Ştiri de sub autobuz

Ce aţi face dacă maşina pe care o conduceţi ar fi pe cale să intre într-un grup de copiii care au apărut, din senin, în mijlocul străzii? Să presupunem că este polei pe asfalt sau că frânele nu mai ţin. Singura soluţie ar fi să trageţi de volan spre dreapta sau pe stânga. Dar la dreapta este o staţie unde câţiva adulţi inocenţi aşteaptă autobuzul. Iar din stânga vine pe contrasens o maşină cu o familie.

Veţi spune că situaţia, deşi posibilă, este improbabilă. De acord. Dar nu imposibilă. Ce aţi face?

Dincolo de drama descrisă mai sus, noi navigăm adesea printre dileme morale. Desigur, multe sunt banale. Nu ajunge nimeni sub autobuz. Dar structura este aceeaşi. Facem un calcul rapid şi apoi alegem răul cel mai mic.

Scenariul cu maşina care derapează, iar şoferul nu poate decât să aleagă victimele, a fost folosit în câteva experimente celebre. Care ne spun ceva despre moralitatea noastră.

Unul dintre cele mai interesante a fost acela care propunea mai multe tipuri de victime potenţiale pentru a descoperi dacă nu cumva oamenii au anumite preferinţe etice. Când "şoferii" au fost îndemnaţi să aleagă între a călca femei însărcinate sau alţi adulţi, cei mai mulţi subiecţi au evitat femeile însărcinate. La fel se petrec lucrurile cu copiii. Şi ei sunt, pe cât posibil, feriţi de impact. O altă constatare: oamenii preferă să facă rău unui număr cât mai mic de persoane.

Mai departe, lucrurile se schimbă. Dacă un grup de posibile victime este descris ca fiind format din infractori, barierele morale încep să cadă. În experimente, subiecţii au intrat cu maşina în ei mult mai frecvent decât în alţii. Preferinţa aceasta este puternică. Oamenii mai degrabă dau cu maşina (virtuală) peste infractori decât peste câini. Tot experimentele au arătat că doar o pisică l-ar putea salva pe un infractor de la impact.

Cea mai interesantă parte a experimentelor priveşte, cred, preferinţa de vârstă. Bătrânii sunt mai degrabă sacrificaţi.

Ceea ce ridică o serie de întrebări fundamentale. În politică, auzim adesea că statul trebuie să dea dovadă de diligenţă în a ajuta bătrânii. Politicienii se dau peste cap să le dea ajutoare sociale. Fac praf Bugetul. Îndatorează generaţiile viitoare. Îşi imaginează că aşa se câştigă voturile. Dar iată că majoritatea oamenilor, atunci când este să aleagă (sau, mai precis, când sunt nevoiţi să aleagă), preferă interesele celor mai puţin în vârstă.

Ceea ce ne duce la altă problemă. De ce presupunem că vârstnicii, la rândul lor, sunt şi ei parte la acest univers al compasiunii politice? Să recapitulăm. În experiment, între a da cu maşina peste un tânăr sau peste un bătrân, cei mai mulţi oameni aleg să îl trimită pe lumea cealaltă pe vârstnic. Motivul invocat de obicei: oricum mai are puţin de trăit. Multora li se pare incorect să lovească fatal pe cineva care are, totuşi, o viaţă întreagă înainte. (De unde preferinţa pentru a salva copiii).

Dar în aceste condiţii, de ce bătrânii nu ar reacţiona, la rândul lor, egoist. De pildă la alegeri. De ce un alegător în vârstă nu ar prefera avantajele zilei de azi, votând în stilul "După noi, Potopul!". În fond, ei ştiu prea bine ce cred mulţi oameni despre ei, de ce nu ar răspunde cu aceeaşi monedă?

Această structură a preferinţelor este, la lucru, cred, şi în timpul pandemiei declanşate de virusul din RP Chineză. La început, când nu se ştiau prea multe despre acest virus, lumea era foarte corectă. Toţi vorbeau despre binele public şi despre respectul regulilor.

După o vreme, a devenit evident că tinerii au un risc extrem de scăzut de a fi afectaţi. Rezultatul îl vedem acum, după o vară de scăldat în mizeria de la Costineşti. A nu purta mască a devenit chiar fel de act de bravură sau de sfidare. Ieftină, dar letală. Pentru alţii.

Politicienii, defazaţi ca de obicei. Ei au rămas la naraţiunea despre virusul atot-distrugător. Numai că datele ne arată că marea majoritate a victimelor sunt oameni în vîrstă. Ceea ce pune politica publică în coliziune cu... publicul. Mulţi nu preferă ca vieţile acestor oameni să fie cruţate cu orice cost. Economic sau personal.

Aceasta este dilema. Vrem politicieni reprezentativi pentru sensibilităţile noastre morale? Sau unii care sunt, la bine sau la rău, decuplaţi de acestea?

Din această dilemă nu putem ieşi într-un editorial. Dar ideea este că trăim sub semnul ei. Când votăm, când ieşim din casă, când explicăm altora şi îi luăm martori la faptele noastre.

Suntem, în această afacere, şi şoferi, dar şi victime (potenţiale, cel puţin). Partea cea mai puţin de înţeles, pentru mine, este că nici nu ne asumăm mare lucru. Suntem nevinovaţii de serviciu. "Mi-a ieşit în faţă, ce era să fac?...".

În realitate, ceea ce tratăm ca un accident - pandemia, de pildă - este ceva extrem de previzibil. Sigur, nu ştiam că acum şi că va fi vorba de un coronavirus. Mulţi specialişti credeau că va fi o mutaţie a virusului gripei. Dar când a venit, a dat peste natura umană. Care nu s-a schimbat de la ultima grozăvie.