat că retragerea armatei americane (US Army) se află deja în avans faţă de calendarul prevăzut.
Presa americană scrie că Pentagonul a pregătit, între alte opţiuni, o psobilă retragere până la sfârşitul acestui an - ceea ce coincide cu alegerile prezidenţiale americane.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.06.2020, 16:35)
Nicio problemă, pleacă armata americană, așa și? Vine RoArmy, cu miile de oameni de la FOS, brigăzile, diviziile și comandamentele internaționale. Sa lase doar logistică și echipamentele militare, cu astea este mai greu la noi, dar daca nu se poate, o să meargă cu pieptul de arama gol, de fapt cu capul gol.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Bebetto în data de 02.06.2020, 16:38)
Sunt și eu curios, întreb pentru un amic, planul nostru de retragere este pus la punct?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.06.2020, 17:05)
Șezi blând, bombierdierii e pe drum.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Lens în data de 02.06.2020, 17:06)
Draga autorule
Înțeleg din cele scrise mai sus, că SUA își retrag forțele terestre din Afganistan. Cum adică? Rămân doar cu Air Force, Marines și SF (Special Forces)?? Nu că nu ar face fata, însă informația nu este corectă. Sau este luată din engleza și tradusă cu Goagalul.
US Army nu este United States Armed Forces, ci este echivalentul Forțelor Terestre.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2020, 08:00)
O sa ramana romanii, ca tocmai s-a aprobat in CSAT norma de participare la asemenea taraboaie iscate americani si lasate in coada de peste.
Sa recheme Ciuca rezervistii si sa-i trimita acolo, ca dupa americani va fi macel.Asa rezolva si el odata ceva pentru armata. Scapa de problema pensiilor militare, problema pe care o tot taraie dupa el de 10 ani. Ca, asa cum zicea cineva, pentru pensionarii militari ar mai fi o solutie, cianura. Dar cine stie, poate domnul general a trecut pe aici.