"Sterling Resources" înaintează notificarea privind existenţa unui diferend cu statul român, legat de concesiunile sale

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 21 iunie 2011

Sterling Resources a înaintat, ieri, o notificare privind existenţa unui diferend cu statul român, ca urmare a "acţiunilor deliberate şi discriminatorii" întreprinse împotriva investiţiilor efectuate de companie în perimetrele sale, Midia şi Pelican, din Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al Sterling Resources, citat de Agerpres, aceste acţiuni includ atacuri în mass-media şi diverse fapte destinate a bloca desfăşurarea operaţiunilor companiei în perimetrele offshore primite în concesiune.

Notificarea a fost depusă în baza acordului între România şi Canada pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

Următoarea acţiune la care poate recurge compania o reprezintă iniţierea procedurilor de arbitraj internaţional în baza acordului între Româ-nia şi Canada. Prin acord, România şi-a asumat obligaţii cu privire la protejarea investiţiilor efectuate în România de investitorii canadieni.

Notificarea diferendului conferă o perioadă de şase luni de negocieri în vederea soluţionării pe cale amiabilă a problemelor. În situaţia în care Sterling nu va obţine în această perioadă o soluţionare satisfăcătoare a tuturor problemelor, compania le va putea înainta spre soluţionare instanţei de arbitraj.

În cadrul arbitrajului, Sterling va pretinde despăgubiri băneşti care să reflecte întreaga valoare semnificativă de piaţă a activelor sale din Marea Neagră. Conform comunicatului, acţiunile întreprinse de statul român pentru blocarea desfăşurării operaţiunilor companiei în perimetrele offshore primite în concesiune au fost iniţiate la începutul anului 2009. Sterling a desfăşurat în 2008 o campanie de explorare, iar în luna februarie 2009 diferendul teritorial cu Ucraina ce afecta unele porţiuni din suprafaţa concesiunii a fost soluţionat în favoarea României.

"Imediat după aceasta, persoane cu funcţii publice din România au iniţiat o intensă campanie în mass-media din România, inclusiv prin speculaţii nefondate şi păgubitoare cu privire la legalitatea acordului de concesiune. S-au desfăşurat, de asemenea, anchete incorecte şi părtinitoare de către comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor şi de alte organe ale statului român. Acestea au fost urmate de blocaje susţinute întreprinse pe mai multe fronturi, manifestate inclusiv prin refuzul de a aproba transferul unor cote de participare la concesiune către parteneri potenţiali şi prin imposibilitatea pentru companie de a obţine acordurile de mediu şi autorizaţiile de construire", se menţionează în comunicat.

Conform documentului citat, exis-tă, în general, şi imposibilitatea de a beneficia de preţuri de piaţă pentru gazele naturale din producţia internă şi de a exporta aceste gaze sau de a obţine accesul în termeni economici echitabili la Sistemul Naţional de Transport

"Pe lângă aceasta, autorităţile româ-ne au cerut Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) întreprinderea unei anchete cu privire la procedura urmată de autorităţile guvernamentale în vederea încheierii acordului de concesiune. Deşi înţelegerea noastră este că investigaţia în curs nu este îndreptată împotriva firmei Sterling, faptul că aceasta continuă să se desfăşoare şi în prezent, precum şi ritmul lent în care are loc, au dat naştere unor zvonuri şi insinuări care pătează reputaţia Sterling şi au efecte extrem de păgubitoare asupra capacităţii companiei de a beneficia de un tratament prompt şi corect din partea autorităţilor guvernamentale", se arată în comunicatul Sterling.

Compania canadiană afirmă că a acţionat "cu tactul necesar spre a se apăra şi a-şi proteja interesele sale legitime decurgând din acordul de concesiune".

"Sterling a dovedit deschidere şi şi-a manifestat dorinţa de a coopera pe deplin cu toate autorităţile ro-mâne implicate, în scopul aducerii clarificărilor necesare, astfel încât investiţiile avute în vedere de companie în perimetrele concesionate să poată avansa fără piedici. Din păcate, aceste eforturi nu au fost încununate de succes. Recent, compania a încercat să forţeze soluţionarea problemelor prin utilizarea unor prevederi specifice ale acordului de concesiune, cum ar fi declararea forţei majore şi transmiterea unei notificări cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor. Până astăzi, însă, aceşti paşi suplimentari întreprinşi nu au condus la deblocarea impasului", se afirmă în comunicat.

Sterling Resources Ltd. este o companie canadiană de petrol şi gaze cu sediul în Calgary, Alberta, lis-tată la bursă în Canada. Compania derulează operaţiuni în Regatul Unit, România, Franţa şi Ţările de Jos şi acţiunile sale sunt tranzacţionate la Bursa de Valori TSX.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb