Statul, bun de plată de două ori pentru păgubiţii FNI

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Politică / 20 octombrie 2010

Statul, bun de plată de două ori pentru păgubiţii FNI

Statul român ar putea să-i despăgubească de două ori pe unii dintre investitorii care şi-au pierdut banii la FNI, dat fiind că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu au încă o evidenţă comună a persoanelor cărora trebuie să le dea bani.

Această situaţie a luat naştere după ce instanţa a decis că arbitrul pieţei de capital trebuie să despăgubească câteva sute de mii de foşti investitori FNI, care au avut câştig de cauză în procesul penal împotriva celor găsiţi vinovaţi de căderea FNI. Investitorii de pe lista AVAS au câştigat în procesul comercial intentat unor instituţii ale statului, proces finalizat cu câţiva ani în urmă. Unii dintre investitorii de pe "lista" Autorităţii s-ar putea afla şi pe "lista" CNVM, având în vedere că o parte dintre investitorii care au depus plângere în penal au decis să intenteze şi un proces în comercial pentru că primul dura prea mult.

"Un păgubit care a câştigat procesul comercial şi a primit bani de la AVAS poate să fie şi pe listele CNVM şi să primească bani şi de la Comisie. În mod normal, cei de la CNVM vor trebui să verifice dacă un păgubit de pe listele lor nu e şi pe lis-ta Autorităţii, însă, dacă păgubitul respectiv vine şi ia banii Comisiei, executând-o silit, atunci aceasta nu mai are cum să verifice", au spus, pentru ziarul "BURSA", surse din AVAS, care nu au dorit să îşi dezvăluie numele.

Dacă s-ar întâmpla acest lucru, sus-ţin sursele citate, Comisia nu ar avea altceva de făcut decât să depună contestaţie la executarea silită şi să meargă în instanţă ca să recupereze banii plătiţi de două ori păgubitului FNI. Asta ar putea dura luni întregi, însă, şi ar da şi mai mult peste cap activitatea CNVM.

CNVM ia lecţii de la AVAS pentru despăgubirea investitorilor FNI

Decizia instanţei a căzut ca o bombă asupra Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, punând chiar sub semnul întrebării posibilitatea de a-şi mai continua activitatea, întrucât nu are cele câteva zeci de milioane de euro necesare ca să despăgubească investitorii FNI.

Recent, rerezentanţi ai Comisiei au făcut o vizită la Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului, ca să se intereseze de mecanismele pe care le foloseşte AVAS pentru plata investitorilor FNI. Între timp, angajaţii Comisiei lucrează din greu ca să-şi pună la punct "propriile" liste cu investitori, pe care să le confrunte, ulterior, cu cele ale AVAS. Munca necesară este imensă, susţin reprezentanţii CNVM, şi pentru faptul că informaţiile pe care angajaţii Comisiei le au la dispoziţie sunt insuficiente.

"Suntem în aceeaşi situaţie ca acum două săptămâni: facem lis-te cu investitorii FNI. Înaintăm destul de greu, pentru că nu avem decât numele şi adresa investitorilor, nu le ştim codul numeric personal, sau câte unităţi de fond au cumpărat", au spus, pentru ziarul BURSA, sursele citate.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a devenit parte responsabilă civilmente în procesul FNI, împreună cu alte instituţii de stat precum AVAS şi CEC, în 2001, după ce instanţa a admis cererea în acest sens formulată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor (ANPI). Păgubiţii FNI au cerut acest lucru ca să se asigure că va exista cel puţin o instituţie care va putea să îi despăgubească, profitând de faptul că Ştefan Boboc, fos-tul preşedinte al Comisiei şi Cezara Bebis, fost comisar CNVM erau printre cei treisprezece inculpaţi din procesul FNI.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Iata un exemplu clar de cum CNVM are tot timpul din lume sa se ocupe de dezvoltarea pietzei de capital din Romanica.Asta dupa ce a tot verificat liste cu(virgula) cuponari, acum face liste cu FNI-sti.Stii de FNI-istii astia nu mi-e mila de loc.Ce altceva decit lacomia i-a indemnat sa creada ca vor putea avea randamente de 500% pe an. Stiu eu rspunsul: Prostia. Numai ca se verifica din nou proverbul "Prost sa fii, FNI sa ai". Nu inteleg de ce tot noi contribuabilii cei blegi, trebuie sa despagubim dorintza de inavuitzire a 300000 de oameni. Si daca e adevarat ce am aiuzit atunci ei chiar au facut un plasament minunat.Iar eu, boul de contribuabil. am sa platesc pina la ultimul sfantz.

    De ce nu poate AVAS-ul sa se ocupe de chestia asta? Oricum acolo sunt altzi manelisti care in afara de a eructa si flatula nu fac nimic. Adica pardon, iau salarii si stimulente. Conform u nor surse medicale, fara stimulente nu potzi flatula. Faci doar pirtz-uri... 

    1. Asa te-a luat ,,valul", te-ai ambalat inutil si ca urmare ai ajuns sa te consideri BLEG/BOU (contribuabil ce-i drept), ma rog, fiecare cu parerea lui .

      Poate te mai gandesti si la faptul ca valul de inscrieri la FNI a crescut considerabil din 1998/1999 cand ,,Onorabilitatea" FNI era girata de CEC, CNVM, via Parlament... 

      Intzeleg ca tu esti din manelistii ca re au bagat banii la FNI. Cred ca pe tine te-a luat valul.Si am fost cumsecade ca m-am autoflagelat. Dar de fapt carectirizare itzi e direct adresata. Esti si tu un asistat social. O ramasitza de capusa comunista...

      Lasa-i Domne'.astia sunt din aia la care daca le zice CEC - ul sa sara in cap, se arunca direct, fara parasuta. Numai un investitor cu IQ mult, foarte mult peste 160, se poate astepta la randamente de peste 500%, de la CEC, CNVM si Parlament...Sa-i fie investitziei, tzarina usoara...

    Este regretabil ca institutii precum CNVM si AVAS au ajuns sa se perfectioneze si in altceva decat in ceea ce constituie obiectul lor de activitate. De alt fel, tot din pacate, se pare ca pentru AVAS aceasta a ramas cam singura. Si culmea, tot "surse" spun ca ar tine de ea cu dintii.

    De ce trebuie sa platim noi taxe pentru ca CNVM-ul sa-si faca mendrele? de ce trebuie sa sustinem noi o activitate care in loc sa protejeze investitorul a ajuns sa-l capuseze? De ce pana acum nimeni din CNVM nu a facut o cerere de chemare in garantie sau de regres impotriva celor vinovati?... sau vor sa credem ca singurii vinovati sunt Boboc si Bebis???... de parca astia au lucrat singuri in fostul si actualul CNVM!!!

    Doriti sa munciti part-time comod la domiciliu, fara pierdere de timp pe la interviuri? Doriti sa lucrati in afara job-ului dvs. pentru a va mari veniturile? Atunci aveti nevoie de lucrul pe care noi vi-l oferim. Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi se pot castiga intre 75-1000$ pe luna sau chiar mai mult. Dar, aveti nevoie de Internet si un calculator conectat la retea precum si un minim de cunostinte. Lucrul se refera la accesari site-uri si trimis e-mail-uri. Daca sunteti interesat, trimite-ti un e-mail cu subiectul "LUCRU" pe adresa de e-mail elenacrisan.54@gmail.com. Nu se percep nici un fel de taxe. Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU".

    Cred ca dupa revolutie,Romania era saraca,D-l Iliescu cauta solutii si la intilnirea cu Miterand,presedintele Frantei a gasit solutii de jefuirea banilor prin jocuri de intrajutorare ,jefuirea bancilor Fna,Fni...de care populatia cea dinti cu intrajutorare a reactionat foarte prost nimeni nu pomeneste nimic,niciDNA fac referire ca dupa prim pas s-a trecut la B.Felix,BBancorex am fost recompensati cu dobinzi f mari...Astfel de cazuri au fost infaptuite in Franta de catreMiterand si o actrita dar cazul a fost rezolvat dupa 10 ani.Miterand la scurt timp s-a spalat pe miini murind de cancer.Guvernanti la aceea vreme s-a bucurat de prima impresie buna a populatiei privind nivelul de trai mai bun pe spinarea altora. cistigind mereu alegerile pe spinarea noastra bani risipiti pe publicitatea lor deja este mai multe fapte penale.....si reversul medaliei grabirea capitalismului prin baroni locali.....cam nepriceputi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb