Studenţii au revenit în amfiteatre

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 25 septembrie 2018

Studenţii au revenit în amfiteatre

Anul universitar se va deschide în ..."tranşe", ieri a avut loc prima. Peste 30.000 de studenţi au deschis noul an universitar la Politehnica din Bucureşti, festivitatea marcând generaţia cu numărul 200 a celei mai mari instituţii de învăţământ superior cu profil tehnic din ţară.

La eveniment au fost prezenţi miniştri, ambasadori şi reprezentanţi din peste 20 de ţări din Europa şi alte trei continente, cadre didactice, cercetători, precum şi multe alte personalităţi din mediul public şi privat. Evenimentul s-a desfăşurat în noua aulă a universităţii. Conducerea instituţiei de învăţământ consideră că prin prezenţa constantă a studenţilor săi la cele mai mari provocări competiţionale din domeniul ingineriei mondiale, dar şi prin rezultatele obţinute în fiecare an, Universitatea Politehnică din Bucureşti rămâne "un etalon al mediului academic românesc şi un ambasador al României în întreaga lume".

Universitatea Politehnica din Bucureşti a fost ierarhizată, în vara acestui an, în top 500 cele mai bune universităţi din lume în clasamentul Academic Ranking of World Universities/ARWU, cunoscut şi ca ierarhizarea Shanghai. Anul trecut, UPB ocupa locul 22 la nivelul universităţilor Europei de Sud-Est, ierarhizarea fiind realizată de către SC Imago Institutions Rankings.

Mihnea Costoiu, rectorul UPB a vorbit şi despre istoria instituţiei: "Prin istoria celor 200 de ani ai Universităţii noastre, prin valorile care s-au format şi performat aici, prin cadrele didactice devotate excelenţei academice şi prin recunoaşterea internaţională de care se bucură, în anul său bicentenar şi în anul centenarului Marii Unirii, Universitatea Politehnică din Bucureşti rămâne un real pilon de susţinere a ansamblului cultural, ştiinţific şi educaţional românesc. Deschiderea noului an universitar, reprezintă totodată şi o nouă deschidere către universul cercetării ştiinţifice aprofundate, al creaţiei şi al inovării şi am convingerea că prin valoarea studenţilor noştri vom putea menţine, cel puţin alţi 200 de ani, învăţământul academic românesc pe harta mondială a performanţei".

În prezent, prin cele 15 facultăţi ale sale, Politehnica din Bucureşti şcolarizează un număr de peste 30.000 de studenţi, dintre care 6000 păşesc în acest an pentru prima oară pe treptele universităţii, 22 dintre aceştia fiind olimpici naţionali şi internaţionali în perioada studiilor liceale.

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, a declarat în deschiderea noului an universitar că instituţia pe care o conduce nu doreşte să aibă cei mai mulţi studenţi, ci cei mai buni, remarcând faptul că universitatea urmăreşte pregătirea tinerilor pentru profesii care vor avea căutare în viitor, nu spre cele care peste câţiva ani vor dispărea: "UVT nu este cea mai veche universitate din ţară, dar este cea mai dinamică. Noi încercăm să formăm profesionişti, să cunoaşteţi societatea şi mecanismele prin care ea funcţionează. Nu vrem să avem cei mai mulţi studenţi, ci cei mai buni. Motto-ul nostru este "Become your best!', adică scoate tot ce este mai bun din tine! Viitorul începe azi. Dinamica în care viaţa noastră evoluează este extrem de accelerată, accesul la sursele de informare este deosebit de diversificat şi rapid. (...). Evident că facebook este o realitate, dar dinamica vieţii cred că l-a depăşit, locul lui fiind luat de instagram şi altele. Noi ne gândim cum îi pregătim pe studenţii noştri, încă din anul I, pentru societate. Suntem cei mai dinamici, cei mai dornici să ţinem pasul. Se spune că meseria de şofer va dispărea, la anumite magazine deja plata se face cu cardul. În SUA, jurişti şi avocaţi sunt în pericol să-şi piardă postul, pentru că există softuri care caută să dea soluţii în procese, în timp real", a afirmat Marilen Pirtea.

Studenţilor prezenţi în Aula Magna le-a fost prezentat cel mai tânăr "coleg", robotul Paper, care a câştigat competiţii de robotică şi "a discutat" cu tinerii, arătându-le, în stilul propriu, că are şi sentimente şi o inimă mare, schiţată pe un ecran central pe pieptul său. UVT are aproape 25 de mii de studenţi în cele 11 facultăţi şi pregăteşte tinerii pentru toate ciclurile academice, licenţă, masterat, doctorat şi post-doctorat. În anul 2019, UVT va marca şi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb