• Pierderile provocate agenţilor economici sunt de peste 140 de milioane de euro
Primăria Capitalei va trebui să plătească antreprenorului Pasajului Basarab, asocierea Astaldi Italia&FCC Spania, penalităţi de circa 30 de milioane de euro, a declarat, ieri, viceprimarul Mircea Raicu. Domnia sa susţine că municipalitatea a negociat cu constructorul reducerea acestor penalităţi de la suma de 80 de milioane de euro, solicitată iniţial de antreprenor deoarece lucrările sunt blocate din vara anului trecut. Consilierii generali au tot amânat aprobarea exproprierii ultimelor şase imobile din totalul de 104.
Viceprimarul Raicu a mai declarat: "Pierderile cauzate de stoparea proiectului sunt mai mari decât cele pentru finalizarea acestuia. Totalul pierderilor anuale cauzate de întârziere a fost estimat la aproape 140 de milioane de euro. Astfel, pierderile de timp ale companiilor şi persoanelor sunt estimate la 31 de milioane de euro pe an, iar costurile suplimentare cu staţionarea autovehiculelor la 6 milioane de euro pe an. Întreţinerea drumurilor adiacente, suprasolicitate acum, costă municipalitatea peste 1,5 milioane de euro pe an, iar pierderile cauzate de reducerea activităţii economice a riveranilor sunt de peste 100 milioane de euro pe an".
Domnia sa doreşte ca lucrările să fie reluate cât mai curând. Cum pasajul este, potrivit noii legi din domeniu, lucrare de utilitate publică, nimic nu-i împiedică pe consilieri să adopte, astăzi, hotărârea de expropriere a celor şase proprietăţi. Dacă proiectul va fi adoptat astăzi, lucrările ar putea fi reluate într-o lună. Singurii care se mai opun exproprierilor sunt cei 11 consilieri PSD, susţine Mircea Raicu.
Construcţia Pasajului Basarab costă 114 milioane de euro, din care au fost plătite circa 60 de milioane de euro. La suma totală se adaugă costurile exproprierilor, care sunt suportate de la bugetul local.
Citiţi articolul "Au fost efectuate numai 40% din lucrările pentru Pasajul Basarab"